Extragerea aurului de la Roșia Montană DANIEL FRANCESCO | 9 septembrie 2013 | 40 comentarii Considerații generale Aurul, metalul galben foarte popular în întreaga lume, se găsește în natură în stare de agregare solidă sub formă de pepite, adică bucăți de metal – uneori separate din roca purtătoare originală și purtate la un moment dat de apele repezi care i-au dat și acele forme rotunjite – , sub formă de nisip aurifer în arealul râurilor care au trecut prin zone cu minereu aurifer, sau sub formă de incluziuni de diverse mărimi în roci purtătoare. În mări și oceane, aurul se găsește sub formă extrem de diluată, de câteva părți la trilioane de părți de apă. Deși poate părea impresionantă și extrem de atractivă cantitatea de 20 de milioane de tone de aur în apele marilor și oceanelor, totuși nu a putut fi imaginată o tehnologie capabilă de a capta granulele microscopice de metal prețios. Există surse potențiale de aur aflate pe fundul marilor și oceanelor, dar exploatarea acestora este de asemenea neeconomică. Revenind la nivelul scoarței terestre, aurul se găsește de regulă în aliaje cu argintul, pepitele conținând între 70% și 95% aur și restul argint. Zăcămintele complexe conțin nu numai aur și argint, ci și alte metale aflate în diverse combinații chimice, cele mai des întâlnite formațiuni cu care se asociază aurul sunt piritele, formate în special din disulfura de fier (FeS2), de culoare gălbui-arămie care imită aurul și cu cristale cu forme geometrice dintre cele mai atractive. Numită și „aurul nebunilor” sau chiar „aurul pisicii” (Katzengold), pirita este importantă economic pentru obținerea fierului și a sulfului. Aur și argint la Roșia Montană Zona Roșia Montană conține munții Cetate și Cârnic, două masive vulcanice formate preponderent din dacit (rocă vulcaninca specifică zonei, cu compoziție intermediară între andezit și riolit). Cuarțul și feldspatul sunt alți componenți ai amestecului de aur și argint cu pirite, roci metamorfice și roci sedimentare. Corespunzător modului de aglomerare a aurului în diversele formațiuni geologice se poate vorbi despre filoane, stockwerkuri, impregnaţii, brecii, placersuri şi paleoplacersuri (aluviuni). Exploatarea aurului și argintului în zona Roșia Montană a început fără îndoială înainte de ocupația romană care a transformat zona într-o exploatare minieră de anvergură pentru perioada antică. Metoda de extragere a aurului și argintului presupunea folosirea plumbului în etapele descrise de Călin Gabriel Tămaş, lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca: După o prealabilă măcinare şi concentrare a minereului, acesta era supus unei topiri reducătoare la aproximativ 1000°C, obţinându-se un plumb argentifer în care se concentra şi aurul. Următoarea operaţiune, cunoscută sub numele de cupelare, constă în topirea plumbului argentifer în mediu oxidant, la o temperatură de aproximativ 1000°C, separându-se astfel oxidul de plumb (litharge), dar şi un aliaj preţios argint-aur. Separarea aurului de argint se realiza prin operaţiunea de cementaţie, ce se desfăşura la 600-800°C şi necesita utilizarea clorurii de sodiu (sare). În urma cementaţiei se obţinea aur pur şi clorură de argint. Clorura de argint era la rândul său amestecată cu oxid de plumb şi topită în mediu reducător pentru a obţine un nou plumb argentifer, în care nu mai exista aur. Din acest nou plumb argentifer era recuperat argintul printr-o a doua cupelare. Minerii din epoca romană foloseau dalta și ciocanul cu care desprindeau bucățile de minereu din galerii care erau cărate afară și mărunțite. Acolo unde roca era prea dură ca să fie dislocată cu dalta și ciocanul se folosea tehnica focului. Astfel se făcea un foc foarte aproape