Despre miopie. Cu MRU. Nu văd nicio diferenţă între prima şi - TopicsExpress



          

Despre miopie. Cu MRU. Nu văd nicio diferenţă între prima şi a doua rectificare bugetară. Se iau bani fix din aceleaşi domenii, sănătate şi transporturi, acolo unde România are cea mai mare nevoie de atenţie financiară. Această rectificare bugetară caracterizează cum nu se mai poate mai bine actuala guvernare: se mută alocări financiare către Parlament în detrimentul unor instituţii precum ANI sau CCR, instituţii care obstrucţionează interesele corupte ale unor membri USL. Rectificarea bugetară negativă vine la pachet cu o ţintă de deficit mai mare. Cred că Ministerul Finanţelor are o problema de competenţă. În 2012, în timpul Guvernării Ungureanu, am avut o ţintă de deficit de 2,2%. După guvernarea USL, la finalul anului, execuţia a fost de 3% din PIB. Anul acesta am început din nou cu un deficit bugetar de 2,2%, iar a doua rectificare bugetară duce deficitul la 2,6%. Asta numai consolidare fiscală nu arată. Mai mult, două rectificări bugetare într-un singur an pun sub semnul întrebării afirmaţiile publice ale actualilor guvernanţi despre predictibilitatea poliţii fiscale în România. Deciziile aiuritoare care se iau la Ministerul Finanţelor ne dovedesc că obiectivele acestui guvern se învârt în jurul pomenilor electorale. Cheltuielile de capital abia ajung la 9% din bugetul statului. Practic se aruncă în aer consolidarea fiscală construită cu atâtea costuri sociale de Guvernul Boc şi Ungureanu, pentru obiective socialiste. Acest schimb este unul în detrimentul societăţii. Guvernul Ponta nu gândeşte în termeni de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung. Taxele cresc şi lovesc din plin mediul privat. Medicii din România pleacă pe bandă rulantă. Sistemul medical în România este la pământ. Investiţiile în infrastructură stau pe loc de un an şi jumătate. România nu va promova, economic, cu cheltuieli bugetare uriaşe şi nejustificate. Intrebare: cum o tratam?
Posted on: Tue, 29 Oct 2013 18:58:16 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015