Destin îţi scriam poezii mai întâi ca o glumă din cuvinte visate te găseam mai uşor printre litere chiar şi mirosul mirosul tău de bunici şi cel de scorţişoară îl găseam în capătul creionului meu (ascuţit indecent până la demenţă) tu îţi scurtai sarafanul în fiecare săptămînă sau poate picioarele tale creşteau mult prea repede îţi scriam poezii apoi le aruncam în foc să-mi încălzesc lacrimile desculţe tu nici nu ştai că exist că aveai nevoie de un sarafan mai lung îţi scriam poezii respirând prin părul tău disperare fără saţ apoi m-ai învăţat să te sărut şi cuvintele mele te-au zidit chiar pe Lună când ţi-ai dezbrăcat sarafanul m-ai uitat iar eu am rămas să adun cuvinte să le ard să le blestem ţi-am scris poezii cu lacrimi cu degetele cu unghiile pe ziduri pe carne şi apoi te-am urât cu drag în fiecare zi îţi scriu ultima oară tu nici nu ştii că fluturii trăiesc doar o zi şi nici nu ţi-ar păsa dacă ţi-aş spune că picioarele îţi cresc încă în mintea mea gândeşti doar pierdută că nu mai ai timp să mă citeşti până când până când
Posted on: Sat, 31 Aug 2013 13:38:37 +0000