Dragii mei... De ieri mă tot frământ. Nu știu cum să vă povestesc, nu știu dacă să vă povestesc... Poate ceea ce am a spune este oarece ce ar fi trebuit să rămână tainic... habar am... Încep cu istorisirea parcursului ce am avut de întâmpinat zilele trecute. Păi esența e că, bănuiesc eu, am intrat în istoria autostrăzii... pot să-i spun așa? Se supără careva dacă denumesc ulița ce leagă capitala de Pitești ”autostradă”? Să nu mi-o luați în nume de rău, așa am apucat, așa îi spun! Așa să-i rămuie numele! Deci cred că am intrat în analele autostrăzii A1, parcă, București - Pitești. De ce? Hi,hi,hi! Cine credeți voi că gonea ca disperatul la 4 dimineața, pe autostrada perfect liberă, uscată, dreaptă, stabilind noi și noi recorduri de viteză, recorduri ce vor rezista tuturor tentativelor de doborâre poate decenii de aici înainte? Cine credeți voi că a mai alergat nebunește pe fâșia de aproape-asfalt, în condiții tehnice, meteo și fizice perfecte, atingând pe alocuri, e drept, pe porțiuni scurte și vremelnice, viteze de ... 50... 60 chiar, kilometri la oră, ăv corz??? MOI! Io! Adică chiar io! Nimeni altul decât eu... Să petreci dimineața, devreme, de dinainte de răsăritul soarelui și până aproape de prânz, alergând ca melcul șontorog pe cea mai veche autostradă a patriei... Mmmmm... Câți ca noi? Chestia se motivează în felul următor: eram nevoit să depind în călătoria mea de compania unchiului, care a ținut musai să facă pelerinajul la volanul Loganului său, Logan care de la naștere și până în prezent nu simțise neam-deloc în plete adierea vântului de 40 de kilometri la oră! Mătușa, chiar din dreapta lui, mă suna aproape din kilomteru în kilometru: ”Las-o mai ușor, cremenalule! Ne omori cu zile! Cum să ne ținem după tine, ucigașul autostrăzilor, dacă zbori ca nebunul? Uite, ai acum aproape 57 de kilometri la oră, nesimțitule!” Am ajuns în cele din urmă în periferia citadelei vâlcene. Trag pe dreapta și încerc ca un idiot să mă sfătuiesc cu neamurile asupra traseului ce aveam de urmat. Existau 3 variante: Prima, și cea dintâi, să purcedem pe frumoasa și inegalabila vale a Oltului, să adăstăm oleacă la dulcele Cibin, bucurându-ne de colțul de rai ce a dat Dumnezeu oamenilor de pe acele plaiuri, să ne îndreptăm apoi spre străvechea cetate a Iuliei cea Albă, de unde să ne continuăm drumul în jos, spre binecuvântata Țară a Hațegului, unde suspinau inimile călătorilor să se vadă ajunși. A doua, prima după prima, era calea Govorei, a Horezului, defileul Jiului, urcând apoi prin valea cărbunelui spre același Hațeg... Și ultima, a treia, să petrecem clipe de vis prin valea Lotrului până la obârșie, apoi strecurându-ne printre munți de-a dreptul către Petroșani, oraș pe care Dumnezeu l-a hărăzit să ne stea în calea spre Hațegul dorit. În această ordine le-am și recomandat. Fiecare cale avea susținătorii ei, argumente pro și contra, care făceau alegerea dificilă. Eu... nu vă ascund, tare simțeam că mă trage ața spre calea Sibiului, unde mă ardea dorul de crucea mea de pe măgură („de-ar fi mândra-n deal, la cruce... de trei ori pe zi m-aș duce...”), mama visa la defileul Jiului, să adaste la frumoasa mănăstire Lainici, care între noi fie vorba este cu adevărat de o rară frumusețe, unchiul și verișoara susțineau cu ardoare calea lotrilor, justficând diferența substanțială de kilometri de parcurs. Degeaba plângea înțelepciunea din mine, explicându-le că mergând pe un drum mai ocolit, dar de