Doctorul care-și dă numărul de telefon tuturor pacienților! ÎNTORS pentru a salva vieți! articol: Simona Tache Mă chinui să scriu acest text, de câteva luni. Nu știu cum să-l încep și nu-i găsesc tonul. Nu știu dacă să fie foarte personal sau mai detașat. Am deschis pagina de word de vreo 20 de ori și am închis-o la loc. Nu știu cum să-l scriu fără să mă doară. S-ar putea să fie cel mai greu din viața mea de până acum. 13 ianuarie 2013. E duminică și, de joi seară, sunt și suntem în plin coșmar. Viața noastră depinde de un neurochirurg. Trebuie să-l găsesc urgent pe cel mai bun, trebuie să găsesc urgent cea mai bună soluție. Avem, peste câteva zile, o programare la Viena (spitalul Bagdasar l-am eliminat din prima, după ce am văzut pacienții înghesuiți pe hol, cu tot cu paturi, în spatele unor perdele jegoase, sordide), dar, între timp, analizăm și alte variante, pentru că situația e atât de urgentă și de fragilă încât s-ar putea să nu mai ajungem până la Viena. În orice moment, se pot precipita lucrurile și urgența poate coborî către gradul zero. Încă de joi seară, când ne-a lovit bomba atomică, lucrez la foc continuu, 24 din 24, ca un departament de criză, întru rezolvarea îngrozitoarei noastre probleme. Nu dorm, nu mănânc, nu trag aer în piept. Dau telefoane, dau mailuri, caut pe net, mă documentez, iar dau telefoane, iar dau mailuri. Am permanent lângă mine numerele de telefon ale unei firme private de ambulanță. Am și chemat-o într-o noapte, în care am crezut că lucrurile încep să se precipite galopant, dar s-a dovedit alarmă falsă. Și mai am în jur niște oameni care mă ajută. Pe unii îi cunosc dinainte, îmi sunt apropiați, alții mi-au apărut în cale, brusc, odată cu problema. Ca niște îngeri. E duminică, așadar, când Dan Sântimbreanu (unul dintre îngeri) îmi dă e-mailul lui Sergiu Stoica, neurochirurg la Marie Curie (unde operează copii) și la Euroclinic (unde operează adulți), nu înainte de a-i da el un telefon, ca să mă introducă. Primesc răspuns imediat la mai toate întrebările, dar și numărul de telefon al medicului, în caz că mai am și altele. Am un milion de întrebări, deci sun. Îmi răspunde o voce tânără și nefiresc de blândă. Nu sunt obișnuită ca vocile medicilor să fie atât de blânde. Mă simt ca și cum aș visa, mai ales când îi spun că urmează să mai vedem un doctor din București și nu-mi închide telefonul. În afară, noțiunea de “second opinion”, e o practică curentă. În România, dacă-i spui unui medic că vrei să mai vorbești și cu altul, îți arată ușa. Mă simt ca și cum l-aș fi cunoscut pe singurul care acceptă asta ca pe ceva firesc. Probabil că nu e singurul, dar sigur nu sunt mulți, s-ar putea să încapă pe degetele de la o mână. Stabilim ca a doua zi, la ora 7, să ne prezentăm la Euroclinic, ca să vadă cu ochii lui pacientul. Pe seară, primesc de la Hanovra o opinie care începea cu “the patient has a life threatening situation” și, deși situația era încă stabilă, decidem că nu mai putem petrece încă o noapte în tensiune. Peste câteva ore, dar și câteva telefoane cu doctorul Stoica, “the patient” se afla deja sub supraveghere, la secția de terapie intensivă a spitalului Euroclinic. A doua zi, suferea o intervenție chirurgicală preliminară, iar peste încă două zile, pe cea principală, care a durat vreo 7 ore și a reușit perfect. Din păcate, pentru noi nu s-a terminat acolo coșmarul, dar nu o să merg mai departe cu povestea. O să rămân la neurochirurgul Sergiu Stoica, pentru că el e subiectul acestui text. Întâlnirea pe viu cu el a fost chiar mai șocantă decât convorbirile telefonice. Imaginați-vă un doctor tânăr, cu o față aproape de copil, care vă zâmbește continuu cu căldură și vă vorbește cu o voce foarte, foarte, FOARTE blândă. Imaginați-vă o atitudine modestă și extrem de umană. Imaginați-vă un om care așteaptă cu răbdare ca pacientul să-și epuizeze întrebările și nu pleacă de lângă el până nu-i răspunde la toate. Nu vreau să generalizez, dar medicii români rareori pot fi definiți prin blândețe, răbdare și căldură, deci e normal să nu fim foarte obișnuiți cu un astfel de tratament. Bun. Și acum să vă spun ce pregătire și ce competențe are omul ăsta atât de