Deşi ministrul Mediului, Rovana Plumb, a repetat în nenumărate - TopicsExpress



          

Deşi ministrul Mediului, Rovana Plumb, a repetat în nenumărate rânduri că proiectul de lege privind exploatările de la Roşia Montană, aflat pe masa parlamentarilor, respectă toate standardele de mediu şi legislaţia europeană şi internaţională, directorul IGR nu este de acord cu acest lucru. ”Nu sunt respectate directivele de mediu”, spune acesta. Explicaţia lui a fost că, în primul rând, nu se poate devia valea unei ape, în condiţiile în care există multiple izvoare în zona Văii Corna. ”Îmi pare foarte rău, dar când am fost pe teren, experţii noştri au văzut vreo 17 izvoare în 4 ore, acestea apar şi în hărţile RMGC. Ori dacă ai izvoare, ai freatic. Dacă ai freatic nu poţi să abaţi valea pentru că de acolo izvorăşte decât prin îngheţare, dar costă mai mult decât aurul extras. Şi atunci sigur că ne vom trezi cu o bombă cu ceas. Am freatic şi falii, nu pot să pun deşeuri periculoase”, a explicat el. Bazinul de decantare a fost şi el criticat de Ştefan Marincea, acesta precizând că este ”nemaiîntâlnit” să existe 363 de hectare cu şlamuri cianurate. ”Orice am face, în directiva europeană intră în categoria deşeuri periculoase. Nu există o tehnologie prin care să poţi extrage toată cianura din deşeuri”.gandul.info/politica/proiectul-rosia-montana-desfiintat-de-seful-institutului-geologic-au-venit-cu-un-proiect-de-papua-guinee-pentru-tara-mea-eu-nu-am-bani-sa-ma-bat-cu-avocatii-acestei-companii-11481319
Posted on: Thu, 10 Oct 2013 07:03:31 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015