Despre protestele din Piața Universității și problemele sănătății Protestul este o formă de obiectivare a unui set de idei, a aderenței unei generații/categorii la anumite valori comune. El este scoaterea în stradă/la iveală a unei existențe sociale. Oamenii se smulg din mediile lor cotidiene, familie, muncă, școală etc., dând contur altei apartenențe, adică unei comunități de valori, speranțe, critici. Compararea acestor mișcări cu cele din 1968 este eronată: nu este vorba de un protest anti-sistem, care să asume mari opoziții ideologice, ci de unul împotriva acestui „sistem”, un protest ce relevă gradul de saturație față de un mod corupt de-a fi al puterii politice, față de o modalitate de-a fi a acesteia situată la prea mare distanță de interesele cetățenilor. Este o mișcare de protest împotriva folosirii puterii politice în interese personale sau de castă, cu un total dezinteres față de problemele cetățenilor. Povestea cu fondurile structurale este relevantă pentru zona de indiferență și incompetență în care se scaldă puterea. Faptul că un ministru și-a pus în cap să schimbe în sfârșit ceva în bine este la fel de relevant precum rata relativ mică de succes, determinată de zidul birocrației, adică de opoziția unei pături de oameni ce fac din interesul personal singurul criteriu de ordonare a activităților curente. Străduința ministrului Eugen Teodorovici de-a introduce dramul de normalitate necesar pentru a putea vorbi de absorbția fondurilor structurale scoate la iveală faptul că problema nu poate fi rezolvată doar prin schimbarea unui Guvern cu altul, că în joc sunt interesele unei întregi pături sociale care se înfruntă, nevăzută, din avantajele puterii, drenând o bună parte din resursele statului în propriile buzunare. Această pătură are o structură compozită, fiind alcătuită din persoane ce gravitează în jurul tuturor partidelor politice, din firme naționale și internaționale, din fundații și asociații, aflate în mod simultan într-o relație concurențială dar și de apărare a intereselor comune. Nu este vorba de o clasă, ci mai curând de o camarilă politică.[1] Protestele sunt orientate împotriva acestor vicii ale politicii românești, schimbarea așteptată fiind mai curând una de model de guvernare decât de partid politic aflat la guvernare. Problema o constituie însă absența unui model clar pe care ar trebui să-l aibă noul sistem. Până la definitivarea lui teoretică, solicitările vizează mai curând introducerea unei doze semnificative de moralitate în viața politică și creșterea ponderii societății civile în deciziile puterii, adică instaurarea unui model de dialog social și civic funcțional. Primul strigăt civic a izbucnit încă din luna ianuarie 2012, însă el a fost ocultat politic pentru o vreme. Oamenii opoziției s-au așezat atunci în fața mulțimilor, generând iluzia că de fapt aceasta îi sprijină. Sloganele oamenilor politici au perturbat ecoul solicitărilor mulțimii, denaturându-le sensul. Obosită, dezamăgită sau amăgită de aspiranții la putere ce promiteau ceva nou, mulțimea s-a retras în așteptare. Acum, aceiași oameni politici, se află tot în fața mulțimii, însă în opoziție cu ea; din aparenți idoli ai mulțimilor au devenit subiecți ai înjurăturilor publice. Deziluzionați de acest eșec, protestatarii încep să se concentreze asupra principiilor și strategiilor, laolaltă cu problemele punctuale ale interesului comunitar. Neîncrederea în politicieni este vădită de modul în care aceștia sunt primiți de către mulțime. Rămâne de văzut măsura în care protestatarii vor putea identifica persoanele în care să-și investească încrederea, generând liderii societății civile. Primele proteste au avut ca temă problema Sănătății, respectiv dorința de-a apăra o anumită dimensiune socială a ei și de-al susține pe artizanul sistemului de urgență românesc, Raed Arafat. Mă întreb acum dacă „protestele se vor întoarce la origini”, reluând în panelul solicitărilor și problema sistemul sanitar. … (continuarea pe viorel-rotila.ro/?p=2551)
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 15:10:19 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015