E gustul luminii difuze, sunetul care iti reaminteste cum sa uiti. Oamenii sunt gesturi gandeam, gesturile sunt cu mult mai oameni decat noi, simteam. O mana atat de mica, asezata peste buzele mele, cu varful degetelor apasand pleoapele. Printre degetele ei o vedeam, deschide-te si lasa lumea sa intre imi aminteam. De ce sa ma deschid catre lume, de ce? E atat de multa, atat de mare, aproape toti dau usa de perete cand intra, ca un perete o lasa cand pleaca si o trag dupa ei, daca in graba lor de a pleca nu uita pana si lucrul asta. Printre degetele ei, am deschis lumea si am patruns in toata. Daca e dragoste, daca e doar senzatia ca iti place cineva cu mult mai mult decat credeai ca e posibil, cui crezi ca-i mai pasa? Le dam cu forta sentimentelor o gura, indesam cuvinte in ea, sarim fara corzi in gura aceea cautand propozitii, care sa confirme sau sa infirme si pentru ce si pentru cine? Ce simteam acolo, intins pe spate cu o palma mica pe fata mea, nu avea nevoie de cuvinte. Ce bine era, ce bine era cand sentimentele nu aveau gura, dar aveau glas. Si mi-am dorit sa pot asculta cat mai mult tacerea aceea. Am stiut atunci ca lumea are orice drept crede de cuviinta. Toate mai putin unul. Sa ma creada la fel ca ea. Atunci am stiut ca nu am dreptul sa fiu ca toata lumea, pentru ca sunt eu. Stiu ca sentimentele sunt rar intelepte si cu atat mai rar suntem noi intelepti cand incercam sa le asezam logic prin momentele din viata. Ador felul in care conversezi cu mine cand ma atingi babe..il ador.
Posted on: Mon, 11 Nov 2013 18:38:59 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015