De sf .Ilie ,un interviu cu un ILIE ,nesfant ,dar mai mare !! Ilie Năstase: “Eram ca un marinar: măcar o fată în fiecare oraş în care mă opream!” “No player in history has been more gifted or mystifying than the Bucharest Buffon, Ilie Nastase, noted both for his sorcery with the racket and his bizarre behaviour. He was an entertainer second to none, (...) he was an artist creating with great originality and panache.” International Hall of Fame, 1991. Dincolo de faimă, Pompilius Onofrei schiţează portretul la zi al marelui tenisman. 1985. Magdenburg, RDG – prima mea ieşire peste graniţe. Stau la masă cu părinţii amicului meu est-german care mă invitase, iar Dl. Lewin, politicos, iniţiază conversaţia: “…nu ştiu prea multe despre voi, românii, nu sunteţi prea deschişi, dar pe Nadia Comăneci o urmărim cu sufletul la gură, parcă ne-ar reprezenta pe noi. Şi mai e Ilie Năstase – lasă că a fost numărul 1 în tenis... dar e primul sportiv din blocul comunist care a ştiut să se facă auzit, să-şi ceară dreptatea. I-adevărat că se retrage anul ăsta? Mare păcat! Mare talent! Mare actor...” (râsete) 1991. Milano – prima mea ieşire în Occident. Trebuie să fac o scurtă prezentare a României în faţa unui grup de liceeni italieni. Încerc întâi o punte comună şi-i întreb: “Ştiţi vreun român după numele lui?” – “Nadia!” – strigă câteva voci. “Nasty! Nastaze!... Il pazzo del tenis!... Si!” – aud alte voci din audienţă. (bătăi din palme) “C’e anche Aagi” – mai spune cineva. 1995. Montreal – prima mea traversare a oceanului. După o premieră canadiană a regizorului Alexander Hausvater. Socializăm… “Bineînţeles că aici, la Montreal, Nadia e mai a noastră decât a voastră! Dar va rămâne Ilie Năstase, care e românul cel mai îndrăgit la noi... A, şi să nu-l uităm pe dl. Hausvater, aici de faţă...” (zâmbete) Aproape oriunde am ajuns, în lumea asta, Nadia şi Mr. Nasty erau cartea noastră de vizită pentru orice primă conversaţie cu cineva, peste hotare. Şi mai apoi şi Hagi. Pe lângă faimă, modestia e trăsătura comună tuturor celor trei. Dar lucrul cel mai frumos la ei e că au continuat să trăiască normal, cu povara gloriei noastre, a românilor, transferată pe umerii lor. Ilie Năstase e un om normal. Poate – puţin mai ocupat decât alţii; poate – mai mult pe drumuri, mai în vârtejul evenimentelor, profitând, poate, uneori, de renumele pe care şi l-a creat. Însă acest renume are ca fundament o carieră impresionantă în lumea tenisului. Şi cu o ascensiune fulgerătoare, cum îi stă bine unei stele veritabile a sportului nobil şi alb. “Igniţia” viitorului astru începe chiar de la prima alegere când, la nici patru ani, micuţul Ilie prinde racheta în mână, încruntat, în faţa colonelului Medeleanu care-l îndrumă, zâmbind, neştiind ce puşti de aur are în faţă… Racheta se va dovedi un mijloc de locomoţie ideal pentru copilul încăpăţânat să lovească cât mai straşnic mingea de tennis. Şi doar în câţiva ani, la C.C.A. (viitorul Club Steaua), motoarele încep să lucreze cu toată puterea, la un randament aproape ideal… Dovadă… - campion naţional copii în 1959, juniori în 1962 şi seniori în 1967, 1968 - din 1966 a început să joace în Cupa Davis, ajungând în finală de trei ori, alături de Ion Ţiriac, în 1969, 1971 şi 1972 - a câştigat de patru ori Turneul Masters: 1971, 1972, 1973, 1975, deţinând, cu trei titluri consecutive, prima poziţie ca număr de turnee (ex-aequo Ivan Lendl) şi locul secund în topul câştigătorilor Masters - trofee de US Open în 1972 şi 1975, French Open în 1970 şi 1973, Wimbledon în 1973 - numărul 1 mondial în ’72 şi ’73 – anul său de glorie - primul nr. 1 în clasamentul jucătorilor profesionişti de tenis ATP - locul 2 în competiţia la simplu de la Wimbledon de două ori, jucând celebrele finale, în 1972 împotriva lui Stan Smith şi în 1976 împotriva lui Björn Borg - a fost de opt ori World Top Ten - în 1976, a fost primul european care a trecut bariera de un milion de dolari în câştiguri de pe urma carierei sportive - “... at the end of 1985 after playing Davis Cup since 1966, 18 years, Nastase ranked