Dr. Hamer & the suppression of German New Medicine Some background on a decade-long persecution healingcancernaturally/hamer-new-medicine-persecution.html GERMAN NEW MEDICINE Paradigma Medicală a Dr. Ryke Geerd Hamer By Caroline Markolin, Ph.D., Vancouver, Canada INTRODUCERE Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist șef la clinica oncologică a Universităţii din Munchen, Germania, a primit vestea şocantă că fiul sau, Dirk, a fost împușcat. Dirk a murit în Decembrie 1978 și, câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directa cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk și propria sa experienţa cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat foarte curând că, la fel ca el, toţi cei investigate au trecut prin experienţe extrem de stresante, înainte ca boala să se instaleze și să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte și organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât și alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi și le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit că orice boală, nu numai cancerul, este controlată de o zona din creier ce îi corespunde în mod specific și este legată, în mod particular, de un conflicto-șoc perfect identificabil. Rezultatul cercetărilor sale se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic și creier și corelaţia cu organele și ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a Diagramei ştiinţifice a GNM este în lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine, datorita faptului că aceste legi biologice valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra înțelegerii cauzei, a dezvoltării și a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând al interpretărilor greşite ale descoperirilor sale și pentru a păstra integritatea și autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer și-a protejat în mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine® (GNM - Noua Medicină Germană). Termenul New Medicine nu poate fi folosit nicăieri la nivel internaţional) . În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totuşi, până astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficiala a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici independenţi, cât și de asociaţii profesionale. La scurt timp după ce Dr. Hamer și-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa la descoperirile sale ştiinţifice, sub amenințarea că i se va refuza reînnoirea contractului său la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost suspendată licenţa medicală pe motive că a refuzat să se conformeze principiilor medicinii standard. Cu toate acestea, el a fost hotărât să-și continue munca și, în 1987, a reuşit să-și extindă descoperirile practic către orice boală cunoscută de medicină. Dr. Hamer a fost persecutat și hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane și de către cele franceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde își continuă cercetările și continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficiala a New Medicine. Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen își menţine tactica de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer. ORIGINEA BOLILOR ESTE ÎN CREIER Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un șoc emoţional care surprinde individul total nepregătit (Prima Lege Biologică). În onoarea fiului său, Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat și determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile și credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci și biologic, care trebuie înțeles în contextul evoluţiei noastre personale. Animalele experimentează aceste şocuri biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neașteptate, a unei perioade de înfometare sau a unei ameninţări de moarte. Un bărbat, de exemplu, poate suferi un șoc conflictual de „pierdere a teritoriului, când își pierde casa sau locul de muncă pe neaşteptate; pentru o femeie, un șoc conflictual „în cămin poate fi o grijă pentru bunăstarea unuia dintre membrii familiei; un șoc conflictual de tipul „abandonului poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgentă; copiii suferă deseori un șoc conflictual „de separare, când mama se decide să se întoarcă în câmpul muncii, sau când părinţii divorțează. Analizând mii de tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, șocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând o leziune care este vizibilă pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (În 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit șocul impactului către organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări. În timp ce „vechiul creier (cerebelul, zona amigdaliană) este programat cu instrucțiuni de baza legate de supraviețuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier (creierul mare) este codat cu teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate și cele legate de autoapreciere, încrederea și respectul de sine. Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru că, indiferent de felul în care organul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atât organul, cât și ţesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologică). GNM Ontogenetic System of Tumors (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustrează că organele controlate de „vechiul creier care derivă din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc, generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS). Să luam exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un șoc de tipul „frică de moarte, deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odată cu șocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit, și anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supraviețuire ale organismului. Analizele tomografiilor întreprinse de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plămân prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier și că fiecare pacient a suferit un șoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de moarte, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declanşată de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte. Cancerul de sân, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul mamă-copil sau probleme cu partenerul. Aceste tipuri de conflicte impactează întotdeauna vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil, întrucât își face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnăvește grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoare. Scopul biologic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactație pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie și fiecare femela din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere și dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arată că femeile, chiar și atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui părinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme). Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce își are originea în „vechiul creier. Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict șoc specific, care activează un „program biologic precis (A Cincea Lege Biologica), ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionarii zilnice și să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală specifică, de unde este coordonat acest program de urgență. În timp ce organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului-șoc, situaţia este inversă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele și ţesuturile ce corespund și sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) își au originea în ectoderm sau mesoderm-ul noului creier. În momentul producerii conflictului-șoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres relaționată cu conflictele-șoc corespondente. Așa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă. Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactație. Ele se dezvoltă mult mai târziu decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactație este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict, atunci când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, ţesutul canalelor de lactație începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactație, astfel încât laptele nefolosit să se poată drena mai uşor și să nu se congestioneze în interiorul sânului. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reacție-răspuns biologic. Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija și hrănirea, femeile suferă un conflict-șoc cauzat de separarea bruscă de o persoana iubită. Pe durata fazei active a conflictului-șoc nu există practic nici un simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sânului. CELE DOUĂ FAZE ALE ORICĂREI BOLI Dr. Hamer a descoperit de asemenea că orice conflict și orice boală are și o rezolvare, iar desfăşurarea oricărei boli are loc în doua faze. (A Doua Lege Biologică). În timpul primei faze, a conflictului activ (și anume, atâta timp cât acesta există) întregul organism este orientat către a face față conflictului. În timp ce, la nivel fizic, au loc dereglări celulare specifice, psihicul și sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă de asemenea cu situaţii neaşteptate. Comutată într-o fază de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburări ale somnului și lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului și orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este denumită și „faza rece. Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul și transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea și impactul socului conflictual. Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale. Dr. Hamer a demonstrat, fără nici o îndoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în nici un caz celulele canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În German New Medicine distincţia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca marcării tumorali) care, pur și simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită complet arbitrară. Dacă o persoana moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn și a epuizării mentale și emoţionale. De cele mai multe ori este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul “Mai ai doar șase luni de trăit!”, impact ce aruncă pacienţii de cancer și pe cei apropiaţi lor intr-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţa sau chiar deloc, sunt privaţi de forța lor vitală, își consumă inutil energia și, în cele din urmă, mor în urma unui proces agonizant pentru pacienţii de cancer pe care tratamentele convenţionale de cancer nu fac decât să îi accelereze. Dacă pacientul nu a făcut nici un tratament convenţional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rată de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie că aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când Dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fără a avea licenţa medicală, pentru trei persoane, poliția a confiscat fisele pacienţilor săi și le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului, că după 5 ani, 6000 din 6500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viață. În cazul tratamentelor convenţionale, cifra aceasta este inversă. Conform declaraţiilor epidemiologului și bio-statisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), Succesul majorităţii chimioterapiilor este jalnic... nu există nici o dovadă ştiinţifică referitoare la abilitatea de a extinde în mod apreciabil viața pacienţilor care suferă de cele mai comune forme de cancer organic... Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă un pustiu ştiinţific (scientific wasteland). (Lancet 1991). CORPUL SE VINDECĂ SINGUR Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile și organismul nostru se comută imediat în modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna și furnizarea tuturor nutrienților necesari organismului sunt esenţiale pe perioada de vindecare. A doua fază este denumită faza caldă și, în această perioadă, vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile și pielea. Odată cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulară (vechiul creier - controlul creşterii tumorale) și distrugerea celulară (creierul nou - controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat și este declanşat procesul de reparare specific. O zonă care s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată și refăcută cu celule noi. Acest proces este însoțit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase cauzate de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt: hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) și inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, bronșita, artrita, arterioscleroza, disfuncții ale rinichilor și vezicii urinare, anumite boli ale ficatului și infecţii (vezi mai jos). Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) și pe distincţia standard dintre tumoare benignă și malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă, drept tumoare malignă. În GNM distingem la fel două tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt împărțite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după tipul de ţesut și zona cerebrală din care provin și de unde sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-șoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostată etc.) și cele care apar în timpul procesului natural de vindecare. În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală și nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte, de indată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial și laringial și cancerul cervical, toate sunt de natură curativă și fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului-șoc, aceste tumori dispar treptat, pană la sfârşitul procesului de vindecare. Al doilea tip de cancer mamar, carcinom în situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activa a conflictului de tip grijă, un cancer în situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O femeie nu face un cancer de sân fără motiv! Așa cum nici faptul că el se dezvolta exact în sânul stâng nu este o coincidență. IMPORTANȚA LATERALITĂȚII NOASTRE BIOLOGICE Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum este cancerul, se dezvoltă în partea stângă sau dreaptă a organismului. Această este regulă: o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul cu partea stângă a organismului, și cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii, etc. Pentru stângaci este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între creier și organism, pentru că fiecare emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma care este deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer în sânul drept, un chist ovarian în ovarul stâng, o problema de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci când conflictul originar a avut loc. În ceea ce priveşte conflictele mai avansate (și regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat în calcul, pentru o evaluare precisă. ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, el a descoperit că microbii precum ciupercile, bacteriile și viruşii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare și maniera în care ei operează este în deplină concordanță cu logica evolutivă (A Patra Lege Biologică). Bacteria de tuberculoză, spre exemplu, populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-și mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile de sân, melanoamele și mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului excesiv de antibiotice sau în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, rămân pe loc și sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutina totuşi, ele pot fi diagnosticate ca și cancer și noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării veștii, cu noi simptome. Înţelegând legile biologice ale desfăşurării bolilor, aceasta perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare al ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, membrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare și epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa și gripa stomacala indică faptul că procese virulente naturale de vindecare sunt în curs. În ceea ce priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer prefera să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul timp, existența viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanță cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care evidențiau faptul că procesele de reconstrucţie și regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc chiar și în absenta viruşilor specifici ţesuturilor respective. Dilema în care se găseşte medicina convenţională este aceea că eşuează în a recunoaşte tiparul de evoluţie în doua faze al fiecărei boli, prima faza, aceea a conflictului activ, fiind în mod obişnuit scăpata din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea acestora este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febra, puroi, supurări și dureri, microbii sunt consideraţi răufăcători și cauza a bolilor infecțioase. Dar microbii nu provoacă boli. La urma urmei, organismul nostru este cel care angajează microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineînțeles transmişi, dar ei rămân inofensivi, pană în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict. PUNÂND LA ÎNDOIALĂ METASTAZELE Bazându-se pe GNM Sistemul Ontogenetic al tumorilor, teoria vast răspândită a metastazelor care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge și limfa, cauzând tumori și în alte locuri, este, în cuvintele Dr. Hamer, pură ficţiune academică. Celulele în general și celulele canceroase în mod special nu își pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică sau să treacă de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasa a unei tumori pulmonare, care este de origine endodermă, controlată de zona amigdaliana a creierului și care proliferează de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma intr-o celulă osoasă, care este de origine mesodermă și este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul fazei active a conflictului, în procesul de decalcifiere. În scenariul cancerul pulmonar metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar creează de fapt un gol (descompunere celulara! - reversul cancerului) în anumite oase din organism. Trebuie de asemenea să ne întrebăm de ce celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Dacă celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat sângele donat, pentru a căuta celule canceroase? