"E larma si trenul sta gata sa plece. Vagonul se umple de oameni straini. Mi-e inima stransa... E sapte si zece. Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini. Da-i, neamtule, drumul, ca n-avem rabdare! E gata... Un suier, un repede zvon, Si simt ca se misca cu noi... Salutare! Trec umbre grabite pe langa vagon. E clipa cand glasul durerilor tace. Duc mana la frunte si ochii mi-i strang, In suflet deodata un gol mi se face... Da-i, neamtule, drumul, ca-mi vine sa plang! Acum, pe de laturi, incep sa ramana Semnale, macazuri, vagoane si fum; Trec umbre de oameni cu steaguri in mana, Si trenul, navalnic, s-asterne la drum. Adio! Adio, romanitca urbe! Adio, zadarnic si dulce trecut! Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe, Scot capul afara si lung te salut... Orasul ramane sclipind in lumina, Biserici si case deodata apun, In fata le cade o verde cortina, Si trenul alearga, alearga nebun. Se schimba decorul privelistii sure: Un ses, peste care trec umbre de nori... Un drum singuratic... un colt de padure Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori... In arie larga se-nvarte pamantul Si curge-n rotire intregul teren. Pe netede campuri ne ducem ca vantul. Cantoanele albe se uita la tren..."
Posted on: Wed, 24 Jul 2013 20:32:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015