Filmulețul când mâncam, mi s-a părut puțin deplasat, în mod normal nu l-asi fi postat. Dar aceea trebuia să fie ultima mea masă. Nu știu prin ce miracol încă mai exist. Așa că l-am postat pentru rude, prieteni și pentru cei care ma cunosc, sau vor să mă cunoască așa cum sunt. Este a doua zi, seara, și încă sunt puțin în stare de șoc. Cert e ca după film, am mâncat și ciorba, de patru persoane cică, am spălat vasele, am strâns mâncarea și ce credeți, am plecat. Era trecut de ora patru. Pe hartă era un golf adânc în fața mea la vreo zece kilometri, în care eram convins că există o plajă. Se va dovedi ca m-am înșelat. Prognoza meteo pe ziua de ieri avea alertă de briza puternică, șase pe Beaufort. Dar trecusem prin ea și ar fi trebuit să scadă în intensitate. Așa că am plecat. După aproape cinci kilometri, vântul a început să bată întâi puternic, apoi cu o furie ce nu am mai întâlnit niciodată. Peste asta, rafale turbate, ca suflul unor explozii. În curând, valuri de cinci-șase metri s-au format. La începutul filmulețului vă explicam ce se întâmplă când valurile se lovesc de o faleză. Numai ca aici adâncimea la baza falezei este de 50 m și falezele sunt cel puțin la fel de înalte și practic verticale. Nimic din energia valurilor nu se disipa, ci sunt pur și simplu reflectate. Deja erau în oscilație, dar acum era ceva grotesc. Stâlpi de apă se ridicau la peste șase metrii înălțime, aproape instantaneu, pentru ca într-o fracțiune de secundă în locul lor să apară o mare gaură. Câteva aveau sa mă lovească și pe mine. Pare absurd, dar după ce ma ridicau, coborau atât de repede, încât barca mea de două sute de kilograme, rămânea în aer, pentru ca apoi să cadă cu un pleoscait uriaș. Și asta nu e tot, rafale de vânt mă luau cu totul după creasta valurilor, pentru a mă arunca la câțiva metri distanță. Valuri ca niște berbeci veneau peste mine și de undeva de sus, tone de apă îmi cădeau în cap. Toată marea era albă, iar crestele valurilor erau retezate de vânturi. Imaginați-vă un coș când bate vântul. Nu mai puteam vedea, iar de auzit, se auzea numai un fel de vuiet continuu ce te infiora. Din când în când, vedeam valuri izbindu-se de faleze și ridicându-se în trombe de peste douăzeci de metri înălțime. O așchie eram pe aceste ape. Cred ca marea era de gradul șapte sau opt. Probabil ca domnul Paul Butușină să poată estima din descrierea mea. Asta nu este pentru un caiac, oricât de bun ai fi. A fost doar noroc. Porcesc!
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 17:32:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015