Discriminare? Oare ce este acest cuvânt somptuos? Să fie oare un nou cuvânt din dicţionar? O metaforă efemeră pe acest hotar? Discriminarea este un fapt, o realitate crudă. O realitate pe care eu am descoperit-o la vârsta de 11 ani. Provenită dintr-o familie cu venituri modeste şi proaspăt inclusă într-un nou colectiv am descoperit repede că lipsa banilor, a hainelor de firmă şi a telefoanelor scumpe fac diferenţa. Eu, o ‘’sărăntoacă‘’ eram o intrusă în lumea lor. Ei, trăind în globul lor de sticlă nu cunoşteau realitatea, nu ştiau că eu nu sunt vinovată de condiţiile şi împrejurările în care trăiam, în care m-am născut. Cuvintele de batjocură şi ocară le erau zilnic pe buze. Lacrimile pe care le vărsam erau ţipetele mute de protest, pledoaria mea în faţa lor. În ciuda oricărei tentative de socializare, de a le oferi ocazia de a mă cunoaşte exact aşa cum sunt, ei au refuzat să privească dincolo de fluturaşul de salariu al părinţilor mei. Nu mă încadram în tiparul lor şi cu asta basta. După un timp am început să mă întreb de ce se comportau aşa cu mine, când eu nu le făcusem nimic. Părinţi mei m-au învăţat să nu judec un om după ambalaj, aşa cum nu judeci o carte după copertă. Oare pe ei nu-i învăţaseră nimeni asta? După patru ani de umilinţe, patru ani de lacrimi amare şi gânduri negre mi s-a oferit şansa unui nou început. În acei patru ani, cei mai îngrozitori de până atunci, am suferit cumplit ajungând chiar să mă întreb: “Oare eu sunt defectă?“. Din fericire pentru mine toate acele suferinţe şi umilinţe la care am fost supusă m-au ajutat să privesc diferit lucrurile, m-au ajutat să devin o persoană mai bună. Asemeni mie la acea vreme şi azi, se află în aceeaşi situaţie zeci şi zeci de tineri, adolescenţi şi chiar adulţi care sunt discriminaţi. Motivele discriminării sunt multiple, însă cele mai frecvente sunt: culoarea pielii, diferenţa de clasă social-economică, religia, obezitatea sau anorexia, gradul de handicap, boli ce influenţează viaţa socială şi profesională, violenţa în familie etc.. Chiar dacă trăim într-un secol al noului, al cunoaşterii, noi rămânem ancoraţi în secolul trecut punând etichete şi judecând pe toţi cei ce ne ies în cale. Uităm că cândva... într-o vreme nu prea îndepărtată am luptat cu toţi uniţi de acelaşi ideal, uniţi de dorinţa de egalitate între semeni. Oare ce s-a schimbat de atunci şi până acum ? Eu, noi suntem viitoarea generaţie, dacă şi noi vom continua să etichetăm fiecare persoană întâlnită pe stradă ... oare unde se va ajunge ? Principala problemă în cea ce priveşte discriminarea este că cei mai mulţi dintre noi nu am simţit pe propria piele cum e să fi discriminat, tocmai de aceea o facem cu atâta uşurinţă. O metodă pentru a combate discriminarea ar fi realizarea unui film, a unui scurt metraj care să fie realizat în viziunea unei persoane discriminate. În colaborare cu diferite instituţii de stat şi chiar televiziuni, filmul ar fi vizionat de un număr cât mai mare de cetăţeni având efecte pozitive asupra opiniei publice. O altă metodă, ar fi ca semestrial în instituţiile de învăţământ să se ofere persoane voluntare care să le vorbească elevilor despre discriminare. Să le explice că atunci când o persoană este discriminată, discriminarea nu afectează doar persoana ţintă ci şi viitoarea societate. De cele mai multe ori discriminarea se învaţă acasă, tocmai de acea propunem ca ultimă metodă un program de educaţie al părinţilor, prin care să le demonstrăm acestora că învăţăturile primite de la ei sunt de cele mai multe ori greşite.
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 20:35:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015