George Topîrceanu Balada unei stele mici Ţii minte tu, - TopicsExpress



          

George Topîrceanu Balada unei stele mici Ţii minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din Carul mare? Cu faţa-n sus spre Dumnezeu, Lăsându-ţi capul să se culce Pe braţul meu, Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate, Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele, Fusese martor ocular La toate cele. Şi nu mi-ai spus atunci nimic, Dar când mi-am coborât privirea, Un deget mic Mi-a arătat Nemărginirea. Un strop de-argint a lunecat, Şi, cu paloarea-i siderală, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subţire de beteală... Ţii minte ce fior străin Trecu atunci, din constelaţii, Prin bluza ta de crepe-de-Chine Cu aplicaţii? Ce veşti din cerul depărtat A nins pe fruntea ta zenitul? Ce gânduri tainice-ai schimbat Cu Infinitul?... Sclipind departe, prin frunziş, O stea smerită şi albastră Sta singuratică, pieziş Deasupra noastră. Şi ca un spin, Cu raza-i rece şi subţire, Mi-a strecurat un gând străin În visul meu de fericire. Zicea: - Sub cerul vast şi mut V-a aruncat aceeaşi soartă Pe-un strop de lut Ce-n învârtirea lui vă poartă. Sărman atom sentimental! Nu ştii tu oare Că viaţa voastră-i colosal De trecătoare? Zicea: - Mă mir că te-ai gândit Să-mi cânţi o odă. De când poeţii s-au prostit, Amorul nu mai e la modă. Oricum, voi sunteţi prea mărunţi Şi eu, prea mare... N-ar fi mai bine să renunţi Şi să vă duceţi la culcare? Că nu există pe pământ Mai venerabilă manie Decât - sub stele jurământ Pe veşnicie. Şi nu există-n univers Mai mare crimă Decât - la coada unui vers - Să pui o rimă...
Posted on: Fri, 09 Aug 2013 04:42:12 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015