File din Pateric: Un tânăr credincios a fost chemat de un - TopicsExpress



          

File din Pateric: Un tânăr credincios a fost chemat de un prieten de-al său la o întâlnire a radiestezistilor. Auzind că acolo se vorbeste foarte frumos despre Hristos si despre puterea dumnezeiască, a crezut că îi este de folos să se apuce de radiestezie. El postea foarte mult si se ruga în fiecare zi din Psaltire, dar în inima lui era mândrie, si pentru aceasta Dumnezeu l-a lăsat să cadă în rătăcire. Nu după multă vreme diavolul i-a dat puteri vindecătoare, ba chiar îi descoperea anumite lucruri despre trecutul oamenilor pe care îi întâlnea. El era convins că a sporit în sfintenie. Pentru că stia că părintele său duhovnic spunea că radiestezia este vrăjitorie, o vreme i-a ascuns că s-a apucat să învete această tehnică. La un moment dat s-a gândit că ar fi mai bine să dobândească puteri foarte mari si că, după ce le va dobândi, îi va fi mult mai usor să îsi convingă duhovnicul că ceea ce face este bine. Odată s-a dus la căpătâiul unui muribund. Până să apuce să trateze bolnavul, acesta a răsuflat profund, ca si cum si-ar fi dat sufletul. Fata i s-a relaxat. Crezând că bolnavul a murit, fără să îi ia pulsul, tânărul radiestezist si-a spus: - E momentul să fac prima înviere din morti. A început să se roage si să se concentreze. După câteva minute, bolnavul a deschis ochii. Radiestezistul era convins că îl înviase. A iesit imediat pe usă, convins că era la măsura la care îsi putea convinge duhovnicul de harismele sale. A alergat la biserică si a văzut că părintele spovedea. Atunci când i-a venit rândul, din strana în care stătea a tâsnit spre preot. Dar acesta nici nu l-a lăsat să deschidă gura: - Ce e cu tine, frate, te-a biruit patima desfrâului? Tânărul, revoltat, a rămas pur si simplu uimit de întrebarea care îi fusese pusă. Asa că părintele a repetat întrebarea: - Ce-i cu tine, te-a biruit patima desfrâului? - Nu, părinte, Doamne fereste. Am venit să vă spun că am înviat un mort. - Tu, frate? Tu nu te-ai înviat nici pe tine, ce să mai vorbim de altul. Bolnavul de la spital adormise, nu murise. - Cum de stiti despre el, dar despre mine nu stiti? - Ce să stiu, că nu ai căzut în patima desfrâului? Asta stiu, dar mai stiu că ai căzut într-o patimă si mai mare, în cea a rătăcirii. Tânărul era descumpănit. Stia că părintele său nu avea darul vederii cu duhul. Dar totusi stia ce i se întâmplase, desi nu fusese la spital. - De ce spuneti asta, părinte? - Ti-am spus doar că radiestezistii sunt vrăjitori. Nu m-ai ascultat, ci ai căutat să mă convingi chiar si pe mine că îi judec gresit, nu-i asa? - Da, părinte, dar nici nu stiti câte semne minunate sunt acolo, câte vindecări, câte aparitii minunate, câte minuni la tot pasul. Nu sunt acestea semne că Dumnezeu e cu ei? - Nu, frate, sunt semne că, într-adevăr, acolo există ceva. Dar puterea lor este putere drăcească. Stii de ce te-am întrebat dacă ai căzut în desfrâu? - Nu. - Te-am întrebat ca să văd în ochii tăi mirarea pe care am văzut-o: "Cum, părintele mă cunoaste atât de putin încât îsi poate imagina că am căzut?". Dar îti spun: dacă mergeai pe drumul lor, încet-încet te-ar fi convins că nu e nici un păcat să te culci cu fata pe care o iubesti, dacă între voi e armonie. - Nu mi-au spus asa ceva. - Nu ti-au spus pentru că le era frică să nu te piardă. Vezi tu, toate grupările eretice au mare grijă să nu îsi piardă clientii. Si cum îsi dau seama că cineva este sensibil fată de o anumită problemă, încearcă să nu i-o prezinte prea direct. Oricum, nu desfrâul este principala vină a radiestezistilor, ci faptul că sunt vrăjitori. Dumnezeu nu a lăsat Bisericii nici o scoală specială de vindecări cu bioenergie. Tehnicile lor, pe cât sunt de eficiente, pe atât sunt de pierzătoare pentru suflete. Cine merge la ei, merge la vrăjitori. Îti voi da să citesti o carte care te va convinge de acest adevăr. Te va convinge că marile daruri spirituale pe care le-ai dobândit sunt diavolesti. - Nu îmi vine să cred, părinte. - Stiu. Si mai stiu că dacă nu as fi apucat să îti spun că bolnavul nu murise, sansele de a te convinge că esti în înselare ar fi fost minime. - De unde ati stiut? - Nu contează, contează doar faptul că trebuie să îti dai seama cât de tare ai căzut si să încerci să te ridici. Când vrei, te astept la spovedanie. - Vreau să mă spovedesc chiar acum. - Nu chiar acum, mai stai vreo jumătate de oră, gândeste-te bine la înselarea în care ai căzut, roagă-L pe Dumnezeu să te ierte si apoi vino la spovedanie. Încă nu îti dai seama de greseala ta. Scopul nu este ca eu să îti dau dezlegare si tu peste două luni să alergi la cine stie ce altă grupare eretică, unde o să găsesti cine stie ce mari daruri spirituale. Scopul este să întelegi că, rupându-te de Biserică, te rupi de mântuire. Eu nu plec, spovedesc până diseară, asa că te pot spovedi oricând. Tânărul era trist. Se alesese praful de toate harismele lui. După ce tânărul a iesit în curtea bisericii, părintele a sunat imediat pe cineva: - Alo, sărut-mâna, părintele Andrei sunt. Cu părintele Tihon se poate? După câteva clipe, părintele Tihon a venit la telefon: - Mii de multumiri, părinte Tihon, părintele Andrei sunt. A venit radiestezistul la mine, asa cum v-a descoperit Dumnezeu. O să fie bine, îl aduc pe drumul cel bun. Mii de multumiri. - Nu îmi multumiti mie, că nu am nici un merit. Dacă nu mi-ar fi descoperit Dumnezeu căderea tânărului, nu v-as fi putut ajuta cu nimic. Vă rog însă să nu mai spuneti si altora despre asta, ca să nu se facă vâlvă. - Sigur, părinte, cum spuneti. Sărut-mâna.
Posted on: Wed, 07 Aug 2013 11:35:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015