El este "vinovat" moral de a-i fi îndrumat spre libertatea în - TopicsExpress



          

El este "vinovat" moral de a-i fi îndrumat spre libertatea în raţiune pe Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran şi, exceptând schibul dur de replici, chiar şi pe Mihail Sebastian. Acesta din urmă ne arată în "Întoarcerea Huliganului" că îi respectă marelui profesor tot ce este de respectat, reuşind să treacă peste conflictul inerent dintre un adept al mişcării legionare şi un evreu. În timp ce Mihail Sebastian, cel care a fost direct afectat de apartenenţa lui Nae Ionescu la Mişcarea Legionară, a reuşi să-i ierte acestuia ieşirile antisemite, pentru a-l aprecia la adevărata sa valoare, ce drept avem noi să-l judecăm mai aspru?! Poate dacă în cei peste 50 de ani, acel sistem imbecil numit comunism, ar fi oferit României măcar jumătate din ce au oferit prin cultură, o buna parte din adepţii mişcării legionare, am fi putut pune altfel problema!
Posted on: Thu, 20 Jun 2013 12:02:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015