Doar proştii se plictisesc. Se plictisesc de monotonie, de răspunsurile ştiute dinainte, de atâta repetat. Se plictisesc pentru că sunt atât de plini de cunoaştere încât nu-şi mai dau seama când li se întâmplă ceva total nou. Ei oricum ştiu totul dinainte, sau cel puţin aşa cred. Dar asta nu este înţelepciune, este cultură. Atunci când se uită un astfel de om la un boboc de trandafir nu floarea o priveşte el în realitate, ci toate florile din toate cărţile pe care le-a citit până in acea clipă, toate florile care au fost pictate vreodată, transpuse în versuri, discutate filosofic, petală cu petală, toate florile de care a auzit vorbindu-se - o cantitate enormă de informaţii şi amintiri, ale altora şi poate şi ale lui, dar care nu au nicio legătură cu floarea pe care o are în faţă. Acea floare care stă în faţa lui chiar atunci nu se mai vede, se pierde în mulţimea de flori. Iar el repetă "Ce floare frumoasă" automat, nesincer, neadevărat, neautentic. Nu sunt cuvintele lui, nu este vocea lui... Este ceea ce ştie că au spus alţii, înaintea lui, despre florile care seamănă cu cea pe care o are el în faţă. Prostia este repetarea a ceea ce au spus alţii. Şi mai este şi o metodă ieftină, pentru că nici nu este nevoie să studiezi, să înveţi. Studiul cere timp şi curaj. Să vrei să înveţi presupune umilinţa acceptării că nu ştii nimic. Presupune renunţarea la vechi, înlocuirea vechiului cu noul.
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 15:34:15 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015