Dezvaluiri socante despre cum a ajuns Victor Ponta la carma tarii... Apariţia la vârful politicii româneşti, în anul 2001, a tânărului procuror Victor Ponta venea după ce acesta a instrumentat un dosar penal în care i-a făcut jocurile inculpatului israelian Elan Schwartzenberg, individ care pe atunci, în anii 2001-2004, intermedia relaţiile dintre politicienii români de la guvernarea P.S.D. şi cei israelieni. Pentru a-l proteja pe româno-israelian, procurorul Ponta, care era şi asistentul premierului Năstase la facultatea unde preda acesta, a ignorat chiar şi un Ordin de sechestru pronunţat împotriva lui Elan Schwartzenberg de către Înalta Curte de Justiţie a Angliei şi Ţării Galilor. Imediat încheiată „afacerea penală Schwartzenberg“, Victor Ponta părăsea procuratura şi devenea şef al Corpului de Control al primului-ministru Adrian Năstase şi, pe linie politică, şeful tineretului P.S.D. Aveam să vedem, apoi, cum Schwartzenberg a aranjat întâlnirile semi-oficiale dintre premierul român Adrian Năstase şi cel israelian, Bibi Netanyahu. Ajuns şef al Partidului Social Democrat (P.S.D.) din România, Victor Ponta a preluat şi toate conexiunile israeliene ale acestuia, construite de mentorul său politic, Adrian Năstase (pe larg prezentate în lucrarea Ofensiva iudaismului asupra României) . Una dintre aceste conexiuni este cea cu oamenii miliardarului Mordechai (Motti) Zisser, un sionist care este principalul finanţator al Partidului Muncii din Israel şi care deţine în Bucureşti hotelul Radisson Blue (fostul Hotel Bucureşti), ca urmare unei privatizări frauduloase. Aşa se face că, în 26 noiembrie 2010, Victor Ponta se ducea în Israel însoţit de Daciana Sârbu, soţia sa europarlamentar, ca şi de „pupila“ lui Ion Iliescu, Corina Creţu. Oficial, cei trei se aflau la Tel Aviv pentru inaugurarea unei nou înfiinţate filiale a P.S.D. în Israel, dar ei au discutat şi alte treburi cu Colette Avital, la reşedinţa lui Armand Schor, influent om de afaceri israelian, reprezentantul P.S.D. pentru Israel şi Orientul Apropiat. Interesul lui Ponta la Colette Avital era faptul că aceasta ar avea puternice legături la vârful administraţiei de la Casa Albă, fiind totodată, de câteva decenii, intima preşedintelui israelian Shimon Peres, iar scopul său era „să prezinte americanilor, prin intermediul israelienilor, planul său de revenire a P.S.D. la conducerea României“, dorindu-şi pentru el însuşi „funcţia de prim-ministru, pe care vrea să o ocupe în urma unor alegeri anticipate sau la termen… Victor Ponta doreşte să negocieze susţinerea administraţiei de la Casa Albă prin intermediul israelienilor“. Raportul S.I.E., prezentat preşedintelui Băsescu în acele zile, ar fi arătat că Victor Ponta a convins-o pe Colette Avital „să susţină în faţa lui Shimon Peres, dar şi la Casa Albă, un plan prin care atât israelienii, cât şi americanii să marşeze în cazul unor alegeri anticipate… la schimbarea guvernului actual cu un guvern de coaliţie condus de P.S.D., cu Victor Ponta premier“. Totodată, însă, Ponta aducea asigurări de fidelitate în privinţa „relaţiilor comerciale şi politice dintre Israel şi România“ şi privind „poziţia statului român în procesul politic din Orientul Apropiat“, cum anunţau comunicatele de presă. Până la urmă, Ponta şi Colette Avital nu erau la prima discuţie. În acelaşi an, prin luna mai, unii lideri ai P.S.D. avansau ideea ca româno-israelianca Avital să devină preşedintele României la alegerile din 2014, pe care o vedeau ca o „doamnă de fier de origine evreiască“, „o Margaret Thatcher a României, o mână de fier într-o mănuşă de catifea“. Exact după o lună de când s-a discutat în „cercurile înalte“ ale P.S.D. această propunere, în iunie 2010, Victor Ponta, în calitate de şef al P.S.D. se întâlnea la New York cu madame Colette Avital, la întrunirea Consiliului Internaţionalei Socialiste, având o lungă discuţie cu aceasta (conform unui comunicat al P.S.D.), Colette Avital deţinând funcţia de secretar general al Partidului Muncii din Israel şi fiind o intimă a centrelor de putere ale lumii. Decis să înlocuiască guvernarea P.D.L. în România, Victor Ponta purcede ca, în urma sforilor trase de mai bine de un an cu ajutorul contactelor israeliene, mai ales al lui Colette Avital (a se vedea subcapitolul anterior: Victor Ponta îşi face cărţile în Israel), să aibă o vizită oficială în S.U.A., în februarie 2012. Scopul său era să îşi declare fidelitatea pentru a câştiga acordul/sprijinul americanilor spre a veni la Putere, deşi la Bucureşti abia se instalase guvernul condus de M.