de peretele care trebuia străpuns și când acesta ajungea la o temperatură mare se turna apă care determina crăparea rocilor prin racirea lor bruscă. Galeriile miniere romane de la Roșia Montană (Alburnus Maior) au forma trapezoidală și se întind pe o lungime de 15 km. De remarcat că în antichitate pentru extragerea aurului se mai folosea și mercurul, dar la Roșia Montană nu s-a folosit acest procedeu. În perioada modernă exploatarea zăcămintelor arginto-aurifere de la Roșia Montană a cunoscut o dezvoltare intensă, iar descoperirea prafului de pușcă a determinat o creștere rapidă a volumului de rocă supus procesului de prelucrare, în special în secolul al XVIII-lea. Numărul de șteampuri (utilaje de sfărâmare a rocilor puse în mișcare de forța apei) ajunsese la 226 în anul 1772. Operațiunea finală era separarea aurului pe baza diferenței de densitate cu ajutorul saitrocului și a hurcii. De remarcat este și dezvoltarea localității Roșia Montană care ajunsese să aibă 15000 de locuitori la începutul secolului XX. Români, unguri, germani, evrei trăiau și munceau împreună în aceasa zonă. În secolul XX s-a accentuat activitatea mecanizată în minerit. Din anul 1922 statul român a exploatat zona de adâncime, iar firmele particulare au continuat activitatea în galeriile apropiate de suprafață. În anul 1948 s-a făcut naționalizarea și s-a trecut la exploatarea minereurilor arginto-aurifere cu o singură întreprindere. Totul depindea de politica statului, mai precis a Partidului Comunist Român, iar producția nu s-a oprit nici măcar atunci când s-a făcut simțită scăderea conținutului de metale prețioase din minereul extras. Corolar al ideii de producție pentru producție derivată din socialism, se ajunsese în 1989 extragerea aurul să se desfășoare cu costuri mult mai mari decât valoarea producției obținute. În plus, un alt fapt care nu trebuie uitat este că în timpul regimului comunist prin exploatarea intensivă și extensivă au fost distruse mare parte din galeriile romane. Din anul 1970 s-a trecut de la exploatarea în galerii la exploatarea în carieră. Minereul era trimis la Baia de Arieș pentru cianurare, iar procesarea finală se făcea la Baia Mare, procesul industrial fiind nerentabil per ansamblu din cauza tehnologiilor și a echipamentelor învechite precum și datorită cheltuielilor de transport. Procesul de cianurație a minereurilor aurifere Despre aur se spune că este un metal nobil deoarece nu se oxidează și nu reacționează ușor. Cea mai utilizată metodă pentru separarea fragmentelor fine de aur din minereurile cu conținut scăzut este cianurația, deci un proces bazat pe reacția cu un derivat al acidului cianhidric. Deși cunoscută ca reacție chimică datorită lucrărilor lui Elsner, Bagration și Faraday din prima jumătate a secolului XIX, aplicarea industrială s-a făcut prima dată în 1887 când a fost brevetat procesul MacArthur-Forrest. La baza acestuia stă reacția chimică Elsner: 4Au + 8NaCN + O2 + 2H2O → 4NaAu(CN)2 + 4NaOH Care la argint are forma: 4Ag + 8NaCN + O2 + 2H2O → 4NaAg(CN)2 + 4NaOH Unde Au – este aur, NaCN este cianura de sodiu, O2 oxigen molecular, H2O apa, iar produșii sunt aurocianura de sodiu NaAu(CN)2, agentocianura de sodiu 4NaAg(CN)2 și hidroxidul de sodiu NaOH. Recuperarea aurului din aurocianura de sodiu NaAu(CN)2 se face prin 3 procese: a. cu carbon activat – metodă CIP sau Carbon In Pulp a folosindu-se o contactare în contracurent cu soluția conținând aurocianat, granulele de carbon activat absorb aurul în cavitățile interioare iar în faza finală se ajunge la o concentrație între 4 și 8 kg Au/ 1000 kg carbon. Pentru desorbția aurului se folosește spălarea cu etanol (alcool etilic) sau se utilizează spălarea la temperatură cu