Există in unele amicitii virtuale o evervescenţă şi un entuziasm aproape palpabile, care te duc cu gândul la trăinicie. Momente de apropiere sufletească în care iîi deschizi sufletul, iti araţi cicatricile, faci confesiuni lungi si uşurătoare, pe care celălalt, care te ascultă, îţi dă semne că te inţelege, empatizează. Momente când simţi un sprijin consistent, moral. Momente de răceală când nevoia de altă dată de a sta împreună povestind, dispare ca şi când nu a existat niciodată, sau dacă a existat nu întodeauna e obligatoriu să capete caracter de permanenţă. Depinde de fiecare cum trăieşte astfel de momente, ce impact au, sau nu au asupra fiecaruia dintre noi . Legaturi de amiciţie benefice la un moment dat, dar care se diluează in timp sau nu îşi mai au raţiunea. Mai greu să explici sau să îţi explici de ce un anumit om cu care comunici în virtual bine, cu care te simţi confortabil. îţi devine apropiat sufleteşte. Care e chimia care crează între tine şi el, care nu e numită -deloc greşit- prietenie? Poate nici nu e nevoie să ţi-o explici. Pur şi simplu ajungi să ţii la el, să te intereseze daca îi merge rau, sau bine, într-o zi. Să ajungi să iţi fie dor.Să ajungi să te întrebi ce mai face. Să te întrebi dacă ai supărat cu ceva. Unii numesc asta dependenţă.Eu aş zice ca e doar că e semn că îţi pasă ce celalalt. Acel om, ştii bine că te respectă, ca nu uită să te intrebe cum îţi mai merge, să te intrebe daca ai rezolvat o parte din probleme şi dacă te poate ajuta, fie şi cu o vorba buna, de încurajare . Nu contează dacă totul se petrece doar în virtual, nu contează dacă lent, sau brusc totul se termină, sau dăinuie în pofida lipsei unei explicaţii logice. Nu contează. Conteaza că a fost. Seara minunata tuturor.
Posted on: Mon, 29 Jul 2013 18:30:01 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015