-R. Ungureanu, agreat de Washington. „Lista întâlnirilor [din S.U.A.] a fost stabilită dinainte de a pleca în America cu ambasadorul Mark Gitenstein, la Bucureşti – zicea Victor Ponta… Toate persoanele cu care trebuia să ne întâlnim ne-am întâlnit şi eu şi domnul Corlăţean şi domnul [general] Dobriţoiu“. În realitate, întreaga deplasare şi întâlnirile au fost înconjurate într-un maxim mister. Nici nu se ştie concret ceea ce a discutat Victor Ponta cu oficialii americani, adică cu şefii de cabinet şi consilierii vicepreşedintelui S.U.A. Joe Biden şi ai secretarului de stat de la Externe, Hillary Clinton, ca şi cu mai mulţi congresmeni sau „Pentagon“-ul – Departamentul de stat al Apărării S.U.A. Se pare că Ponta s-a întâlnit în taină chiar şi cu Hillary Clinton, dar nu s-a dat nimic publicităţii. Ceea ce s-a aflat este numai din interviul dat de Ponta la o televiziune a românilor din Chicago, Romanian Television Network, din care se poate reţine că liderul P.S.D. s-ar fi angajat în faţa oficialilor americani, dacă va ajunge şef al guvernului României, pentru următoarele: 1. România este şi va rămâne „un partener special“ al Statelor Unite; 2. În acest sens, opoziţia, odată ajunsă la putere, „vom face şi mai mult“ decât au făcut „cei dinainte“ (guvernarea Băsescu-P.D.L.); 3. „S.U.A., ca şi U.E., rămân un partener strategic pentru România“, iar „viitorul guvern al U.S.L. [pe care îl va conduce Ponta] va continua, după alegeri, proiectele începute, respectiv proiectele de cooperare militară în cadrul N.A.T.O., proiectele de colaborare politică în regiune şi proiectele de colaborare economică, în special pe zona energiei“.. „M-am văzut şi cu reprezentanţii de la FMI – adăuga Ponta –, pentru că România are nevoie de capitaluri americane“ (!!?). La Bucureşti, el ţipa, însă, din Opoziţie, că România nu trebuia să se împrumute de la FMI. Ponta s-a mai văzut, totuşi, şi cu şefii unor „firme de consultanţă“ şi think-thank-uri americane de tip mondialist, din pleiada ce stă în spatele „guvernului din umbră“ global. În fruntea acestora se află SONECON, condus de evreul Robert Shapiro, ex-subsecretar al Economiei S.U.A., care, prin SONECON, i-a consiliat pe Tony Blair, Bill Clinton, Al Gore şi Hillary Clinton, cât timp aceştia au ocupat/ocupă funcţii de stat („ne-am ajutat clienţii să-şi atingă scopurile“, zice Shapiro). Tot un evreu este şi Barry Pavel, directorul unui think-thank satelit ideologic al N.A.T.O., numit Atlantic Council, unde Victor Ponta, în timpul vizitei din S.U.A., a susţinut un speach pe tema „Priorităţile strategice ale României“ (Atlantic Council are un puişor-sucursală şi la Bucureşti, sub numele de „Dinu Patriciu Eurasia Center“). În aceeaşi linie se înscria şi întâlnirea lui Ponta cu Sally Painter, şefa „Blue Star Strategies“, alt satelit al N.A.T.O., care oferă „consultanţă“ pentru menţinerea României în Alianţa militară euro-atlantică, printre altele. Altă „firmă“ vizitată de Victor Ponta, în acele zile, este Benenson Strategy Group, condusă de Peter Brodnitz, companie care oferă consultanţă „de strategie“ celor care vor să câştige Puterea, fie în Senatul sau Congresul S.U.A., sau chiar preşedinţia S.U.A. Inclusiv preşedintele american Barack Obama a fost clientul lor. Cea mai importantă, însă, asemenea vizită, Victor Ponta a avut-o la think-tank-ul American Enterprise Institute (înfiinţat din 1943, în timpul războiului), unde s-a întâlnit cu Desmond