Drumul spre Cetatea Sfântă Dela cruce la cununa, cea de - TopicsExpress



          

Drumul spre Cetatea Sfântă Dela cruce la cununa, cea de slavă-a răsplătirii Este-un drum bătătorit de Isus Domnul măririi, Este drumul dela ieslea din staul, din Betleem, Prunc fiind şi prigonit, purtând marele blestem Exemplificat prin Jertfă, sus la Golgota jertfirii Şi astfel să împlinească planul sfânt al mântuirii. Păcatul l-a luat asupra-I, ducând a lumii povară Şi-a purtat-o în batjocuri, în chinuri şi în ocară, Prin Sfânta-I neprihănire, haru-a fost instaurat Şi la viaţa cea eternă, lumea-ntreagă a chemat, În timp ce iubirea-I mare a fost alungată afară Poticnindu-se în piaţa, cea de obşte seculară. El s-a dus să pregătească locul în sfânta cetate Pentru cel care acceptă mântuirea în dreptate, Cum ea este oferită-n planul ceresc de salvare Ca prin jertfa dela cruce, să afle răscumpărare Şi-n neprihănirea sfântă, păcatele-ai fi iertate, Căci prin sângele-I vărsat, ele-au fost înlăturate. Şi-astfel viaţa e o luptă, e un marş necontenit Mergând mereu înainte, spre căminul cel iubit, Spre Edenul minunat, patria scumpă cerească Cu Noul Ierusalim, cel care-i nădejdea noastră Colierul cel mai scump, pentru-oricare mântuit Cu nădejdea lui supremă în Domnul ce-a biruit. Porţile-i sfinte de aur, îmbrăcate-n mărgăritare Prin lumina transparentă de cristal luminătoare, Vor reflecta slava scumpă, a Celui ce-i Creator Care-n jertfa cea sublimă, S-a făcut Mântuitor Împlinind la cruce sus, planul de răscumpărare Pentru lumea cea pierdută şi-a ei viaţă viitoare. Cetatea va fi comoara, cea dorită şi-aşteptată De toţi peregrinii care, în imnuri a fost cântată; Oferind din pomul vieţii, fructe, în fiecare lună, Isus, Domnu-i va-nsoţi, veşnic de a fi-mpreună În lumina-i de iaspis, ce de-apururi e-mbrăcată În splendori de nedescris ca o oază fermecată. Şi-acolo, ei vor cunoaşte, aflând mari minunăţii Nedescrise în inspiraţii,...necântate în simfonii, Şi le-or cerceta învăţând, sub Protecţia Divină Urmărind descoperiri noi, prin razele de lumină Ce vor trece în torente-ntr-un izvor de bucurii. Fremătând uşor şi dulce, tot mereu, în veselii. Zi de zi, spre alte culmi, cu viaţa cea nesfârşită Când ani nu s-or număra,...fiind dulce şi tihnită, Glasuri mii, şi zeci de mii,...vor cânta în osanale Slavă Acelui ce e vrednic, pentru minunile Sale, Pentru mântuirea scumpă, pentru viaţa fericită, Pentru dragostea eternă, în principii, neclintită. Flavius Laurian Dverna 22 noiembrie 2013
Posted on: Fri, 22 Nov 2013 02:17:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015