Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de - TopicsExpress



          

Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere: ce drepturi şi obligaţii avem Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, mai puţin pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. În forma modificată în temeiul amendamentelor aduse de O.U.G. nr. 50/2013, începând cu 3 iulie a.c., Codul de procedură fiscală prevede că dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Acesta fiind principiul, să vedem câteva situaţii particulare. Dacă din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere rezultă diferenţe suplimentare de creanţe fiscale, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv. În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv. În aplicarea celor de mai sus, Decizia nr. 3/2008 a Comisiei de proceduri fiscale, publicată în Monitorul oficial nr. 883/2008 precizează că în situaţia în care contribuabilul, cu bună-credinţă, efectuează o plată mai mare decât cuantumul creanţei fiscale înscrise eronat într-o declaraţie fiscală care a fost corectată ulterior de către contribuabil sau au fost stabilite de către organul fiscal diferenţe datorate în plus faţă de creanţa fiscală iniţială, în condiţiile legii, data stingerii, în limita sumei plătite suplimentar, este data plăţii astfel cum aceasta este definită de lege, dacă suma plătită suplimentar nu a fost stinsă până la data corectării de către contribuabil sau până la data stabilirii de către organul fiscal a diferenţei datorate în plus. Excepţii la calcularea dobânzii Arătam, la început, că dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin excepţie de la aceste prevederi din art. 120 Cod procedură fiscală, se datorează dobânzi după cum urmează: - pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător; - pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată. Dobânzi la impozitul pe venit Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează: - pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie; - dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, din situaţia anterioară, se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv; - în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător. Nivelul actual al dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, astfel cum a fost stabilit prin O.U.G. nr. 39/2010 (de modificare a Codului de procedură fiscală), începând cu 10 aprilie 2010, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011. Penalităţi de întârziere Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, iar penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor. Aceste reglementări sunt în vigoare de la 1 iulie a.c., în urma modificărilor aduse la art. 1201 din Codul de procedură fisclă prin O.U.G. nr. 50/2013. Pentru comparaţie, în caseta de mai jos găsiţi forma anterioară a articolului în cauză.
Posted on: Wed, 06 Nov 2013 05:27:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015