modest, atât de răbdător și atât de blând: diplomă de specialitate în neurochirurgie la Universitatea “Henri Poincare” din Nancy, diplomă de neurochirurg european – EANS, supraspecializare în neurochirurgie vasculară şi tumorală la Spitalul Universitar Notre Dame din Montreal (unde a făcut, timp de câțiva ani, numai operații cu grad foarte mare de dificultate). Asistent universitar al Universităţii de Medicină din Montreal între 2005 și 2007. Îl citez dintr-un interviu din Formula As (singurul pe care l-a dat, pentru că nu îi place să dea interviuri): “Concursul pentru internatul francez era foarte serios. La neurochirurgie nu erau decât trei locuri, iar candidați erau aproape 200, din toată lumea. Am luat concursul și am ales să fac specializarea la Nancy, unde exista unul dintre cele mai mari spitale de neuroștiinte din Franța. Diferența față de ceea ce se petrece în România este că acolo rezidenții au mai multă responsabilitate și sunt implicați activ în activitățile clinice și chirurgicale, dar și în formarea studenților. Din primele luni începi să faci operații simple și, încet-încet, în funcție de capacitățile tale și de cât de serios ești, ajungi să faci operații la care aici au acces abia medicii primari. La sfârșitul internatului francez ești, practic, autonom în ceea ce privește operațiile de neurochirurgie generală. În plus, acolo, medicul în formare nu este privit de profesori cu aroganță, ci între ei se formează o relație de prietenie și respect, care se bazează pe competența profesională. Din ecuația asta sunt eliminate constrângerile ierarhice. E o atmosferă foarte plăcută și convivială. Ca să nu mai spun că acolo concepția medicilor din clinicile universitare e alta decât aici: acolo, după o anumită vârstă, adică de la 40 de ani, începi să formezi tineri specialiști, iar tu îți axezi activitatea pe operații complicate sau publici lucrări de specialitate. Pentru profesorii din străinatate, e o adevărată mândrie să poată să spună “Uite, el a fost rezidentul meu! Acum e mai bun decât mine!”. Din acest motiv, la sfârșitul specializării, ai cunoștintele necesare, dar și multă încredere în tine. Ceea ce este esențial”. Imediat după Nancy, a primit ofertă pentru Canada, însă opțiunea lui a fost să se întoarcă în România. Nu plecase în străinătate ca să rămână, plecase ca să învețe meserie și se întoarcă. Odată ajuns în țară însă, a aflat că diploma de neurochirurgie nu îi era recunoscută. Da, știu, megaabsurd și tipic românesc. A trebuit să își dea din nou examenul de specialist și, după ce a căpătat și diploma românească, și-a căutat un loc de muncă. Din păcate, neurochirurgia pediatrică, domeniul care-l interesa, era prea puțin dezvoltată la noi. Neavând o sală de operație dotată la standardele corespunzătoare, a acceptat oferta spitalului din Montreal, unde i se propusese să facă neurochirurgie de înaltă performanță și, timp de 3 ani, a operat numai anevrisme, malformații arteriovenoase și tumori cerebrale profunde. În decembrie 2006, avea, practic, în față o carieră spectaculoasă în Canada, remunerată pe măsură. Și, totuși, s-a întors din nou în România, de data asta ca să și rămână: “Povestea a fost așa: în decembrie 2006, am primit un telefon de la spitalul “Marie Curie” din București. Mi-au propus un post de șef de secție la ei. Știam că “Marie Curie” este cel mai mare spital de pediatrie din București și că nu avea încă o secție de neurochirurgie. Am primit oferta lor și, în august 2007, m-am întors în țară și m-am apucat de treabă. Am făcut asta din mai multe motive. Primul a fost de ordin sentimental: am trăit o copilărie fericită datorită părinților mei, cărora le sunt foarte recunoscător, și o adolescență exuberantă, ani în care am fost anturat de prieteni buni, cu poftă de viață și preocupări interesante, or, toate lucrurile astea m-au legat de România și de familia mea, care se află aici. Un alt motiv ar fi dorința de a pune în valoare experiența acumulată în străinătate, construind și la noi ceva de calitate în acest domeniu. Apoi, nu în ultimul rând, îmi doresc să formez niște medici care să ajungă sa fie mai buni decat mine. De fapt, îmi doresc să pun bazele