second among the most active players in Cup history, having won 109 of 146 singles and doubles engagements in 52 ties.” (Hall of Fame, 1991) O dimineaţă albastru-pur, cu un soare care-şi arată dinţii peste prima zăpadă căzută anul ăsta în Bucureşti. Ilie Năstase mă aşteaptă la 11:00, acasă la el. Cu trei minute înainte şi cu pană pe dreapata, intru pe o străduţă troienită, în cea mai râvnită zonă rezidenţială a Capitalei… Îmi atrage atenţia o vilă în stil neoclasic-maur, singura cu zăpada din faţa casei atent dată la o parte. Chiar asta-i adresa. Ilie Năstase mă primeşte surâzător, suplu, amabil, puţin neliniştit: “Totul e în regulă? “… Sacou de catifea aneagră pe talie, cămaşă gri, pantaloni impecabili, pantofi aşijderea… Cravata în culori calde, atent aleasă, transformă, însă, combinaţia asta sobră într-una lejeră, aproape casnică… Interior extreme de generos, populat cu lucruri de valoare, aranjate, însă, astfel încât în loc să fie să fie somptuso ori luxos, devine cosy… Vorbim despre toate vrutele, dar si despre multe nevrute, de pe un scrin ne privesc fotografii ale marelui tenisman ăn ipostazele gloriei sale, însă omul pe care îl am în faţă e de-a dreptul nefiresc de firesc, deschis şi totuşi timid… După două ore (când au trecut?), mă conduce până la poartă, prin curtea pe care aflu că el a curăţat-o, dis de dimineaţă… Ne strângem mâinile, mă priveşte cu acelaşi zâmbet tânăr şi-mi spune unde-I cel mai apropiat service auto. “Ai grijă!” Până acum, nu ne văzuserăm niciodată… S-au spus multe lucruri despre Ilie Năstase. Vrute şi nevrute, cum spuneam. Dar pentru că tot ne citim ca-ntre bărbaţi, să-ncepem prin a elucida “misterul” celor peste 2500 de femei de care – conform presei britanice, copilul teribil al tenisului s-ar fi bucurat de-a lungul vieţii. “E adevărat? Asta v-ar fi ridicat pe un altfel de podium...” (face cu mâna un gest de plictis amuzat) “Dacă ne-am lua după toate câte le-am spus eu la viaţa mea... Sigur, presa a scris ce-am zis eu la un moment dat, când m-am enervat de atâtea sâcâieli... Am fost înconjurat de fani, de fane toată viaţa... Ştii cum era pe vremea aia, cum ţipau toate când îşi vedeau favoriţii, nu numai la Beatles... Era o atmosferă... altfel. Se înghesuiau să le dau autografe. Probabil trebuia doar să întind mâna. Dar nu. Am făcut calculul cu Debbie Beckerman, ziaristă cu care am scos Autobiografia, în 2004. Ea a insistat... Mi-au ieşit... vreo 400... în 30 de ani. O fi mult?” Nu… la o adică, e chiar decent… dar asta nu înseamnă că nu-I fugeau ochii după frumos, ca oricărui bărbat de succes. Pe Dominique Grazia, prima lui soţie, Ilie a cunoscut-o chiar aşa: remarcând-o între spectatori, pe terenul de tenis, la US Openul din 1971, după o victorie într-un meci de dublu mixt, alături de Rosie Casals. “Era cu mama şi cu sora ei mai mică, Nathalie, care maui târziu, la restaurant, seara, s-a dovedit a fi adevărata mea admirataoare... de fapt veniseră din Brusseles la New York tocmai pentru că îi promiseseră fetiţei de 14 ani că o să mă vadă jucând...”. Primul sărut cu viitoarea primă mireasă? “Într-o discotecă din Manhattan, Hippopotamus se chema, parcă... deşi nu mă dădeam în vânt după dans.” Primul copil? În ’75, Nathalie, - prima adevărată minune întâmplată la Paris, unui tată de 29 de ani, aflat în primă glorie. Începutul anilor ’80 îl găsesc pe Ilie al nostru din nou single şi cu o mare poftă de viaţă... “Eram ca un marinar: măcar o fată în fiecare oraş în care mă opream!” Dar asta n-avea să dureze o veşnicie. “Spre sfârşitul lui ’81, eram din nou la New York şi câţiva prieteni m-au invitat la o cină în oraş... aşa am cunoscut-o pe Alexandra”… care avea să-I devină, peste trei ani, a doa soţie. Alături de Alexandra, actriţă şi model în voga Americii acelor ani, Ilie ca adopta acolo, încă de la naşterea lor, doi copii: pe Nicholas – în 1987 şi pe Charlotte - în 1990. “Pe Amalia am cunoscut-o după ce m-am întors, când era încă studentă, în ’96, la primul concert al lui Sting în România, pe care, într-un fel eu l-am adus aici. Ea mi-a