Gândul zilei - 28 Septembrie 2013/Daily Thought - September 28, 2013 Radăcinile trebuie crescute în cer Este adevărat că americanii sunt un popor în mişcare. Propria mea viaţă în America este un exemplu bun. În timpul celor peste 30 de ani de pastoraţie, am servit trei parohii în trei state diferite. M-am mutat din Virginia în Minnesota, iar acum mă aflu în statul Connecticut. Fără nici un fel de dificultate m-am multat dintr-un loc în altul. De când m-am aşezat în Connecticut, episcopul a încercat de câteva ori să mă mute. Cu respect am refuzat pe motivul copiilor mei. Ei şi-au înfipt rădăcini aici. Mie, însă, nu-mi este greu să mă mut, pentru că nu am rădăcini aici, în America. Când am părăsit România, şi mai ales satul meu, mi-am lăsat rădăcinile acolo — sau cel puţin, aşa am crezut. Într-o vară trecută am avut ocazia să-mi revăd satul după o absenţă de şaisprezece ani. M-am aşteptat la o reîntâlnire emoţionantă, plină de lacrimi, cu locurile (şi oamenii) pe care întotdeauna le-am preţuit în inima şi-n visele mele. Mi-am imaginat că reconectarea cu rădăcinile mele va fi ceva mult mai mult decât s-ar putea răbda! Ceea ce am aşteptat să se întâmple nu s-a întâmplat. Satul în care am crescut arată aproape la fel, ca şi când nimic nu s-a schimbat. Mi-am revăzut consătenii şi am recunoscut vreo jumătate din ei. Am slujit o duminică în biserica nouă pe care sătenii mei au construit-o între timp — a biserică largă, cu icoane mari. Apoi am vizitat mănăstirea unde mătuşa mea (mama mea de-a doua şi mama mea spirituală) a fost stareţă până la moartea ei. Mănăstirea arăta ca nouă. După schimbările din România comunistă, mănăstirea a deschis un Seminar pentru măicuţe şi a clădit o şcoală nouă. Singurile lacrimi pe care le-am vărsat au fost la câteva morminte: al mamei, al buncilor şi al mătuşii mele. Când au adormit nu am avut curajul să merg în România de frica regimului comunist şi de aceea nu am văzut mormintele lor. Dar acestea au fost singurile pierderi ce le-am plâns. Nu pot să spun că am simţit ca şi când m-am întors la ţara mea. Probabil că ceea ce Thomas Woolf a spus este adevărat: “Nu poţi să te reîntorci acasă din nou.” M-am întristat mai întâi şi inima mea s-a tulburat. După atâţia ani de despărţire, am devenit oarecum detaşat de toate acestea, detaşat de orice semn de rădăcini. Iată, acolo, la sursă mă aflam — dar mă simţeam ca un om fără rădăcini. Rădăcinile mele din patria mea s-au veştejit, şi nici în altă parte nu mi-am săpat rădăcini noi. Mi-am adus aminte atunci de ceea ce Domnul a spus unui învăţător de lege care a venit la el şi i-a zis: “Invăţătorule, te voi urma oriunde vei merge.” Iisus i-a răspuns: “Vulpile au găuri şi părsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are nici un loc unde să-şi plece capul său” (Matei 8:19-20). Cât de bine înţeleg acum această zicere a Domnului. Am început să gândesc că de fapt aşa şi trebuie să fie. Ca un creştin, ştiu că rădăcinile mele nu trebuie să fie aici în această lume. Iisus a spus: “Deşi noi suntem în lume, nu trebuie să fim din această lume” (Ioan 15:19). Noi suntem aici doar nişte călători şi vizitatori. “Trăieşte ca şi când nu eşti din lumea aceasta şi vei avea pace,” a spus Sf. Antonie al Egiptului (Veacul 4). Sf. Clement al Alexandriei scrie undeva: “Trebuie să realizaţi, fraţilor, că statul nostru în lumea aceasta al cărnii este uşoară şi scurtă, dar promisiunea lui Hristos este mare şi minunată; şi înseamnă rest în Impărăţia ce va veni şi viaţă eternă. Atunci, ce trebuie să facem noi ca să obţinem aceste lucruri, decât să ducem o viaţă sfântă si dreaptă şi să privim aceste lucruri ale lumii ca străine?” Cum ne sugerează acest citat, rădăcinile noastre trebuie să fi în cer, în locaşurile lui Dumnezeu. Acestea sunt rădăcinile pe care trebuie să mi le cresc. Si aşa, sunt mângâiat ştiind că acea senzaţie de a nu aparţine nicăierea, de a nu avea rădăcinii nicăirea pe acest pământ, poate să fie începutul “creşterii de rădăcini” în locul cuvenit. ~Pr. Cornel Todeasă
Posted on: Sun, 29 Sep 2013 00:33:49 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015