Frumoasă părtăşie Frumoasă părtăşie, cu lacrime - TopicsExpress



          

Frumoasă părtăşie Frumoasă părtăşie, cu lacrime udată, Nu vreau ca înserarea să mi te dea uitată, Trimite-mi în visare, când geana nopţii-apare, Îmbrăţişarea zării şi binecuvântare. Să retrăiesc suspinul, din caldă rugăciune Şi ungerea prin care făcut-ai iar minune, Căci adunarea sfântă, adus-a-n casă harul, Pâinea şi vinul care, mi-a pus în suflet jarul. În tainică dorinţă, cerut-am părtăşie, Trimisu-mi-ai pe fraţii, cu-atâta bucurie, Credinţa mea Isuse, în lacrimi revărsată, Mi-ai înnoit spunând-mi: "N-am să te uit vreodată!" "Căci ţi-am văzut iubirea, ce e neprefăcută, Eu ştiu şi văd lucrarea, umblarea nu-ţi e slută, Chiar dacă trupul plânge şi inima-ţi suspină, Trăirea ta în Domnul e de lumină plină. Nu te ascunzi când altul, credinţa-ţi ponegreşte, Îngenunchezi şi-n rugă Îmi spui: "Doamne-l sfinţeşte!" De-aceea sunt cu tine, acasă-n drumeţie, Căci viaţa-ţi e predată în întregime Mie!" O, Dumnezeu! Părinte, Îţi mulţumesc căci viaţa, Cu Tine-mi dă puterea, s-aştept iar dimineaţa, Mă-nvăluie aprinsul şi-n şopot de izvoare, Văd harul ce-mi revarsă, iar binecuvântare. În lume sunt atâţia, Biserica aleasă, Trece prin încercare, când ne vei lua Acasă, Uniţi să Îţi dăm slavă, Mireasa-i pregătită, Proorocia, vremea de har, va fi sfârşită. 15/07/13, Sînpetru Mare, TM
Posted on: Mon, 15 Jul 2013 06:29:17 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015