Despre frica de a-i pierde pe cei dragi Azi noapte infruntarea celui mai urat demon al meu mi-a oferit ca revelatie importantei sentimentelor in fata fricii si a orgoliului. Cea mai mare angoasa a mea este data de respingere si tocmai sub aceasta tensiune, am devenit un om extrem de pasiv in relatiile interumane de orice natura. Nu e o chestiune de lipsa a increderii in sine, cum mi-a zis un foarte bun prieten, ci de constientizare a faptul ca daca tie iti este imposibil sa te pretezi la rautate gratuita, nu trebuie sa ai aceeasi pretentie de la altii. Ma atasez extrem de usor de oameni. Cumva, sunt ca un catelus ce odata mangaiat, te linge si te mangaie cu labutele. Ma urasc din strafundurile fiintei pentru aceasta vulnerabilitate! Mi-ar placea ca mesajele la care nu primesc raspuns sa nu doara atat si sa nu nasca o infinitate de intrebari. Mi-ar placea sa nu ajung sa prefer sa primesc o amenda decat sa vad doua bife pe WhatsApp sau citit pe Facebook sau iText si apoi o mare m**e prin indiferenta. Mi-ar placea sa nu ma agat maladiv de aceasta cruce la care nimeni nu ma obliga si sa nu tes miliarde de scenarii si sa nu incerc sa reiau fiecare cuvant rostit sa ma intreb unde naiba oi fi deranjat... Mi-e incredibil de greu sa abordez acea persoana si s-o intreb unde am gresit. Dupa ce blestem clipa in care am fost atat de idioata incat sa dau acel mesaj, renunt. Pastrez amintirea acelui om ca o experienta si oricat ar durea, imi continui viata, gandindu-ma ca daca mi se intampla nu mi se ofere minimum respect cuvenit unei fiinte umane, mai exact sa mi se raspunda la mesaj, sigur e ceva in neregula cu mine. Eu sunt cea vinovata, eu am dezamagit, eu m-am adus la acest nivel. Niciodata nu am curajul sa intreb de ce s-a ajuns aici... Azi noapte, pentru prima oara, dorinta de a pastra un om in viata mea s-a dovedit mai intensa decat paranoia unui suferind al maniei persecutiei. Nu ma simteam vinovata de nimic, insa jumatate de ora mi-am pregatit inima pentru orice raspuns si tremurand am tastat cuvintele pe care mi-e frica sa le scriu: Esti suparat pe mine?. Orice durere a vorbelor grele, a reprosurilor si a constientizarii propriei uratenii nu mai conta. Indiferent ce as fi primit, vroiam sa incerc sa pastrez un om drag in viata mea... Nu stiu daca voi mai face asta vreodata. Demonul tot exista, hranindu-se din teama de respingere. Sta tolanit peste gandurile mele si ocazional mai tranteste cate un urlet. Nu vreau sa mai ajung in aceasta situatie... Nu ma bagi in seama => nu ma vrei. Doare, dar nu doboara, I guess... Si cu toate acestea, fericirea de a afla ca un om minunat inca face parte din viata ta e infinit mai puternica decat frica. Multumesc Monica Mãrgãrinta Puiu! Tin mult la tine! Iti multumesc ca m-ai facut sa infrunt cea mai mare spaima a mea, tocmai fiindca te vreau aici!
Posted on: Tue, 12 Nov 2013 14:56:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015