Glasul corpului fizic 29 OCT glasul corpului fizic Glasul - TopicsExpress



          

Glasul corpului fizic 29 OCT glasul corpului fizic Glasul corpului fizic Corpul fizic are glasul său prin care ne atenționează atunci când ceva nu funcționează armonios în întreaga ființă. Toate disfuncțiile din corp sunt glasul prin care corpul ne atenționează sau ne vorbește cum că, ceva nu funcționează în armonie cu cei din jurul nostru. Dacă suntem atenți la corp putem remedia aceste disfuncții prin comunicare armonioasă cu noi și cu cei din jur. Astfel disfuncția dispare imediat, deoarece nu o mai ținem în corp prin emoțiile și sentimentele distructive fie la adresa noastră fie a celor din jur. De fiecare dată când ne ducem într-o emoție îi dăm energie și ea crește ca putere. Astfel apar frustrările, prin tot ceea ce am ținut, nu am comunicat și i-am dat atenție. Concentrarea și atenția pe emoție o întrețin și duc la activarea mereu a aceleiași stări și atitudini emoționale. Este ca atunci când te duci în noroi, de fiecare dată când ieși de acolo ești murdar. Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță Emoțiile își pun amprenta asupra corpului fizic prin intrarea în trăirea acelei stări mereu, adică fie călătorești în trecut și îți amintești ce ți s-a întâmplat atunci fie aduci în prezent trecutul în care ai experimentat emoția respectivă și o retrăiești, într-un context asemănător, aici și acum. De aici bolile și afecțiunile pe care le-am creat și le ținem în corpul nostru fizic. O prietenă a experimentat și a descoperit că o emoție stă în corpul fizic 5 zile. După 5 zile în care o lași să se manifeste, ea dispare. De cele mai multe ori cum apare o stare sau emoție nu o lăsăm să se manifeste, o tot îngropăm în interiorul nostru și astfel ea devine ca o bombă sub presiune. O emoție suprimată, adică băgată voit „sub preș” are câțiva pași până se manifestă în corpul fizic. Primul pas este să o manifestăm ca fiind ceva împotriva noastră, nu ne înțelegem, ne criticăm, ne blamăm cum de trăim asta, etc.? Următorul pas a unei emoții suprimate este să devină ca un „buton roșu” pentru psihicul nostru și de fiecare dată când cineva acționează într-un fel în care trezește în noi acea emoție, ea se activează. Și astfel trăim o stare de confuzie și nu înțelegem de unde a apărut. În această etapă apar două situații: - fie începem să dăm vina pe acea persoană din exterior; - fie începem să dăm vina pe noi. Cu fiecare dintre aceste situații pe care le argumentăm interior, noi activăm acea emoție și îi dăm energie de manifestare din ce în ce mai cu putere. Cel de-al treilea pas al acelei emoții suprimate este să devină „cronică” și să pună stăpânire pe corpul fizic. Aici intervine glasul corpului fizic care ne indică unde să căutăm ca să vindecăm suferința fizică. Din păcate majoritatea oamenilor ajung să acționeze abia când emoția a ajuns în corpul fizic. Chiar și așa putem remedia celulele corpului prin conștientizare, deblocarea energiei noastre lăsată în trecut în momentul când s-a dezvoltat acea emoție, și readucerea în prezent aici și acum. Pe măsură ce aflăm mai multe despre noi înșine, despre trăirile noastre, îmbunătățirea și întreținerea stării de sănătate sunt esențiale. Pentru a crea cel mai bun scenariu posibil pentru o stare de sănătate și o stare de bine în întreaga ființă este necesar să: - Îi acordăm corpului fizic îngrijire, atenție, exerciții fizice, respirație cât mai corectă și iubire (adică fără canoane în zadar, deoarece este templul Sinelui vostru Divin); - Dăm hrană intelectului și minții, înconjurându-ne cu idei, cărți și activități stimulatoare, cu experiențe din care să putem învăța, cu oportunități de a intra în dialog cu oameni care cercetează și cunosc foarte bine anumite domenii de dezvoltare a ființei umane; - Ne dezvoltăm simțurile, să învățăm cum să le percepem și să le folosim ca pe niște căi vitale pentru a aduce lucrurile în interiorul ființei noastre, să le simțim cu toată ființa. Dezvoltându-ne simțurile ne dezvoltăm intuiția adică vom putea auzi glasul Sinelui Divin. De exemplu propuneți-vă să simțiți temperatura unei emoții sau să pipăiți cerul, sau să gustați natura; - Dezvoltăm modalități armonioase de a rezolva provocările și conflictele care să promoveze dezvoltarea și creșterea interioară; să dezvoltăm relații congruente, sănătoase care ne sprijină dezvoltarea; - Să învățăm care sunt nevoile nutriționale și să le satisfacem; amintiți-vă corpul fiecărei persoane este unic. Ingerați doar ceea ce simțiți că e necesar, nu mâncați ca să mulțumiți pe alții sau să nu se supere cineva; - Amenajați locul în care trăiți și lucrați cu imagini, sunete, temperatură, lumină, culoare, calitatea aerului și spațiu care să sprijine cât mai mult viața. În mediul în care stați să aveți tot timpul flori înflorite; - Implicați-vă în tot ceea ce este „A FI VIU”, a fi o parte din univers, a vă manifesta pe deplin potențialul din interiorul vostru care se reflectă întotdeauna în exterior. Ca ființe umane suntem binecuvântați cu daruri extraordinare. Rămâne la latitudinea nostră cum, când și dacă le folosim. Cred că avem energia, inteligența, voința, tehnologia și iubirea necesară să facem alegerile care ne conduc spre evoluția noastră ca ființe de lumină. Cunoscându-ne și apreciindu-ne pe deplin, putem activa la maxim potențialul divin, putem să ne comportăm ca niște ființe magnifice care au toată comoara “la purtător”. “Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel Ceresc este” - ne îndruma Iisus Hristos acum 2000 de ani. Dați-vă voie să fiți. Cu drag
Posted on: Wed, 30 Oct 2013 04:11:20 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015