Din datele prezentate în această seară înțeleg că dacă se adaugă la numărul votanților din țară numărul celor care au domiciliul stabil în străinătate referendumul de demitere tot ar fi respectat cvorumul impus de Bruxelles la presiunea oamenilor lui Băsescu. Este logic ce spun ei, nu poți include în cvorum pe cei care sînt plecați în străinătate și nu au domiciliul stabil acolo, pentru simplul motiv că aceștia se află deja incluși pe listele din țară și practic i-ai număra de două ori. Pe de altă parte, nu poți stabili un cvorum decît pe un număr clar, nu pe unul variabil. Asta NU înseamnă că românii de afară nu au drept de vot sau votul lor nu contează și nu poate influența situația din țară (experiența anului 2009 arată că pot face asta foarte bine). Ba da, votul lor contează, adesea schimbă jocul, uneori din păcate, pentru că decizia lor face viața imposibilă celor de aici. Nu ei au suportat debandada tăierilor, nu educația lor a avut de suferit, nu lor li s-au închis în nas spitalele lăsîndu-i să moară pe stradă. Dar asta este o altă poveste, și amintesc de ea doar fiindcă încă n-am uitat contrazicerile cu un fost coleg de radio, de vreo 7 ani cetățean canadian, care la un moment dat se zburlea ultragiat că eu încerc să-i iau lui dreptul de vot. Nici gînd, încercam doar să-i amintesc că poate mai are niște rude sau prieteni prin România de care îi pasă. Eventual. Ah! Și să nu uit persoanele decedate. Sînt aproape sigură că dacă l-aș căuta și pe tata în listele electorale l-aș găsi, deși bietul de el a plecat din lumea asta de foarte mult timp. Dincolo de asta, ziua de azi a fost năucitoare și obositoare. Sau poate trebuia să spun doar enervantă. A repus pe tapet un subiect care nu va fi nicicînd rezolvat. Și al dracului de dureros. M-am uitat la spectacolul politic la început cu înverșunare, apoi cu resemnare. Și m-am întrebat, așa cum fac adesea, ce soluții am/avem. N-am găsit nici una. Imaginația nu m-a ajutat deloc. Am realizat, din nou, că nu există soluții colective ci doar individuale, că indiferent ce aș face Băsescu va rămîne la Cotroceni cel puțin pînă în decembrie 2014, și că singura soluție pe care mi-o pot inventa este să mă prefac că nu-l văd/aud (deși este practic imposibil) și să mă concentrez pe teme care mă pot ajuta sau care îmi înseninează viața. Cu toate astea, nimeni, dar absolut nimeni nu mai are dreptul, de azi încolo, să mă plictisească amintindu-mi de acțiunea de a vota, la ceva, pentru ceva în această țară. Categoric nu mai votez ca să le crească altora case, mașini, vacanțe, ifose, putere, conturi. Nu mai votez ca să rotesc în diverse funcții niște politicieni incapabili să facă ceva bun și pentru ceilalți, nu doar pentru ei. Nu mai votez ca să descopăr, aproape fără surprindere, că politicienii femei nu sînt mai buni decît politicienii bărbați, după cum nici politicienii tineri nu sînt mai buni decît politicienii mai în vîrstă. Iar dacă, eventual, vor modifica legea iar votul va deveni obligatoriu, voi prefera să plătesc amendă decît să particip la un joc al puterii la fel de mincinos și de periculos ca și votul de pe vremea lui Ceaușescu. Nu asta e țara în care am vrut să trăiesc, nu asta e țara care mi-am imaginat că va deveni România după 1989. România mea era frumoasă iar cei care locuiau aici aveau șanse egale. Dacă este doar România lor...să se voteze singuri. Pe mine nu mai pot conta decît eu. Punct final referendum 2012.
Posted on: Thu, 04 Jul 2013 19:54:26 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015