Femeie, tu, Marie! Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană, Ca o Marie peste timp venind, Mereu în frământari, dar diafană De suferinţa vieţii suferind! De dincolo de viaţă ori de moarte Acelaşi lucru încă ţi-l mai spun, Că ai venit aici de-aşa departe, Să readuci speranţa din surghiun! Când ploile mă bat presimt furtună, Şi dacă-i vânt m-aştept la timp frumos, Chiar dacă norii negri se adună, Ridică-te, nu-i locul tău pe jos! Oricare gând în şoapte îţi răzbate În pumnul meu, căuş, am să te prind Şi-am să-ţi arăt ce vorbe-adevărate Ţi-am spus mai totdeauna, negândind! Şi ţie mă închin la ceas de seară Când rugăciunea-mi fac spre Dumnezeu, Tu sufletul mi-l ia că stă să moară, Dacă te ştiu plângând în locul meu. Eu orişicand mai pot să-ndur de toate, Eu pot să fiu de toate vinovat, Dar nu te vreau să ispăşeşti păcate, Tu eşti fecioara mea cu gând curat. Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană, Şi nume-ţi dau din tot ce e mai sfânt, Eşti semn al vieţii fără de prihană Şi ultimul meu gând de pe Pământ. 03.01.11
Posted on: Tue, 02 Jul 2013 20:20:45 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015