Fostul comisar european Balazs Peter consieră că România face - TopicsExpress



          

Fostul comisar european Balazs Peter consieră că România face parte dintr-o categorie de state aflate la periferia Uniunii Europene, categorie cu probleme grave de şomaj şi infrastructură. Invitat la Bucureşti, la o conferinţă pe tema extinderii europene, Balazs Peter şi-a expus pentru Digi 24 câteva păreri despre diferenţele de dezvoltare dintre membrii Uniunii Europene. „Trebuie să diferenţiem între cel puţin trei niveluri de dezvoltare în Uniunea Europeană, ţările din nucleu, puternic dezvoltate, apoi cele semiperiferice, cu şanse bune de a se apropia de cele dezvoltate, şi în fine adevărata periferie, cu probleme grave de şomaj, infrastructură şi multe altele”, a explicat Balazs Peter. În opinia sa, diferenţele există nu doar între ţări, ci chiar şi în interiorul statelor, în funcţie de cât de dezvoltate sunt anumite regiuni. „Există o mică diferenţă pentru că în cazul ţărilor de la Visegrad, graniţele estice ale acestor ţări aparţin celei de-a treia categorii: estul Poloniei, Slovaciei, Ungariei, în timp ce România şi Bulgaria sunt în totalitate în această categorie şi necesită o atenţie specială din partea guvernelor naţionale şi a Uniunii Europene. E vorba de o diferenţă de dezvoltare care poate duce la o migraţie în masă de la periferie la centru. Şi cred că în România există indicii clare pentru aceasta”, a afirmat fostul comisar european. La întrebarea „Ce pot face statele din cea de-a treia categorie pentru a-şi reduce decalajul faţă de ţările din centrul Europei?”, Balazs Peter a indicat câteva demersuri. „Pe de o parte, să facă parte din structurile integrate, ca de exemplu un sistem integrat de transport, un sistem integrat de protecţie a mediului, de telecomunicaţii, de furnizare de energie. Această integrare se poate face fără o diferenţiere pe baza nivelului de dezvoltare. Pe de altă parte, când stabilim obiective pe piaţa forţei de muncă sau proiecte de investiţii, atunci trebuie să acordăm o mare atenţie diferenţelor”
Posted on: Mon, 15 Jul 2013 16:13:07 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015