unei școli de neurochirurgie. Am rămas fidel acelei dorințe inițiale de a ajuta oamenii și, din fericire, linia pe care merg lucrurile, de când profesez în România, e ascendentă. Am primit toată aparatura pe care am cerut-o. S-au găsit bani și acum am la București exact ce aveam și în blocul operator din Montreal (…)”. Din 2007, de când s-a întors, a operat mii de copii la Marie Curie (face echipă acolo cu Sorin Târnoveanu, un alt neurochirurg sufletist și școlit în Franța), iar la Euroclinic are o echipă tânără, împreună cu care operează adulți: neurochirurgul Mihai Crăciun și anestezista Anca Vișan. Sunt fabuloși amândoi, pe cât de tineri, pe atât de profesioniști. Uneori, cei 3 medici stau împreună și câte 20 de ore. În sala de operație, desigur, nu la un Catan. Mulți dintre pacienți vin “fără nici o șansă”, cu câteva operații ratate la activ, și pleacă pe picioarele lor. Uneori, rar, când se întâlnește cu un caz pe care, din motive de dotări tehnice, nu-l poate rezolva, doctorul Stoica nu se ia, arogant, la trântă cu imposibilul. Își direcționează pacientul către clinici din afară care au cu ce să facă intervenția, iar uneori îl și însoțește. Da, ați citit bine, se urcă în avion și se duce cu omul până în sala de operație către care l-a îndrumat. În miercurea în care s-a ocupat de viața noastră, venea dintr-un bloc operator din Elveția. La Marie Curie, Sergiu Stoica nu primește “atenții”, iar la Euroclinic (care e spital privat) își taie adesea din onorariu, ca să-i ajute pe pacienții mai strâmtorați să-și acopere costurile operației. Uneori, operează chiar fără nici un ban, ceea ce a încurajat spitalul să lanseze un program oficial de operații pro-bono, pentru trei specialități: neurochirurgie, chirurgie bariatrica și onco-ginecologie. Operațiile vor fi efectuate lunar sau trimestrial, în funcție de capacitatea spitalului de a le susține financiar. Referitor la medicina românească spunea așa, în 2008, când i-a fost luat interviul din Formula As: “Sunt unele probleme legate de felul în care oamenii din medicina românească înțeleg noțiunile de profesionalism și responsabilitate. Eu, de pildă, sunt obișnuit ca, atunci când primesc un nou pacient, să-l urmăresc până când omul nu mai are nevoie de mine. Aici, tuturor li s-a părut ceva extraordinar că nu mai era nevoie să mi se mai dea telefoane și cineva să se roage de mine ca să revăd pacientul și a doua zi. Și a treia zi. Și așa mai departe. Mă duceam din proprie inițiativa să-i văd. Au rămas cu toții surprinși că mi-am dat numărul de telefon tuturor pacienților, pentru ca oamenii să poată lua legătura cu mine, în orice secundă”. Despre răbdarea, blândețea și modestia acestui medic se vorbește mult pe forumuri. Una dintre relatările peste care-am dat și care mi s-a părut că-l caracterizează perfect a fost asta: “Am fost cu băiețelul meu la Budimex, pentru o problemă chirurgicală. Acolo era un copil rrom cu o fractură parietala, plimbat de 2 zile pe la Floreasca, Gr. Alexandrescu. A ajuns pe mâna acestui om minunat, calm și răbdător. Tatăl nu pricepea că trebuie operat de urgență și nu voia să-și dea acordul scris, în plus era și băut, că, de, era copilul bolnav, mama nu avea buletin. Pentru oamenii ăștia ignoranți a pierdut o grămadă de timp, explicându-le cu RMN-ul în mână care e situația și i-a convins în cele din urmă. Operaţia a fost lungă, iar după 2 zile era externat. A venit apoi să-l vadă zilnic. Mi-a plăcut enorm cum a abordat problema, de aceea l-am și reținut”. Articol: simonatache.ro SUSȚINE "REPATRIEREA" PERSONALULUI SANITAR! SEMNEAZĂ aici: https://facebook/solidaritatea.sanitara?sk=app_405752812869473&app_data pentru: 1. Creșterea salariilor lucrătorilor din sănătate și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale acestora. 2. Reducerea deficitului de personal pentru toate categoriile de lucrători 3. Asigurarea efectivă a drepturilor pacienților la serviciile medicale și creșterea calității acestora FII UNUL DINTRE CEI 20.000 de angajati din sistemul sanitar care sustin studiile, analiza si solutiile propuse.
Posted on: Thu, 10 Oct 2013 15:32:42 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015