oferit o ţigară promoţională, eu i-am oferit un bilet, să-l vadă live la Bucureşti...” pe celebrul Englishman în New York… “Dar abia după vreo doi ani am început o adevărată relaţie. Eram deja separat de Alexandra, îmi petreceam deja mult timp în România, oricât de mulţi nervi m-ar fi costat asta, eram deja păţit cu alegerile pentru primar general al Bucureştilor (la care a candidat în ‘96)... eram deja, nu?, la conducerea Federaţiei Române de Tenis, eram un om mai aşezat... Mai tărziu, mi-a spus că îmi ştia reputaţia de crai şi că, la câte cinci femei mergea zvonul c-aş avea pe săptămână, ea n-ar fi vrut să fie a şasea! Păi, dacă ar fi fost chiar aşa, aş fi sărit mult peste 2500... (râde) Amalia e extraordinară, deşi e mult mai tânără decât mine... M-a ajutat foarte mult, în toate... pe toate le facem împreună", spunea el Fostul campion, retras oarecum la vreme din cariera sportivă (1985), s-a transformat în timp în businessman-ul care întreprinde multe. Spre deosebire de alţii, însă, Năstase are o platformă oficială de plecare, fiind desemnat, vă spuneam, în 1976, primul European care a trecut bariera de un million de dolari în câştiguri de pe urma carierei sportive. Iar după retragerea oficială, ATP îl înregistrase cu premii totale de peste două milioane de dolari. “Când am plecat din România, la 20 de ani, nu m-am gândit niciodată că o să fiu nr. 1mondial, că o să fac bani, că o să fac afaceri. Mulţi îşi fac planuri, eu nu mi-am făcut niciun plan, pe mine m-a interesat la început să-mi cumpăr un apartament, o casă, un teren, de-astea... Că n-am avut un sfătuitpr, un manager, care să-mi spună: uite, investeşte aici sau acolo. Şi mi-am luat... la Bucureşti, la Paris, la New York... După aceea, când am început să câştig bani a trebuit să caut un manager care să se ocupe de investiţii şi de taxele mele... Ar fi prea frumos să poţi avea singur aceleaşi succese în afaceri ca şi în tenis. Dar acum Amalia, care e şi finanţist, e aici lângă mine şi e un mare noroc să facem totul împreună.” Îi merge bine ca om de afaceri, cel puţin la o privire din zborul păsării: Lanţul de magazine McDonalds pe care îl deţine în franciză în republica Moldova este în plină extindere, în ciuda crizei economice. “Mac-ul merge cel mai bine din toate afacerile pe care le avem; la Chişinău e înghesuială foarte mare. Deţinem acum cinci şi mai vreau să deschid încă vreo două-trei. Vrem chiar să le diversificăm şi să facem un nou concept, după cele mai noi tendinţe de dincolo.” Şi-aşa, şi datorită lui Ilie Năstase, dincolo de Prut o să miroasă din ce în ce mai mult a Occident. “Asta, însă, nu mi s-a urcat la cap, ca atâtor altora,” mărturiseşte el. Deşi în România, una din afacerile prospere marca Năstase tocmai cu asta se ocupă: urcatul la cap! Teoretic, junk-food-ul nu se pupă neam cu şampania de lux pe care, de o bună bucată de vreme, o importă pentru români. Şi ce? Tocmai: Mr. Nasty rămâne surprinzător, păstrându-şi farmecul spumos şi contradictoriu cu care a obişnuit o lume întreagă… “Prima întrebare ce-ar trebui pusă când intri într-un restaurant care se respectă este dacă doriţi o cupă cu şampanie. La francezi asa-i – de ce să nu se-ntâmple asta şi-n România? Şampania e un bun prilej de a educa românul în obiceiurile lui. Ea aduce, prin rafinament, o altă mentalitate. Nu ştiu, dar când îţi oferi o şampanie, parcă devi mai frumos.” Un drum lung de la prima cupă de şampanie, pe care Ilie îşi aminteşte că a băut-o în faţa lui Ceauşescu: “Ne-a chemat după ce am jucat meciul de Cupă Davis cu SUA. Şi când mi-a dat medalia îi zice domnului Maurer, care era lângă mine: «Cam nervos flăcăul ăsta când joacă. Se vede pe buzele lui, la televizor...» Eu, deja cam luat de prima mea cupă de şampanie, îi răspund: «Am temperament de român!» Şi-atunci m-am trezit că mă trage Maurer la o parte şi-mi strecoară «Pleacă de-aici, că ăsta e-n stare să te termine!» Am plecat, că şi-aşa capul meu era în ală parte...” De-atunci s-a scurs multă apă şi pe Sena şi pe Dâmboviţa; şi multe valuri de şampanie (Veuve Cliquot şi