soluții puternic alcaline; b. Electrolitic – soluția conținând aurocianat este supusă unui câmp electric format între un anod inert și un catod metalic pe care se depune aurul (și argintul); c. Procesul Merrill-Crowe – prin reacția cu pulbere de zinc: 2NaAu(CN)2 + Zn=2Au+Na2Zn(CN)4 Aurul precipită din soluție și se depune amestecându-se cu excesul de pulbere de zinc. Acest amestec este separat prin filtrare și apoi pulpa este tratată cu acid sulfuric pentru dizolvarea zincului. Ceea ce rămâne se topește și se toarnă în bare care se trimit mai departe la procesele de rafinare metalurgică pentru separarea aurului de argint și de cupru (dacă există). Cianurație versus alte procedee Procedeul cu tiosulfat de sodiu Tiosulfatul de sodiu – cu formula chimică Na2S2O3 – este considerat de unii ca o posibilă alternativă la cianurare, dar prin metoda CIP formează un complex Au(S2O3)2]3, foarte rezistent la extragerea aurului, ceea ce determină o creștere foarte mare a cheltuielilor de producție până la nivelul ineficienței investiționale. În plus, reziduurile de tiosulfat ridică probleme de mediu încă nerezolvate. Tiosulfatul de sodiu se folosește la recuperarea aurului din zăcăminte aurifere refractare la cianurare, cum ar fi cele tip Carlin sau cele care conțin cărbune. Amalgamarea Amalgamarea sau recuperarea aurului cu mercur nu se mai utilizează deoarece ridică grave probleme de toxicitate. Folosirea alfa-ciclodextrinei Zhichang Liu, cercetător la Northwestern University a descoperit accidental și a comunicat presei în luna mai 2013 un procedeu de extragere a aurului folosind alfa-ciclodextrina, o substanță cu o formulă asemănătoare zahărului (polizaharid) având șase molecule de glucoză. Alfa-ciclodextrina co-precipită KAuBr4 (tetrabromoauratul de potasiu) în soluții apoase pe bază unor legături de hidrogen care se formează între compuși. După separarea precipitatului se poate recupera aurul, dar nu există o tehnologie completă care să poată înlocui cianurarea. Euforic, Sir Fraser Stoddart, profesor de chimie la Weinberg College of Arts and Sciences, a declarat că: „Eliminarea cianurii din industria aurului este de cea mai mare importanță din punctul de vedere al protecției mediului. Am înlocuit reactivi periculoși cu un material ieftin, prietenos biologic derivat din amidon.” Alfa-ciclodextrina se obține ușor și se utilizează în industriile farmaceutică, alimentară și chimică (chiar într-un deodorant). Sir Fraser Stoddart s-a grăbit. Problema este că nu se întrevede o tehnologie competitivă industrial pentru obținerea tetrabromoauratului de potasiu KAuBr4. În plus, faptul că alfa-ciclodextrina nu a fost prezentată ca precipitant al NaAg(CN)2 reduce foarte mult posibilitatea de a fi utilizată pe scară industrială la prelucrarea zăcămintelor auro-argintifere. Cianurația, tehnologia de succes Dezastrul ecologic produs de neglijarea normelor internaționale este un lucru pe care-l poate observa fiecare vizitator al zonei. Una din minciunile prin omisiune este că RMGC va introduce procedeul cianurației (sau cianurării) la Roșia Montană deoarece acest proces a fost aplicat în timpul perioadei comuniste. Mai mult, tema dezastrului ecologic din 2000 de la Baia Mare este folosită în mod injust contra RMGC, o entitate economică care nu exista la momentul respectiv. În plus, nimeni nu protestează contra întreprinderii rusești sau kazahe Romaltyn din Baia Mare care va folosi aceeași tehnică a cianurației în următoarele luni, ceea ce este o altă dovadă de ipocrizie. Minereul de la Roșia Montană conține cantități mici de aur – între 1.3 g și 1.5 g la tonă -, iar cantitatea de argint este mai mare, de aproximativ 8 g la tonă. Singura metodă eficientă de