I. Introducere. Psalmul 23 și-a câștigat nemurirea datorită încrederii pe care autorul o are în Dumnezeul său – Domnul istoriei și vieții umane, care prin actele Sale providențiale conduce istoria spre un moment final. Tonul dulce exprimat în trăirile religioase din Psalmul 23 ne descoperă o inimă care a trecut prin multe experiențe dureroase și, totodată, pacea pe care a primit-o în urma încrederii ca de copil în Dumnezeu. Experiența personală a psalmistului întruchipează întreaga experiență umană: localul devine universal. Acest psalm care este recitat din atâtea inimi de copii este special nu numai datorită importanței sale pentru viața spirituală a credincioșilor, dar și pentru perspectiva înțelegerii lui prin mesajul escatologic. Autorul folosește din abundență terminologia Exodului – tema răscumpărării din Egipt, pentru a puncta spre deznodământul Exodului escatologic al acelora ‘‘care trăiesc în valea umbrelor morții’’ (Matei 4:16). Psalmul 23 ne vorbește de asemenea despre transformarea spirituală pe care o suferă credinciosul care este gata să Îl cunoască zilnic pe Dumnezeu, și care privește înainte spre ziua când Domnul istoriei va reveni și va locui cu poporul Său.Psalmul este structurat cu ajutorul câtorva imagini divine - Dumnezeu ca: Păstor, Mângâietor, Gazdă și Tată al casei. Această structură exprimă o progresie: de la relația apropiată dintre credincioși și Dumnezeu spre punctul culminant al istoriei când ‘‘Dumnezeu Însuși va fi cu ei; El va fi Dumnezeul lor’’ (Apoc.21:3). II. A. Dumnezeul Păstor. Metafora ‘‘Dumnezeu ca Păstor’’ (Ps.23:1-4) dezvăluie caracterul relației dintre psalmist și Dumnezeu care susține și protejează. Această metaforă este adesea folosită în VT pentru a-L descrie pe Yahweh ca ‘‘Păstor al lui Israel’’ (Ps.80:1). Pentru a înțelege acest concept despre Dumnezeu ca Păstor, trebuie să ne reamintim că unii dintre cei mai credincioși patriarhi ai Bibliei au fost păstori: Avraam, Isaac, Iacov. Domnul Isus declara despre Sine: ‘‘Eu sunt Păstorul Cel bun; Eu Îmi cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine’’ (Ioan 10:14). Pentru o mai bună înțelegere a imaginii ‘‘Păstorului’’ din psalmul 23, trebuie să ne aducem aminte despre ce fel de păstor a fost David. Să observăm cum descrie David luptele sale regelui Saul: ‘‘Robul tău păștea oile tatălui său. Și când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam, și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram’’ (1 Sam.17:34-35). Incidentele descrise aici se petreceau în pustia Iudeii unde nu exista niciun martor care să aplaude vitejia lui David. Un păstor care-și iubea cu atâta pasiune turma încât era gata să-și riște viața pentru a salva oile. Jacques Doukhan scrie: ‘‘Aici, dragostea ori este autentică ori nu există’’. ‘‘Păstorul’’ lui David este cea mai iubitoare Ființă din univers. Pentru el, Dumnezeu nu este Dumnezeu platonic ‘‘în afara timpului/fără de timp’’ care nu Se interferează cu evenimentele oamenilor; nu este nici măcar Dumnezeul deist al lui Voltaire, neintereseat de provocările muritorilor. Dumnezeul lui David își iubește pasionată copiii, aproape fanatic. David folosește această metaforă pentru a reaminti Israelului de actul elibărării din robia egipteană și de protecția divină din timpul călătoriei prin pustie. Călătoria poporului Israel prin pustie ne aduce aminte de salvarea de la sfârșitul timpului atunci când Dumnezeu Își va elibera poporul din valea suferinței și morții. Versetul 2 și 3 evidențiază tema purtării de grijă din timpul Exodului: ‘‘…n-ai dus lipsă de nimic’’ (Deut.2:7). Pășunile sunt verzi, apele odihnitoare și cărările fără pericol. B. Dumnezeu – Mângâietorul. Totuși, pășunile nu vor fi întotdeauna verzi, apele liniștite și cărările învăluite în pace. Uneori ființele umane vor avea de trecut prin ‘‘valea umbrelor morții’’ atunci când vor simți atingerea suferinței, pierderii și morții (v.4). Orice vale are o intrare dar are şi o ieşire. Oricât de adâncă şi întunecată ar fi ea. Orice exod al încercării are o finalitate. Spre deosebire de Mântuitorul care a trecut prin valea morţii, oamenii trec prin valea umbrelor morţii. Umbra unui câine te poate înspăimânta, anunţând un pericol iminent, însă umbra nu te poate muşca. Acest fel de experiență i-a condus pe mulți să-L alunge pe Dumnezeu din existența