nu numai) s-au ridicat în creierii românilor care-şi permit să-şi deguste ocaziile fericite în cel mai authentic mod franţuzesc, via Năstase. “Acuma am început să aducem şi Cristal-ul, care e cea mai bună şampanie din lume.” O spune cu satisfacţie nedisimulată. Bineînteles că succesele sale în business sunt datorate şi renumelui pe care şi l-a făcut în toată lumea neliniştitul vrăjitor al sportului alb. Linia Ilie Năstase a Adidas-ului, cu care a semnat un contract pe viaţă, continuă să reziste încă de la sfârşitul anilor ’70. Trustul de media Lagardère i-a încredinţat conducerea operaţiunilor sale din România... “merg bine toate, dar Europa FM a crescut cel mai frumos... e de bine. Şi cu celelalte e de bine.” Un optimism reconfortant, dacă ne gândim la criza economică atât de des invocată… “Sigur că mă afectează, că nu o să mai câştig aşa multş am terenuri foarte multe, dar n-am probleme de lichiditate. În România criza o să lovească puţin mai târziu, o să vină la sfârşitul anului şi o să ţină doi-trei ani... sper cât mai puţin. În America am văzut că guvernul bagă bani. Toţi cer bani... la noi nu ştiu dacă statul o să poată să ajute. Din păcate, în România acum nu mai sunt surse mari de venituri. Cea mai mare greşeală a noastră a fost înstrăinarea Petromului, nu le ştiu pe toate câte s-au vândut, dar cum? – tu vinzi o afacere care merge bine sau o vinzi că merge prost? Eu zic că ne merge rău, că dacă ai vândut tot ce ai avut mai bun, petrolul, în România din surse naturale n-ai de unde să mai scoţi bani...” Bine că lui Ilie Năastase îi merge bine, ar fi şi păcat ca un nume ca al luis ă-şi piardă ştaiful. Însă ce-şi pierde aici, în propria-i ţară, e răbdarea. Nu că n-am fi obişnuiţi cu asta. S-a fript acum 13 ani cu candidature pentru primăria Bucureştilor, aşa că acum a suflat şi în iaurtul alegerilor uninominale, refuzând să participle. “Mi s-a propus de toate partidele, dar am anunţat în ’96 că nu p să mai am treabă cu politica toată viaţa mea – şi mă ţin de cuvânt. Ţara este condusă de oameni indecişi, nu se oameni puternici. Cred în continuare că România este confiscată economic de fosta securitate şi de cei care erau în sistem. Aici totul se face pe intervenţie, nu pe lege.” Asta îl scoate, aproape, din pepeni. “Eu am avut mult respect pentru oameni. Niciodată când am venit în România n-am vrut să mă afişez că eu câştigam foarte mulţi bani, îmi era ruşine, chiar şi acum îmi e ruşine să spun că am bani; şi nu i-am furat, şi nu am păcălit pe nimeni. Să zicem că unii au câştigat corect banii, dar ăia care nu i-au câştigat cinstit? Peste un an, doi, trei, banii lor devin la fel de buni ca şi ai mei, câştigaţi cu muncă; asta mă deranjează. Ce nu-mi place la români este că atunci când dau de bani şi de putere îşi pierd cumpăna şi capul; dar toţi!, n-am găsit unul care să devină ministru, preşedinte, ce-o vrea el acolo, secretar de stat, preşedinte la o federaţie... să dea de putere şi să nu se schimbe; n-am găsit unul să rămână normal... toţi suntem de parcă se termină lumea cu noi... toţi după bani, să se fure unul pe altul!” În rest, chiar şi când îşi trage pantalonii în jos, de faţă cu Nadia, în direct la televizor (afisând nişte boxeri Hugo Boss… “nu de asta, dar trebuia să aibă ceva roşu!”) – Ilie Năstase reuşeşte să fie firesc, simpatico, cuceritor de nonşalant… “am făcut-o că măa rugat o prietenă... iar scopul era nobil: antifumat”, îmi spune râzând the Bucharest Buffoon – cum e numit cu simpatie chiar în Hall of Fame. “Nu mă deranjează... m-ar fi deranjat dacă nu eram nr. 1 mondial!” De multe ori bufonii se dovedeau însă a fi cei mai înţelepţi… Cât despre tennis, se pare că tocmai în domeniul său forte, fostul nr. 1 mondial are cele mai mari ofuri. Contenciosul cu baya sportivă Voinţa e încă în aer, cu proiectul Academia de tenis Ilie Năstase cu tot. “N-am găsit persoana curajoasă care să pună în România în aplicare o lege...” Text Pompilius Onofrei Foto AFP/Mediafax Foto
Posted on: Sat, 20 Jul 2013 11:34:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015