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori în pereţii vaselor de sânge ai pacienţilor bolnavi de cancer? Acum doi ani, pe 19 August 2004, ziarul canadian “Globe and Mail” a publicat un articol intitulat, Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân, conţinând declaraţiile revelatoare: Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani și până de curând, nici o tehnologie existentâ nu a reuşit să izoleze în mod cert o singură celulă tumorală, dintre milioanele de celule roșii și albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată (așa cum indică articolul), nu sugerează asta cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul și a speriat de moarte milioane de pacienţi de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii ? Bineînțeles, Dr. Hamer nu neagă posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transformă în mod miraculos, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea noului conflict-soc. Noul DHS poate fi declanşat de o altă experienţă traumatizantă adiţională, sau prin șocul provocat de diagnostic. Așa cum am menţionat mai devreme, un diagnostic neaşteptat de cancer, sau a-i comunica cuiva că are metastaze, poate declanşa o spaimă de tipul frică de moarte (provocând cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relaționat cu șocul emoţional, cauzând noi cancere în diferite alte părți ale organismului. În multe cazuri, aceşti pacienţi nu supravieţuiesc până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte grave care îi slăbeşte până la punctul în care mai au foarte puţine şanse de supravieţuire chimioterapiei, care este un tratament extrem de toxic. Al doilea tip de cancer foarte întâlnit după cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit că oasele noastre sunt biologic legate de încrederea, respectul și stima de sine. Altfel spus, spunându-i-se cuiva că are o boală care îi ameninţă viața, în mod special una care se presupune că se răspândeşte ca focul prin organism, este echivalent cu: “acum sunt total inutil” și, pe lângă faptul că ne simţim inutili, oasele încep să se decalcifieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului și a coastelor). Tot așa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfârşitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectiva, asigurând în acest fel că suntem mai bine echipaţi, în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine. NATURA TUMORILOR CEREBRALE Odată ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale împreună cu psihicul și organul aferent intră în faza de vindecare. Odată cu repararea oricărei răni se dezvoltă o edemă (fluid în exces) pentru a oferi protecţie ţesutului cerebral ce este refăcut. Pe tomografie, schimbările sunt foarte uşor de observat: vizibilele inelele concentrice dispar în edema și apar acum neclare și închise la culoare. În momentul de vârf al fazei de vindecare, atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, creierul declanşează un scurt și puternic impuls care expulzează edema. În terminologia GNM, această reglare este denumită Criza epileptică (CE). În timpul crizei, întregul organism este aruncat, pentru scurt timp, intr-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat și greaţă. Intensitatea și durata acestei crize pre-programate este determinată de intensitatea și durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm și cele epileptice sunt doar câteva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criza depinde întotdeauna de natura conflictului și de zona cerebrală corespunzătoare implicată. După ce edema cerebrala a fost împinsă afară, ţesutul conectiv ce oferă suport structural neuronilor se reface în zona respectiva, pentru a restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost afectate de șocul datorat conflictului (DHS). Aceasta acumulare naturală este ceea ce medicina convenţională denumeşte tumoare cerebrală, acestă veste având consecinţe cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală în sine, ci un simptom al fazei de vindecare, care se desfăşoară paralel și la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifică care se află simultan în faza de reparare). Astfel că Metastazele cerebrale de fapt nu există nici ele. TERAPIA GNM (pe scurt) Primul pas în terapia GNM este să oferi o înțelegere a naturii biologice a simptomului, de exemplu: un anumit tip de cancer, în relaţie cu cauzele sale psihice. O tomografie și un istoric medical complex sunt de asemenea vitale pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activa a conflictului, sau deja se vindecă. Dacă este încă în faza activă, atenţia trebuie îndreptată asupra identificării motivului socului iniţial DHS și dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este crucială pregătirea pacientului și informarea lui despre simptome și despre procesul vindecării și eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile dr-lui. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinii, un sistem sigur care ne permite nu numai să înțelegem, dar și să prezicem dezvoltarea și simptomele oricărei boli. Aceasta este adevărata medicină preventivă, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbătut îndeajuns. Adevărata prevenţie necesită înțelegerea cauzelor reale ale bolii și aceasta este exact ceea ce cercetările doctorului Hamer furnizează în detaliu. Înţelegând cele Cinci Legi Biologice ale cauzei și ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama și panica ce deseori apar odată cu instalarea unor simptome. Aceasta cunoaştere este mai mult decât un bagaj de informații utile. Ea poate salva vieţi.
Posted on: Sat, 02 Nov 2013 06:14:57 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015