E-atâta gol în jur… şi-atât de multă toamn�În ruginiul toamnei, când frunzele coboară, Prinos melancoliei din clipe de iubire, Prin amintiri tăcute şi gânduri se strecoară Frânturi din visuri vechi, căzute-n adormire. Sub nucul din poiană, lângă sărutul verii, Bucăţi din umbra-i deasă, aleargă risipite, Prin pajişte, mai umblă doar umbrele tăcerii Ascunse printre visuri, în clipele-adormite. Privirile-aruncate pe frunzele de tei Când mâinile iubirii se căutau tăcând, Le poart-acuma vântul pe margini de alei. Mirificul parfum… miroase doar în gând Un fruct rămas stingher, în mărul auriu, Acoperit cu golul din frunzele căzute, Ca un stăpân, în spaţiul rămas acum pustiu, Se vrea un martor viu al vremilor trecute. E-atâta gol în jur… şi-atât de multă toamnă. Prin frunza risipită îi stă acum culoarea. Dar dărnicia ei, îi dă un iz de doamnă Şi-n tot ce-a dăruit se lăfăie savoarea. Când faţă de frumos ne paşte lăcomia, Din frunzele-arămii, mai strângem câte una, Să punem vieţii dar, să-i invelim câmpia, Cu toamnele-aurii să-i împletim cununa.
Posted on: Thu, 10 Oct 2013 09:26:19 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015