calitate, drum european, faci economie și de timp și de combustibil, pentru că una e să alergi cu 100 continuu și alta e să te învârtești prin gropi și serpentine... nimeni nu avea urechi de văzut sau ochi de auzit! Am ales, deci, calea Lotrului, alegere bazată pe... nimeni altul decât beleaua mea de GPS, nemernic care s-a decis să arate calea cu vreo 50 (?) de km mai scurtă... Știu pe cineva care numai auzind că iar m-am lăsat îndrumat de GPS-ul meu cu voință proprie și posedat de o răutate personală împotriva mea, deja a ghicit oarece din urmări, plus că sigur m-a dat și pe la icoane! Parcă aud: „Ți-am zis eu? Ți-am zis eu să dai gps-ul cela la curci, să îl faci cadou lu băsescu, să greșească mările și să facă plajă cu pinguinii pe balizele nordului?” Asta mi-a fost soarta. Am purces la drum. Recunosc, o parte din cale eram vrăjit de amintiri... Revedeam locuri dragi, persoane dragi... Le simțeam alături... În fine! Nu e locul și momentul. Dar a venit ceasul să trecem de Obârșia Lotrului... Am apucat pe un drum... Nici acum nu știu cum să îl descriu. Mai țineți minte cum arăta șoseaua de la Apucații din Deal după ce trecuseră nemții, de bombardaseră cu avioane, tunuri și tancuri cărarea de pământ bătut, în toamna lui paș-patru? Ăla era parfum, frate Bălcescule! Un macadam ale cărui pietre păreau megaliții de la Machu Pichu, în pline serpentine de acul de păr ți se pare linie dreaptă, presărat la risipă cu gropi în care ascundeai locomotiva lui Stevenson... și toate astea deodată, niciuna pe rând! Pe o distanță de zeci și zeci de kilometri interminabili, de parcă Aghiuță stătea cu șublerul la capătul drumului și îl lungea ori de câte ori mi se părea că zăresc luminița de la capătul tunelului! (așa-i, Luminița, că o clipă ai tresărit, credeai că te pomenesc pe tine? :) ) Am străbătut acea potecă spre Hades cu singura mângâiere că peisajele din zonă făceau toți banii. Ai avut dreptate, Katinca, a meritat, cel puțin din pricina frumuseții sălbatice a ținutului... Susura pârâul, sărind peste bolovani cât coliba unchiului Tom, printre roci cuaternare, mai vechi decât Universul, printre pini scălâmbi și întortocheați de ciudate toane ale naturii, crescuți alături de brazi mândri și drepți ca lumânarea... Aerul, de o claritate ireală, încărcat de binecuvântarea strămoșească a curățeniei locului, purta miresme de vis, legănat de adierea brizei de munte. Doamne, frumoasă e țara mea! ............................................................... Vă spun sincer că m-am oprit o leacă din scris, retrăind acele clipe, uitând - ca și atunci - că sunt la volan pe un drum de coșmar. Bineînțeles că, odată ajunși la capătul defileului, unchiul m-a uluit din nou! Mă așteptam la bălăcăreli monstru, la urlete de acuze că i-am torturat pe acel drum unde cei mai încăpățânați piloți de raliu ar fi căzut în genunchi cerșind îndurare... El nimic. Vesel și bine dispus, râdea cu gura până la urechi de fericire că pe poteca ceea nu mai puteam - și citez - ”goni ca disperatul”, preferând acele adăposturi antiaeriene ce se căscau în mijlocul șoselei decât să calce și el puțin pedala măcar până la limita de jos a vitezei legale! Iată în cele din urmă grupul nostru pitoresc ajuns la mănăstirea Prislop, ținta călătoriei. Aici... Aici începe de fapt mărturisirea mea. Aici s-a întâmplat o ceva... O întâmplare poate insignifiantă, poate banală, poate... Nu știu cum vă va părea... dar mie îmi pare o minune și