Fenomenul stimulării artificale a performanţelor sportive este - TopicsExpress



          

Fenomenul stimulării artificale a performanţelor sportive este atât de extins, încât răul pare să fi devenit o banalitate. Iar vestea că un sportiv român a fost depistat pozitiv este consumată rapid în vârtejul ştirilor. Sâmbătă încep, la Moscova, mondialele de atletism. O ediţie fără multe nume mari - şi nu pentru că relaţia dintre Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, şi Vladimir Putin, cel al Rusiei, semnalizează începutul unei noi glaciaţiuni diplomatice. Ci pentru că o serie interminabilă, parcă, de aşi ai sportului au fost trimişi pe tuşă pentru că atunci când şi-au cucerit titlurile şi medaliile cu care se laudă, se aflau sub influenţa unor substanţe care preluau mare parte din efortul necesar performanţei. Sau, mai simplu spus, erau dopaţi. Dopingul nu a făcut prea des titluri de prima pagină în România. Au fost puţine cazuri răsunătoare de sportivi români "picaţi în păcat" iar unele dintre acestea au fost oarecum estompate de acuze aduse neglijenţei medicilor. Despre scandalurile internaţionale, mai ales despre turul ciclist al Franţei (numit mai nou "Marea Farmacie Mobilă"), au comentat doar câţiva pasionaţi şi cei care de abia aşteaptă o ocazie să vadă cum moare capra vecinului. Şi s-a mai vorbit în România, din când în când, despre doping - dar mai mult în băşcălie, la adresa unor fotbalişti care încă nu îşi încheiau cariera la o vârstă la care colegi de generaţie de-ai acestora îşi tocaseră deja prin cârciumi toată agoniseala din perioada de profesionism.
Posted on: Thu, 08 Aug 2013 17:21:54 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015