lor. Dar psalmistul știe chiar din experiența lui că atunci când oamenii trec prin valea umbrelor, Dumnezeu vine chiar mai aproape de ei. Versetele 1-3 sunt scrise la persoana a treia singular: ‘‘Domnul este Păstorul Meu…El mă paște în pășuni verzi; mă duce la ape de odihnă…mă povățuiește pe cărări drepte din pricina numelui Său’’. Dintr-o dată, în versetul 4 El devine Tu: ‘ ‘Tu ești cu mine; toiagul și nuiaua Ta mă mângâie’’. O profundă declarație teologică se găsește în această schimbare de la El la Tu, ceea ce ne transmite că atunci când pășunile sunt verzi, apele liniștite, Dumnezeu este în fața noastră, în spatele nostru și lângă noi. Dar acum, când o ființă umană trece prin valea umbrelor morții, Dumnezeu - Mângâietorul vine atât de aproape încât chiar atinge ființa umană și o consolează. Proximitatea lui Dumnezeu, atingerea toiagului Său în momentul unei disperări maxime, înseamnă totul pentru muritor. Mângâierea (empatia = în suferință) este cuvântul cheie din Psalmul 23, aducând cu sine mesajul speranței și încrederii în viitor. Acest termen ne descrie o relație specială de prietenie între Dumnezeu și om, aluzie la protecția specială a fața de poporul peregrin prin pustie (vezi Ieremia 2:6). Va sosi ziua când, așa cum ne spune următorul verset, numai fericirea și bucuria va umple vastul spațiu cosmic. C. Dumnezeu – Gazdă. Ps.23:5 introduce una dintre cele mai frumoase și fermecătoare scene din întreaga Biblie. Dumnezeu - Păstorul și Mângâietorul devine Dumnezeu - Gazda. Dincolo de realitatea purtării de grijă a lui Dumnezeu, acest verset care este în concordanță cu restul mesajului biblic, aruncă lumină asupra atât de așteptatului moment al ‘‘nunții Mielului’’ (Apoc.19:9). După ce am experimentat pășunile cele verzi și am fost atinși de mâna lui Dumnezeu în valea umbrelor morții, Dumnezeu are încă o surpriză pentru cei care au luat decizia de a merge pe cărările dreptății. El organizează un mare banchet la care Își invită toți prietenii. El Însuși îi va servi. Untdelemnul reprezintă parfumul, simbol al bucuriei, iar atunci când Dumnezeu servește, există abundență de orice: ‘‘paharul este plin de dă peste el’’. Toate acestea se întâmplă ‘‘în prezența dușmanilor’’. Această exprimare aparține limbajului diplomatic al acelui timp, așa cum ne este relatat de documentele bibliotecii din Tell el-Amarna. ‘‘Un neînsemnat conducător din secolul al XIV-lea î.Hr. s-a adresat faraonului: ‘Să dea faraonul daruri slujitorilor săi în timp ce dușmanii noștri ne privesc’ ‘‘. În contextul Psalmului 23 înseamnă că, la sfârșitul timpului după ce am fost călăuziți de Dumnezeu la ape de odihnă și am fost atinși de mâna Lui în valea umbrelor morții, Dumnezeu și poporul Său vor sta împreună la aceeași masă, privindu-se în ochi și bucurându-se unul de compania celuilalt. Toți dușmanii de temut precum: moartea, suferința, durerea, tortura, gazarea, ura, și cel mai mult, păcatul și Satana, vor fi zdrobiți și călcați în picioare. Prezența inamicilor înfrânți va arăta către fericirea care va fi așa de mare încât inima se va afla într-o perfectă stare de armonie și pace. Așa cum aminteam mai devreme, laitmotivul Exodului și pustiei străbate întreg Psalmul, iar în versetele 5 și 6 eliberarea ajunge la climaxul ei. Dumnezeu- Păstorul Și-a eliberat poporul din robia egipteană, Dumnezeu - Mângâietorul le-a purtat de grijă prin valea umbrelor morții, și acum, la sfârșitul vremurilor, El Se angajează în actul Exodului escatologic (ultim). În terminologia Noului Testament, Exodul indică către a doua venire a lui Isus, un timp al fericirii fără margini. Semnele veacului ne arată că istoria se grăbește spre linia de sosire. Haosul moral, înarmarea nucleară, schimbările climaterice, neînțelegerile politice și dezastrele de orice fel, toate ne spun că Domnul vine. (Ministry, Radisa Antic, The basic pictures of God in Pslam 23, 21-24). III. Dumnezeu – Tatăl casei. Dumnezeu - Gazdă devine Dumnezeu - Tată al casei. ‘‘Bunătatea’’ și ‘‘dragostea’’ Îl personifică aici pe Dumnezeu care va fi întotdeauna cu copiii Săi: ‘‘Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut’’ (Apoc.21:3-4). Dumnezeu și oamenii vor locui împreună sub același acoperiș. Atunci timpul va deveni eternitate.
Posted on: Sat, 20 Jul 2013 13:04:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015