Finalul adresei trimise de Zvetlana Preoteasa ministrului Cristian - TopicsExpress



          

Finalul adresei trimise de Zvetlana Preoteasa ministrului Cristian David trece din zona unor justificări puerile la dezinformări vecine cu minciuna. Astfel, sub propria semnătură, Zvetlana susține că perioada martie-iunie 2013 a fost verificată de Curtea de Conturi și de Corpul de Audit al ministrului de externe, ceea ce este cu totul fals, după cum rezultă din nota de serviciu a misiunii de audit, care arată clar că au fost controlate activitățile de până la 30 martie 2013. Prin aceasta propoziție inserată în adresă, Zvetlana Preoteasa dorea probabil să-i arate ministrului David că activitatea ei din perioada în care este acuzată de abuzuri și nereguli la angajare este legitimată chiar de un control al unor instituții specializate . Nimic mai fals! Continuând seria dezinformărilor trimise ministrului David, șefa de la Hurmuzachi scrie chiar negru pe alb că la Institut, începând cu 01.04.2013, ”NU S-AU FĂCUT ANGAJĂRI”. Probabil doamna menționată mai sus e ușor amnezică, deoarece numai ziarul Curentul a dezvăluit vreo șapte cazuri de angajări făcute la marginea legii la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, cazuri analizate de altfel în prezent de Corpul de Control al ministrului de externe trimis zilele trecute să verifice activitatea Zvetlanei Preoteasa în urma materialelor publicate de ziarul nostru.
Posted on: Sun, 17 Nov 2013 18:10:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015