Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu - TopicsExpress



          

Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am şi avut intrare, prin credinţă, în acest har în care stăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu. Romani 5.1,2 Nimic nu este mai greu pentru inimile noastre decât să păstreze simţământul harului, conştienţa practică a faptului că nu suntem sub lege, ci sub har. Prin har, inima este întărită; dar apoi nimic nu ne este mai greu decât să înţelegem plinătatea harului –a harului lui Dumnezeu în care stăm –şi să umblăm în puterea lui, conştienţi de el. Doar în prezenţa Tatălui nostru putem cunoaşte cu adevărat harul şi este privilegiul nostru să ne aflăm acolo. Îndată ce părăsim prezenţa Tatălui (în inima noastră, şi nu în fapt), gândurile noastre proprii vor începe să îşi spună cuvântul; şi gândurile noastre proprii nu pot atinge niciodată înălţimea gândurilor Lui pentru noi, înălţimile harului lui Dumnezeu. Îndată ce ieşim din prezenţa lui Dumnezeu, chiar în clipa aceea, pierdem simţământul harului şi nu mai putem conta pe el. Această ieşire din prezenţa Tatălui este sursa tuturor slăbiciunilor noastre în ce priveşte sfinţenia, căci în puterea Lui putem face orice: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?“. Faptul de a ne şti în prezenţa Lui ne face mai mult decât biruitori. Atunci, fie că este vorba despre noi, fie despre împrejurările în care ne aflăm, totul devine uşor. Dar numai când suntem în părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul suntem capabili să privim toate lucrurile în lumina harului. Ne facem probleme în legătură cu noi înşine? Când suntem în prezenţa Tatălui nostru, ne odihnim în El şi nimic nu ne poate tulbura. „Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu?“ „Cine este cel care condamnă?“ „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?“ Dar, când ieşim din prezenţa Tatălui nostru, nu ne mai putem odihni în harul Lui ca atunci când suntem în părtăşie cu El.
Posted on: Mon, 01 Jul 2013 05:52:34 +0000

Trending Topics



ast-Track-and-the-topic-610211169055680">Fair Trade Team, Continuing our fight to stop Fast Track and the
Were trying to track down some super-fans of a few different World
How Europeans Misappropriated Sanskrit To Form The Aryan Race
WHY DOES MY EMPLOYER CARE ABOUT MY LIFESTYLE AND FINANCIAL
Pondering Ones Involvement The climatic revolt of this human

Recently Viewed Topics




© 2015