extragere a acestor metale nobile este prin procedeul cianurației prin respectarea cerințelor europene în materie de protecția mediului expuse în Directiva 2006/21/CE. În această directivă se subliniază faptul că la proiectele autorizate după 1 mai 2008 apele reziduale din bazinele de captare trebuie să conțină un maxim de 10 ppm cianuri (deci 10 părți pe milion) la punctul de descărcare a sterilului – articolul 13. Cianurile din iazurile de decantare (majoritar cianură de zinc Zn(CN)2), vor fi în concentrații reduse corespunzător normelor europene impuse procesatorului, iar deversarea lor în iazuri permite degradarea lor ulterioară în produși netoxici. Prin biodegradare în mediu aerobic cianura se transformă în amoniac, care apoi se oxideaza la nitrat. Astfel, plecând de la nivele reduse ale cianurilor se ajunge în timp ca în iazul de deversare să existe o apă care va conține nitrați, dar tot în concentrații foarte mici. Existența altor metale exploatabile din minereu (arseniu, titan, molibden, vanadiu, nichel, crom, cobalt, galiu) este neglijată în discursul anti-proiect sau menționată doar ca parte a unui pretins jaf asupra bogățiilor din Apuseni. Unii și-ar dori o re-naționalizare a exploatării miniere și o repunere în funcțiune a fostelor întreprinderi de stat, cu toate că lipsește capacitatea organizatorică, managerială, tehnologică și financiară pentru o asemenea idee. Mai există și susținători ai ideii de a lăsa munții așa cum sunt, neatinși pentru alte generații cu speranța că se va găsi în viitor o tehnologie nepoluantă pentru exploatare. Aceștia nu spun sau dau din umeri când li se aduce aminte de dezastrul ecologic existent, lăsat de exploatarea socialistă a zonei. Mai interesant este că nu par să înțeleagă că nu se poate face minerit fără exploatarea minereului, care trebuie scos și prelucrat. Industria auriferă a venit în întâmpinarea neliniștilor cauzate de aplicarea procedeului cianurației și a elaborat un cod de bune practici în această industrie care poartă numele de International Cyanide Management Code For the Manufacture, Transport, and Use of Cyanide In the Production of Gold. Acest cod a fost dezvoltat în colaborare cu Programul Națiunilor Unite pentru Protecția Mediului (UNEP) și cu Consiliul Internațional al Metalelor și pentru Protecția Mediului (ICME). Printre membri Codului se află și Gabriel Resources Limited din Canada, principalul acționar al RMGC – Roșia Montană Gold Corporation. Comparând protestul ecologist bazat pe obscurantism tehnologic, pe refuzul acceptării standardelor și catastrofism, cu alinierea la normele europene, este foarte clar că rațiunea îți spune că soluția nu este abandonul și demolarea unui proiect, ci demararea și urmărirea sa pas cu pas. Avem legi și putem să le punem în practică, totul este să vrem. Fără îndoială că există un succes al mișcării ecologiste de la noi. Și-a promovat cu succes obiectivul în centrul atenției opiniei publice. Reversul medaliei este că o posibilă victorie a celor care vor să blocheze proiectul va fi o victorie a celor care se bucură de toate avantajele bunăstării fără a dori să o producă. La noi, ca și în Occident, prin isterie și falsitate, urmașii spirituali ai revoltelor comuniste din 1968 vor să condamne o țară la reluarea spiralei urii contra singurului sistem care funcționează, a capitalismului. Prin concentrarea tunurilor, Roșia Montană Gold Corporation a devenit primul dușman de clasă al generației hipsterismului eco, urmează gazele de șist, pe urmă băncile etc. Numai cine nu vrea nu vede că spiritul civic este deturnat de grupuri cu scopuri politice ascunse.
Posted on: Sat, 14 Sep 2013 20:39:32 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015