Hai să schimbăm viaţa Anamariei! Cum poţi ajuta: Donează - TopicsExpress



          

Hai să schimbăm viaţa Anamariei! Cum poţi ajuta: Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote Donează în conturile Fundaţiei Ringier RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON; RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO deschise la Raiffeisen Bank La doi ani şi jumătate, Anamaria Bodolan, din Rugineşti, Vrancea, e chinuită de-o afecţiune ciudată şi parşivă: maladia Lobstein. Altfel spus, boala oaselor de sticlă. Oscioarele trupului ei firav, casante ca un porţelan prea fin, se pot rupe oricând ca o crenguţă uscată. Soluţia ar fi o operaţie prin care să i se monteze câte două tije telescopice speciale, pentru fiecare picior. Intervenţia e programată pentru 15 august, dar costul a două tije se ridică la 8.000 de euro, prea mult pentru familia ei cu venituri modeste. În ochii Anamariei poţi citi tristeţe şi suferinţă. Cu siguranţă, chiar şi la vârsta fragedă pe care- o are ştie, simte că e ceva în neregulă cu ea, cu trupul ei abia zămislit pe lume. Altfel de ce ar fi aşa dureros şi de ce oscioarele picioarelor ar pocni ca un fruct mic în gura unui căpcăun doar pentru că se întinde după o jucărie? Sau orice îmbrăţişare a mamei sau a tatălui - aşa cum îşi adună părinţii, cu dragoste, la piept, odraslele - riscă să se transforme într-un chin sfâşietor? Şi de ce nu poate merge pe picioruşele ei, ca orice copilaş la vârsta sa, ci doar se târăşte pe genunchi, de-a făcut bătături dureroase ca palmele unui om muncit o viaţă la câmp? Are programare pe 15 august Anamaria poartă în ea o afecţiune păcătoasă: boala oaselor de sticlă, care nu doar îi transformă copilăria într-un calvar continuu, dar, netratată eficient şi-n timp util, îi va afecta toată creşterea, toată evoluţia ulterioară. Iar tratamentul poate veni de la priceperea reputatului chirurg prof. dr. Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie, sub forma unor operaţii de implantare în picioruşe a câte două tije telescopice făcute dintr-un material special. Care să preia rolul oscioarelor prea fragile pentru lumea asta. Operaţia - pentru primul picior, deocamdată - a fost deja programată pe 15 august. Dar e o problemă. Mare. Uriaşă, pentru o familie ca a fetiţei, cu venituri modeste, ce abia reuşesc să adune puţin peste 1.200 de lei lunar din salariul tatălui, cel de asistent social al mamei şi alocaţia fetiţei. Pe când doar cele două tije pentru un singur picior costă 8.000 de euro. Nici nu mai vorbim că, după o vreme, vor fi necesare alte două tije şi pentru celălalt picior. Deocamdată grija e prima operaţie şi cei 8.000 de euro necesari. Ochii Anamariei parcă nici nu mai speră. Dar minuni ca nişte fapte bune s-au mai văzut pe lume. Hai să încercăm să-i schimbăm noi lumina tot mai stinsă din privire! Să-i dovedim că viaţa poate fi şi altceva decât mersul târâş pe genunchi. Şi că îmbrăţişarea părinţilor înseamnă dragoste şi nu o pedeapsă dureroasă. Cum ne poţi contacta Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un e-mail la adresa: [email protected] Cum poţi ajuta Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote Donează în conturile Fundaţiei Ringier RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON; RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO deschise la Raiffeisen Bank
Posted on: Sun, 21 Jul 2013 22:08:22 +0000

Trending Topics



ess.com/Part-of-the-5th-anniversary-of-the-guild-we-asked-our-former-GM-topic-718625881564109">Part of the 5th anniversary of the guild, we asked our former GM
Lilium Area Rug, 33x53, STRAWBERRY RED Latest reviews on Lilium

Recently Viewed Topics




© 2015