sunt plin de uluire și acum, plin de bucurie și recunoștință, plin de căldură și prețuire. Nu știu dacă ați fost la acea mănăstire. Printre alte lucruri frumoase, demne de povestit, sau mai bine zis demne de văzut și de trăit, un lucru extrem de deosebit este faptul că în curtea mănăstirii, pe un deal din spate, se află mormântul părintelui Arsenie Boca. Nu intru în amănunte despre persoana și personalitatea părintelui, vă las să citiți și să aflați singuri, să descoperiți măreția faptelor și cuvintelor acestui monah de excepție, acestui sfânt necanonizat încă, dar care a înfăptuit deja, atât în viață cât și după moarte, minuni adevărate, minuni care dovedesc sfințenia sa. Pe poteca pietruită ce duce la mormânt se întindea o mulțime de oameni, de toate vârstele, așteptând pioși rândul să atingă crucea monahului, să i se roage, sperând la o mângâiere, la o izbăvire, la o minune... Te îndurera acea mare de desperați, de suferinzi, de inimi îndurerate... Te făcea să uiți de tine și de motivele ce te-au adus la rândul tău, să îți uiți necazurile și suferința proprie, să te trezești rugându-te Cerului pentru ajutorul lor, pentru mângâierea lor, a sutelor de suflete chinuite ce își căutau speranța la căpătâiul părintelui. Am ajuns la rândul meu în fața crucii. Eram plin de sudoare, un urcuș destul de greu și lung... la care se adăuga suferința mea, atât durerea cumplită de spate, pe care cei apropiați mi-o cunosc, cât și bătăile aiurea ale unei inimi bolnave. Am sărutat crucea și mi-am rezemat fruntea cu dragoste față de părinte, șoptindu-i gândurile mele... Apoi am plecat spre grupul cu care venisem... pentru ca după numai câteva zeci de metri să realizez cu uimire un fapt: pur și simplu eram înaintea tuturor din grup, mergând spre poarta mănăstirii cu pas vioi și vesel, ca în marșurile tinereții mele... M-am oprit în loc, din ce în ce mai uimit și mai neîncrezător! Să fie, oare, o impresie de moment? Să fie, oare, o simplă coincidență? Să mă bucur? Să aștept cuminte, știind că durerea din mijloc ce mă chinuia la fiecare secundă de stat în picioare va reveni încăpățânată, așa cum revenise după oricare tratament de până atunci? Oameni buni, oameni dragi! Ascultați-mă, deodată, din senin, dispăruse! Stăteam drept și vesel, mergeam vioi, întrecut doar de fata de patru ani a verișoarei, a cărei energie și vivacitate oricum nu o egalează nimeni dintre voi! Nici chiar Costa, care nu stă locului nici în somn! De ani și ani de zile am auzit de întâmplări, de minuni, de povești dătătoare de speranță! De ani și ani de zile am auzit și am văzut locuri sfinte sau locuri în care minuni au prins viață. Dar niciodată nu mi se întâmplase MIE! Niciodată nu fusesem eu în situația de a simți pe pielea mea ceva mirabil... Au trecut de atunci două zile. Două zile în care am mers, am stat, am umblat, am alergat. Fără ca durerea din mijloc să îmi mai umple fruntea de sudori și sufletul de amărăciune! Nici acum nu îmi vine să cred, mă tot gândesc că nu știu ce am făcut în viața mea să pot merita atenția părintelui Arsenie Boca, .... nu știu... Cert e un singur lucru: părintele Arsenie Boca mi-a ascultat rugămintea, și-a aplecat privirea de acolo, din cer, asupra mea, dându-mi această bucurie și această trăire unică! Vă sărut cu drag, aștept să ne întâlnim la o miuță, n-am mai bătut mingea pe maidane de secole!
Posted on: Sat, 14 Sep 2013 07:37:33 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015