Două situaţii, strâns legate una de alta, mă nemulţumesc - TopicsExpress



          

Două situaţii, strâns legate una de alta, mă nemulţumesc foarte mult în realitatea românească de azi: 1.faptul că mulţi tineri vorbesc despre perioada comunistă - pe care, nejustificat, o limitează la "domnia" lui Ceauşescu (1965-1989) - fără să ştie cum a fost ea în realitate, şi 2.faptul că mulţi tineri (aceiaşi ori alţii) se lamentează că nu sunt informaţi despre cum stăteau lucrurile în perioada menţionată. Şi unora, şi altora le spun: Trăim într-o lume şi într-o epocă în care accesul la informatie este extrem de larg şi de liber (atât de larg şi de liber încât uşor poţi fi manipulat prin informaţii false ori distorsionate, dar asta e o altă discuţie). Dacă unul din generaţia mea, căruia i-a fost spălat creierul începând din grădiniţă, şi a fost obligat apoi, prin natura profesiei, să spele la rândul lui creierii altora...; dacă unul din generaţia mea, care nu avea alte surse de informare decât cele impuse de partidul comunist atotconducător şi atoateştiutor, şi care noroc că mai asculta şi posturi "imperialiste" ca Europa Liberă şi Vocea Americii, multă vreme interzise, avea scuza necunoaşterii şi neînţelegerii adevăratei stări de lucruri, ce justificări mai poate avea un tânăr în ziua de azi? Cine îl opreşte să se informeze, să asculte tot felul de păreri, unele chiar contrare, şi să-şi creeze astfel propria opinie - indiferent care ar fi ea, dar întemeiată pe cunoaşterea şi analiza faptelor, nu în fugă, după ureche? Faptul că în şcoală, la orele de istorie, nu i se spune mai nimic sau, mai rău, i se toarnă otravă în ureche de către profesori nostalgici după vremurile apuse? Asta nu e o scuză! În ideea celor de mai sus, voi posta imediat un articol, preluat de asemenea din prestigioasa Revista 22, din care veţi putea înţelege cum se explică faptul că fascismul, cu vârful său de lance nazist, a avut viaţa atât de scurtă şi consecinţe atât de reduse, în schimb fratele său bun din extrema opusă, comunismul, continuă şi acum să zăpăcească minţile atâtor oameni. Un articol excepţional datorat unui specialist polonez care a trăit sub comunism şi ştie "cu ce se mănâncă!
Posted on: Sun, 22 Sep 2013 18:04:46 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015