Dumnezeu a murit in Baragan Victor Aiocirlanoaiei Rândurile care urmează se constituie într-un avertisment adresat nepoţilor mei: Ileana, Matei şi Victor, asupra celei mai abjecte creaturi de pe planeta noastră: OMUL. 1. O MIUŢĂ CAPTIVANTĂ „Unul dintre cele mai bune lucruri ce ţi se pot întâmpla în viaţă este acela de a avea o copilărie fericită.” Agatha Christie Obosit, dar încântat de modul în care echipa noastră a evoluat în cadrul meciului care se prelungise până la căderea întunericului, mă îndreptam grăbit spre casă. Din când în când durerea din vârful degetului mare de la piciorul drept mă determina să calc mai mult pe călcâi, căci pielea, îmbibată în sânge cu praf şi pământ, atârna ca un steag în bernă. Mingea noastră de cârpe, meşterită ad-hoc la începutul meciului, în ciuda eforturilor şi a strădaniilor noastre, avea mai degrabă o formă ovală, ceea ce făcea ca echilibrul ei să fie precar şi, ca o consecinţă directă a acestui fapt, loviturile să aibă un mare grad de improbabilitate. Hotărât să introduc mingea în poartă şi să marchez un ultim gol, am şutat cu sete, dar în aceeaşi secundă m-am ghemuit de durere, ţinându-mi cu ambele mâini degetul care se jupuise şi din care ţâşnea sânge... Ratat! Peste mine s-au rostogolit din viteză trupurile înfierbântate şi transpirate ale colegilor de miuţă, formând o moviliţă cu respiraţie unică şi agitată. La momentul pe care vi-l relatez acum, tata era deja arestat de trei ani de zile, fiind „oaspetele” unei celule de maximă siguranţă, tratat cu cel mai draconic regim inventat de bestiile comuniste: exterminarea rapidă. Un poliţist cinstit, conştiincios şi nevinovat, care manifestase corectitudine şi abnegaţie în privinţa obligaţiilor strict profesionale, îndura acum, cu îndârjire şi bărbăţie, mizeriile unei detenţii îngrozitor de dure şi inumane, având ca puncte de sprijin doi piloni de rezistenţă: încrederea desăvârşită în Dumnezeu şi dorinţa nestăvilită de a se întoarce în mijlocul familiei sale: soţie şi copii. Nu ştiam că steagul în bernă fâlfâia deja şi la intrarea în curtea noastră şi că ne va însoţi o mare parte din copilărie, marcându-ne în mod dureros întreaga existenţă. Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul. (Psalmi 6) – Dar cum, Doamne? În ce fel? În rândurile care urmează veţi afla povestea unei familii simple, la fel ca a multora care au suferit pe nedrept persecuţiile unui regim totalitar. Cu vârful degetului zdrelit şi însângerat, călcând din ce în ce mai greu, mă grăbeam să ajung acasă. Era o linişte deplină, cu o noapte frumoasă şi călduroasă. Dar, de undeva, din găurile nevăzute ale pământului, miasmele invizibile, otrăvitoare şi ucigaşe ieşind la suprafaţă din straturile cele mai infecte ale mlaştinilor, se alcătuiau în fiinţe cu chip de om, executând o horă malefică şi halucinantă, propagând nenorociri... Pământul se cutremura. Era o invazie extraterestră? Era dansul ritual al ielelor hotărâte să tulbure şi să mutileze viaţa unor oameni paşnici şi nevinovaţi? Vom vedea mai departe...
Posted on: Thu, 26 Sep 2013 19:25:43 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015