Economiile Germaniei şi Franţei au depăşit aşteptările - TopicsExpress



          

Economiile Germaniei şi Franţei au depăşit aşteptările analiştilor Economiile Germaniei şi Franţei, cele mai mari din zona euro, au înregistrat în trimestrul al doilea creşteri mai mari decât anticipau analiştii, susţinând astfel aşteptările pentru o revenire a activităţii economice în uniunea monetară. PIB al Franţei a urcat cu 0,5% în perioada aprilie-iunie, după ce a consemnat contracţie în primele trei luni ale anului. Evoluţia din trimestrul al doilea este cea mai bună de la prelaurea postului de preşedinte de către Francois Hollande în mai anul trecut. Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau o creştere de 0,2%. A doua mare economie a zonei euro a avut ultima dată o creştere mai puternică în primul trimestru din 2011, când PIB a avansat cu 1,1%. FMI se aşteaptă la o contracţie de 0,1% pentru Franţa în acest an, urmată de o intensificare a activităţii economice cu 0,8% anul următor. În Germania, PIB a crescut cu 0,7% în trimestrul al doilea, faţă de primele trei luni ale anului, când a stagnat, a anunţat, miercuri, biroul de statistică de la Berlin. Economiştii anticipau un avans de 0,6%. mediafax.ro/economic/economiile-germaniei-si-frantei-au-depasit-asteptarile-analistilor-11251713
Posted on: Wed, 14 Aug 2013 08:06:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015