Două mari personalităţi basarabene despre care se pomeneşte foarte rar. Soarta a fost destul de vitregă în ambele cazuri. Alexandru Plămădeală (9.X.1888, Chişinău – 15.VI.1940, Chişinău), celebrul sculptor a decedat la Chişinău atingând doar apogeul creativităţii, Mihail Bârcă, compozitorul şi dirijorul, s-a stins din viaţă octogenar. În primul rând, urmărim o asemănare uluitoare în fişele lor biografice. Ambii au fost colegi la Seminarul Teologic din Chişinău. După absolvirea studiilor, ambii au plecat la Moscova: A. Plămădeală s-a înscris la Şcoala Superioară de Pictură şi Arhitectură, iar M. Bârcă la Şcoala Societăţii Filarmonice. Revenind la baştină, ambii au diriguit două şcoli foarte importante din Basarabia de odinioară. Unul a preluat direcţia Şcolii de Arte Frumoase din Chişinău şi a condus-o printre toate pragurile şi barierele ca un navigator de mare clasă, altul a avut pe umeri directoria dificilă a Conservatorului Municipal. Dar specificul creaţiei i-a forţat să fie şi la fel de diferiţi. Dacă pentru realizarea monumentului lui Ştefan cel Mare și Sfânt Alexandru Plămădeală a avut nevoie de ajutorul a doi soldaţi, al câtorva cioplitori în piatră, al unui arhitect şi al câtorva muncitori care au turnat statuia din bronz, apoi M. Bârcă a fost animatorul de coruri şi orchestre cu al căror ajutor putea să-şi vadă creaţiile ajunse la ascultător. Presa a scris despre ei, avându-i permanent în vizor. Opera lui A. Plămădeală a fost recunoscută ca fiind extrem de valoroasă. Publicaţiile din presa franceză confirmă acest lucru. Despre M. Bârcă s-a scris la fel de mult, fiind o personalitate cu un profil inconfundabil în domeniu. Cu toate acestea, doresc să răsucim roata istoriei până la o zi când doi absolvenţi de seminar au intrat în atelierul unui fotograf şi ca doi buni prieteni au pozat în faţa obiectivului. Aveau toată viaţa înainte – şi vise, şi iluzii, şi crude dezamăgiri. Dar tinereţea are un mare privilegiu: ea crede în viitor. Astăzi, când ei nu mai sunt şi doar gloria lor mai licăreşte printre atâtea probleme cotidiene, noi avem ferma convingere că meritul e al lor că avem un patrimoniu artistic mai bogat, mai valoros şi visele lor din tinereţe s-au realizat. Fotograful, în 1911, fără să bănuiască, a imortalizat un segment de aur din istoria noastră, de fapt, a istoriei înainte de a deveni Istorie. Şi dacă despre Alexandru Plămădeală s-au scris monografii, studii, articole, atunci prietenul său rămâne încă sub umbrela anonimatului. Mihail Bârcă a fost compozitor, dirijor de cor şi un pasionat specialist preocupat de istoria muzicii basarabene. Anume din acest unghi de vedere a şi fost cooptat pentru a colabora la revista Viaţa Basarabiei. Materialele lui deschideau un nou orizont pentru publicaţiile de acest fel: Luțcan V. Adnotare (adnot. la cartea: Bârcă M. Trei cântece – pentru sopran şi acompaniament de piano. Craiova, 1939; 1939, nr. 7-8, p. 127); Ştefănucă P. Cărţi (rec. la cartea: Bârcă M., Popovici V., Cântece basarabene, armonizate pe două şi trei voci egale. Chişinău, 1939; 1940, nr. 1, p. 70). Faptul acesta a făcut ca el să fie confundat cu un omonim – Mihail Bârcă, învăţător şi prozator, editorul revistei pedagogice Ţara lui Duca Vodă apărută în 1943 la Balta, în Transnistria, colaborator şi la Viaţa Basarabiei. Istoricii literari atribuind din greşeală scrierile prozatorului M. Bârcă compozitorului cu același nume. De aceea, pentru a nu confunda nişte momente principiale se impun câteva repere biografice: Bârcă, Mihail (5.XI.1888, Mileştii Mici, Lăpuşna – 1.X.1975, Craiova), compozitor, dirijor, pedagog din Basarabia. A studiat muzica la Şcoala Muzical-Dramatică din Moscova (cu statut de conservator) (1911-1914) şi la Conservatorul din Iaşi (1927). Mihail Bârcă a compus muzică de teatru, corală şi vocal-simfonică (cantatele Muzica, Cântaţi pământului drag), a prelucrat pentru cor a capella cântecele populare moldoveneşti Bate vântul, Chiriac, Răsai, lună, La Nistru, la mărgioară ş.a. Împreună cu V. Popovici, a publicat Cântece basarabene, armonizate pe două şi trei voci. Maestru de cor la Opera basarabeană din Chişinău (1919-1922); profesor de muzică la Liceul „A. Donici” din Chişinău (1918-1929) şi la Liceul „Ştefan cel Mare” din Tighina (1929-1935); profesor de compoziţie şi director (1936-1940) la Conservatorul Municipal din Chişinău. În 1940-1941 a fost şef de catedră la Conservatorul de Stat din Chişinău. La Craiova îşi desfăşoară activitatea în calitate de profesor de muzică la Liceul Militar „D. A. Sturdza” (1945-1949) şi de dirijor al corului Bisericii „Madona Dudu” (1948-1952); maestru de cor la Şcoala populară de artă (1949-1962); dirijor al Ansamblului artistic „Nicolae Bălcescu” (1955-1966) şi al coralei Catedralei Mitropolitane din Craiova (1952-1973). Distincţii: „Ordinul Muncii”, cl. III (1957). Membru al Societăţii Compozitorilor din România (1929). Iurie Colesnic, Timpul md.
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 09:41:28 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015