Despre un anumit tip de imbecilitate Exista o specie de imbecili care, in toate timpuri si pe toate meridianele, au facut si fac inca deliciul asa numitor „polemici” ocazionale: aceia care, sub masca unor asa-zise abilitati intelectuale, pe cat de rafinate, pe atat de obscure, isi imagineaza ca au mereu dreptate si ca tot ce spun sau scriu ei trebuie neaparat sa fie scris sau spus cu majuscule. Un asemenea imbecil nu va spune niciodata „dupa parerea mea” sau „cred ca...” sau incercam sa...”, pentru ca el va da intotdeauna verdicte, va stabili ierarhii si va avea mereu ultimul cuvant. Caci pentru el nu exista indoieli. Exista doar certitudini. Nu exista intrebari. Exista numai raspunsuri. El nu polemizeaza. El combate. Ca acele verdicte, ierarhii sau sentinte finale sunt, de regula, niste truisme de doi bani ori simple extrase din gandirea celebritatilor locale sau mondiale (sic!), e alta poveste. Recunosti imediat un asemenea imbecil, dupa faptul ca personalizeaza totul. Daca langa el cineva spune, de pilda, ca soarele este galben, el iti va demonstra, la modul cel mai afectat cu putință, că pielea lui nu e galbena, fiindca, nu-i asa, este alba! Si va insoti neaparat demonstratia cu expresii sau citate in limba latina, germana, greaca, rusa sau japoneza! Iar cand nu o va face, nu va uita sa precizeze ca nu a dat expresia in latina, germana, greaca, rusa sau japoneza, deoarece nu a vrut sa para infatuat! Caci, de vreme ce el este buricul Universului, automat toata lumea se raporteaza numai la el, chiar si atunci cand nimeni nu discuta despre persoana sa! La urma urmei, pana si arborarea cele mai desavarsite modestii nu reprezinta decat tot un pretext de a-si satisface orgoliul fara margini... Pentru el, vanitatea inseamna un al doilea aparat digestiv, chinuit de o foame devastatoare si interminabila: oricat i-ai da sa manance, nu se satura! Un astfel de individ este mai intotdeauna un aprig aparator al maidanezilor, protector al femeilor si promotor al egalitatii absolute, ba chiar patriot desavarsit. Ca sa dea bine la imagine, isi lipeste eticheta de don juan galant si de moda veche, reteta sigura si absolut memorabila a reusitei... El este cel care, oriunde si oricand, iti va vorbi, la modul cel mai INTENS cu putinta, dar cu un aer de superioritate aproape solilocviu, despre ierarhii si valori, despre istoria neamului si despre multe altele... El detine solutiile crizei mondiale, crizei morale, frumusetii sau urateniei, defectiunilor din sistemul de admisie al motorului Diesel, politicii, bolilor de ficat sau nedreptatilor istoriei... Intr-un mod aproape inevitabil, orice observatie i-ai face, trece pe langa el fara sa il atinga, intrucat ce spui tu nu conteaza si, de altminteri, nici nu merita auzit! Secretul „succesului” unui asemenea specimen consta intr-o curioasa perseverenta: repetand la nesfarsit truisme pe care societatea le recunoaste ca repere de necombatut, el induce în cei slabi de inger ideea superflua a unei instante pe doua picioare, pe care, vrand, nevrand, trebuie să o accepti ca atare, pentru ca viata, destinul, pronia cereasca, etc. (toate scrise cu majuscule!), sa nu dea de pamant cu tine... Asta, bineinteles, daca nu cumva vrei sa ai de a face direct cu el! Suma de stereotipii cu care incanta trufasele frustrari ale cucoanelor de cartier ori bizarele singuratati ale cautatorilor de pereche de pe rețelele de socializare nu reprezinta decat etichete menite a scoate in evidenta ireversibila-i (sic!) superioritate. Iar in privinta asta, nu ajunge sa ai argumente, caci, vorba fratiorului meu, pentru un asemenea purtator de nadragi narcisist si histrionic pana si o crampa neuronala destructiva poate fi taxata drept proba de netagaduit a celei mai profunde si mai sofisticate cunoasteri!
Posted on: Sun, 01 Sep 2013 18:38:02 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015