După tentativele de privatizare Oltchim și CFR Marfă, este rândul Poștei Române să adauge tușele finale imaginii unui guvern care, cu trecerea timpului, devine un adevărat campion al incompetenței. Chiar dacă eșecul privatizării colosului Oltchim a fost parafat odată cu permiterea accesului în competiție a unei persoane private, se ajunsese măcar până la etapa deschiderii ofertelor și declarării unui câștigător. La CFR Marfă, din trei participanți, nu s-a mai precalificat niciunul. În finalul acestui foileton al privatizărilor eșuate, Poșta Română nici măcar nu a beneficiat de vreo ofertă depusă. Evidența este certificată: guvernanții USL nu sunt capabili să gestioneze marile privatizări! Conform acordului cu FMI, Poșta Română ar fi trebuit privatizată, prin vânzarea unui pachet de acțiuni reprezentând 20% din capitalul social, până la sfârșitul lui iunie 2012. Ulterior, strategia de privatizare a fost modificată, prin scoaterea la vânzare a unui pachet majoritar de acțiuni, de 51%. Lista celor interesați de privatizare părea foarte generoasă…10 companii interesate. O privatizare care părea un succes garantat s-a terminat într-un eșec lamentabil, cu toată încercarea de amânare a termenului de privatizare cu încă o luna, până pe 28 mai. Neîncrederea investitorilor, alimentată de lipsa oricărei predictibilități și atractivitati, a dezarticulat orice șansă de reușită. Soluția guvernanților? După cum ne-am obișnuit, avem o nouă amânare a procesului de privatizare până în vara lui 2014. Observăm cum eșecurile succesive ale tuturor privatizărilor din România se transformă într-o paradigmă a actualei guvernări. Din păcate, această lipsă de corenta, de interes, profesionalism și consecvență prefigurează consecințe grave pentru economia României. Cei 4000 de angajați care urmează să fie disponibilizați din rândul angajaților Poștei Române, la care se adaugă și cei de la Oltchim sau Arpechim vor îngroșa rândurile șomerilor. Absența unor strategii sănătoase pentru creare de noi locuri de muncă, coroborată cu lipsa investițiilor de orice natură, expun economia României riscului de a intră în colaps. Sume consistente de bani, care ar putea intra în bugetul de stat prin readucerea acestor companii vitale pe linia de plutire, rămân doar iluzii. O privatizare eșuată nu înseamnă doar masacrarea oricărei șanse pentru acești coloși economici ai României la o gestionare corectă și profesionistă. În egală măsură, o privatizare eșuată atrage un deficit de încredere din partea unor potențiali investitori strategici, serioși. Iar în absența acestora nu vom putea discuta vreodată despre privatizări de succes. Și pentru a oferi consistență calupului periodic de rateuri ale actualei guvernări, săptămâna aceasta am fost martorii unui alt spectacol consternant, generat de dezorganizarea existentă în rândul membrilor Guvernului. Modalitatea în care a fost gestionată chestiunea rezilierii contractului cu Bechtel, declarațiile contradictorii ale membrilor Executivului exemplifică disprețul cu care sunt tratați cetățenii acestei țări. Rezilierea contractului cu Bechtel încarcă statul român cu plata unor despăgubiri semnificative, care vor fi suportate din buzunarul nostru, al contribuabililor. Iar domnul ministru Dan Șova, întrebat în cadrul unei emisiuni televizate la cât s-ar ridica cuantumul acestor despăgubiri, ne dă de înțeles că această chestiune nu ne privește. Și pentru a da dovadă de reală sfidare și cinism la adresa cetățenilor, domnul Șova ne asigură totuși că suma pe care statul român o mai are de plătit companiei americane va reprezenta „o surpriză placuta”. O surpriză a fost cu certitudine. Plăcută, nu întocmai: 37.2 mil euro plus datorii de 50 milioane euro. Poate ne explică domnul ministru Dan Șova cum acești bani au fost pierduți în urma negocierilor cu cei de la Bechtel. Să nu uităm: americanii de la Bechtel au fost reprezentați la masa tratativelor de NNDKP, o companie românească printre ai cărei Senior Partners se număra și doamna Ana-Diculescu Șova, mama adoptivă a domnului Dan Șova. Contractul cu Bechtel a fost semnat în 2004, în timpul Guvernului Adrian Năstase, un contract cu prevederi chestionabile din punctul de vedere al intereselor statului român. Acum îl auzim pe domnul Ponta cum intenționează să trimită respectivul contract către Corpul de Control în vederea verificării din momentul semnării până în prezent. Iar de aici rezultă o întrebare: de ce nu a fost intreprinsă o verificare în 2004, când șeful Corpului de Control din acea perioadă era însuși domnul Victor Ponta? Ce avem astăzi, la 11 ani de la semnarea acestui contract? 52 de km de autostradă, 1.4 mld euro plătite în contul Bechtel și un bonus consistent de 37.2 mil euro datorie către compania americană. În concluzie, construcția unei alte autostrăzi pendulează în incertitudine. Infrastructura din România se prăbușește în mod dramatic. Investițiile au fost tăiate, însă guvernanții nu prididesc în a înființa noi autorități, precum Autoritatea pentru Autostrăzi sau Compania pentru Roșia Montana. Aflate în subordinea aceluiași domn Dan Șova. Boarea unor mici și transparente aranjamente de familie pare să plutească deasupra colaborării dintre Ministrul Marilor Proiecte și reprezentanții unora dintre instituțiile cu care domnia-sa poartă aprige negocieri acum sau cu care va purta astfel de negocieri în viitorul apropiat. Tot ce putem spera este ca aceste aranjamente să se dovedească doar zvonuri și să nu întărească senzația că tot ceea ce face USL, face în total dezinteres față de România și de români.
Posted on: Wed, 05 Jun 2013 11:41:02 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015