Lachman. A.E.I. este un fel „biserică“ a capitalismului american, care urmăreşte limitarea puterii guvernului în favoarea iniţiativei şi interesului particular (al celor mai bogaţi americani, bineînţeles – ce o fi căutat un „Che Guevara“ precum „socialistul“ Ponta la aceştia?). A.E.I., o alternativă a celui mai important grup de planificare a politicii SUA, Institutul Brookings, are o influenţă globală şi se ocupă de politica internaţională, dar este adesea, prin membrii ei din Administraţia de stat, realizatoarea în fapt a politicii S.U.A. Printre aceşti membri îl regăsim, bunăoară, şi pe Paul Wolfowitz, fostul şef evreu al Băncii Mondiale, iar în board îi aflăm şi pe reprezentanţii marilor magnaţi evrei ai Americii, precum Robert Pritzker (proprietar al lanţului hotelier Hyatt), pe intelectualii evrei precum profesorii Michael Rubin, Dan Blumenthal sau Joshua Muravchik (fiul unor emigranţi evrei din Kiev, care îl apreciază pe Tony Blair pentru „transformarea partidului laburist în partid liberal, al oamenilor de afaceri“), ca şi importanţi politicieni precum fostul vicepreşedinte al S.U.A. Dick Cheney. American Enterprise Institute, alături de alte trei think-thank-uri – adică Institutul Brookings, Fundaţia Heritage şi Consiliul Relaţiilor Externe – reprezintă „grupurile de reflecţie“ care gândesc şi fac politica S.U.A., numai că American Enterprise Institute este cel mai conservator şi susţinea, în decembrie 2011, necesitatea ca S.U.A. să atace militar Iranul, sprijinind Israelul să asigure „securitatea zonală“. Cum am văzut, cele mai numeroase întâlniri, Ponta le-a avut în zona militară, respectiv Pentagonul şi think-tank-urile N.A.T.O., trebuind să confirme că va menţine România în această linie, care este, în bună măsură, „armata capitalismului“. De aceea, el a fost însoţit în S.U.A. de Titus Corlăţean şi de generalul (r.) Corneliu Dobriţoiu, ca o garanţie, Victor Ponta spunându-le textual americanilor că aceştia doi „vor ocupa funcţiile de ministru de Externe, respectiv cel al Apărării naţionale“ în viitorul guvern, pe care îl va conduce. Dobriţoiu este un general de 67 de ani care a mai fost subsecretar de stat la Apărare şi care a absolvit în 2004 „Colegiul N.A.T.O.“ din Roma, fiind, astfel, agreat de americani ca fidel politicii lor militare (un tip închipuit şi plin de sine, Dobriţoiu susţine că el a „coordonat integrarea României în N.A.T.O.“). Una dintre întâlnirile mai speciale ale lui Victor Ponta la Washington a fost cea cu un reprezentant la firmei petroliere Chevron, Jay Thompson, care, în aceeaşi vreme, semna la Bucureşti cu premierul Ungureanu concesionarea gazelor de şist româneşti. Ceea ce a urmat este istorie deja. La finele lui aprilie 2012, Victor Ponta, ca lider al opoziţiei parlamentare, respectiv al alianţei U.S.L., introducea moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ungureanu, pe 27 aprilie dărâma acest guvern la votul din Parlament, iar, apoi, era nominalizat drept premier de către preşedintele Traian Băsescu. Mai puţin se ştie că înainte de introducerea moţiunii de cenzură, în 25 şi 26 martie 2012 Victor Ponta se întâlnea cu fostul premier britanic Tony Blair, un emisar al ocultei mondiale, precum Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală. Întâlnirea a avut loc la sediul central al P.S.D., „la solicitarea lui Blair“, care se afla la Bucureşti la un „eveniment al societăţii civile“, ziceau pesediştii, venind „să dea un mesaj de susţinere pentru U.S.L. şi pentru Victor Ponta“ şi pentru a-l felicita pe Ponta pentru includerea acestuia pe lista „Young Global Leaders“ de către Forumul Economic Mondial, mai ziceau ei. (Forumul Economic Mondial, care se întruneşte anual la Davos, este puternic contestat, în stradă, de extrema stângă europeană, ca fiind conclavul marelui capitalism, dar „Che Guevara“ de Dâmboviţa, adică Victor Ponta, îl iubeşte.
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 10:59:07 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015