I intend to bore you to death: Parafrazând o replică genială, dintr-un film genial, cea mai mare jmecherie a libertarienilor a fost să îi convingă pe mulţi că ar opera cu idei originale şi că modelul de societate propus ar fi o noutate. Nici pe departe! O „noutate” a modelului lor ar fi că ar urma să desfiinţeze statul, sau doar să îl castreze, chestiuni asupra cărora nu există un consens, întocmai precum se certau precursorii lor, de la capătul celălalt al spectrului politic, bolşevicii şi menşevicii. Trebuie să spun că eu niciodată nu am înţeles cum vine chestia asta cu desfiinţarea statului. Şi eu sunt suspicios când vine vorba despre stat, însă, nu doar că nu mi-aş dori să îl desfiinţez, pt. că anarhie e un cuvânt prea înspăimântător, dar să îmi imaginez cum ar arăta o societate din care statul lipseşte este, pt. mine, la fel de dificil ca a-mi imagina ce a fost înainte de Big Bang. Şi asta pt. că sunt de acord cu una dintre cele mai simple definiţii ale statului, excelentă prin faptul că surprinde trăsătura esenţială şi perenă a acestuia, care îi aparţine unui neamţ pe nume Treitschke: „Der Staat ist Macht”. „Statul e putere”. Invers, de câte ori ai de-a face cu forţa organizată, ai de-a face cu o formă de organizare statală. Din cauza asta, stat pot fi şi minusculul poleis grecesc şi imensul Imperi persan, şi statul tributar asirian şi birocraţia militarizată a Romei, şi imperiul barbar al lui Atila, şi amestecătura anarhică de ducate, baronii şi comitate concurente şi belicoase ale Franţei secolelor XIII-XIV, şi Republica franceză a zilelor noastre. A desfiinţa statul, în opinia mea, este un nonsens, el nu poate fi desfiinţat decât într-o formă anume, altfel va continua să existe sub forma forţei. Căci forţa nu poate fi desfiinţată, ci doar (re)organizată. Această „noutate” nu se poate, deci! Mai departe însă, nici măcar schema socială propusă nu e nouă. Lăsând la o parte raiul libertarian din zilele noastre, numit Somalia (n-au legi, n-au taxe şi nici guvern!), omenirea a experimentat modelul libertarian timp de secole. S-a numit Evul mediu. Mă rog, nu întreg Evul mediu ar corespunde modelului libertarian, ci mai degrabă perioada anarhiei feudale şi începuturile centralizării statale. Vorbesc exclusiv despre ce s-a întâmplat în Occident. Cum arăta statul evului mediu, înainte de centralizare? Ca o sumedenie de relaţii personale, de forţă, între indivizii care stăpâneau prin forţă un teritoriu, structură în cadrul căreia regele, personificând statul, era, simbolic, întâiul între puternici dar nu neapărat cel mai bogat sau cel mai puternic (militar) dintre toţi. Pe atunci, statul era „pe persoană fizică” şi graniţele sale de facto erau expresia unor acorduri de voinţă, valabile într-un moment anume. Fundamentul său era solidaritatea funcţională a celor trei stări - clerici, războinici şi producători - aceasta fiind dată de... serviciile furnizate: clericii oferea îndrumare spirituală, nobilimea ocrotire, iar ţăranii şi orăşenii îi hrăneau, îmbrăcau şi îi serveau pe toţi. Statul modern este întemeiat pe ficţiunea contractului social, care capătă conţinut prin Constituţie, el reprezentând voinţa organizată a cetăţenilor, egali între ei şi exprimând solidaritatea naţională, culturală şi socială a acestora. Statul evului mediu era întemeiat pe solidaritatea funcţională a structurilor sale şi organizat prin relaţiile de suzeranitate, adică pe nişte acorduri efective de voinţă, exprimând relaţii de forţă. Spre deosebire de Constituţie, sumedenia de „contracte” care reprezentau ţesătura de relaţii a statului medieval sunt similare unui contract modern, dar cu părţi inegale, suzeranul şi vasalul sau supusul, cuprinzând drepturi şi obligaţii efective ale părţilor care se angajau, valabile doar între părţi. Acuma, dacă desfiinţăm monopolul statului modern asupra elementelor sale cheie, armată, justiţie, reglementare (la asta poate chiar renunţăm cu totul în favoarea „mâinii nevăzute a pieţei”), îl eliminăm din sfera serviciilor sociale precum sănătatea şi educaţia, înlocuindu-l cu corporaţiile, iar Constituţia o desfiinţăm, înlocuind-o cu contractele civile, ce obţinem? Obţinem un sistem în care forţa militară şi coercitivă a statului nu dispar (n-au cum!), ci doar sunt împărţite între actorii privaţi care i-ar prelua rolul, în schimb dispar cetăţenii, care devin părţi contractuale. Întocmai ca în feudalism. De fapt, chiar asta obţinem: feudalism, evul mediu pe persoană juridică, pt. libertarianismul este forma feudală a capitalismului. Libertarianismul desfiinţează contractul social, în favoarea unor contracte efective, între fostul cetăţean şi companii, inegale în fapt, întocmai cu contractul de vasalitate, pt. că părţile care se angajează nu deţin aceeaşi forţă economică şi, de ce nu, coercitivă şi înlocuieşte solidaritatea naţională cu relaţiile economice. De la statul suveran, „înapoi” la companiile suzerane. Aici suzeranităţile ar fi mai complexe, fostul cetăţean căpătând acum o dublă calitate: de angajat, dependent de compania la care lucrează şi care îi plăteşte salariu şi de beneficiar de servicii, dependent de furnizori. Desigur, ar trebui să intervină protector legile pieţei, cetăţeanul putând desigur opta pt. cel mai bun dintre furnizori şi angajatori. Însă, atâta vreme cât statul, în măsura în care ar mai exista ca actor distinct, ar fi lipsit de monopolul forţei, deci slab, precum şi de funcţia de reglementare şi de cea de realizare a justiţiei, deci ineficient, ce ar împiedica creşterea acestor companii/corporaţii până la dimensiuni în care ar prelua ele însele monopolul forţei, al justiţiei şi al reglementării pe un teritoriu determinat? Legarea de glie a şerbilor, care, până atunci, teoretic se puteau mişca liber de pe o moşie pe alta, a fost expresia creşterii forţei şi a importanţei economice a nobilimii. Unde mai pui că furnizarea de servicii în ziua de azi presupune existenţa unei infrastructuri complexe şi nu văd cum am putea să schimbăm compania de canalizare, furnizorul de apă sau pe cel de curent electric, de exemplu, întocmai cum ţăranul evului mediu nu putea foarte uşor să se mute de pe o moşie pe alta, chiar şi fără să fie legat de glie prin legi, el fiind legat prin împrejurări. Avantajul statului modern este reprezentat de faptul că el este garantul ocrotirii intereselor sociale şi economice ale unor părţi care sunt egale juridic, dar, în fapt, sunt inegale economic. Desfiinţând statul, sau reducându-i excesiv rolul, ceea ce va prevala în relaţiile dintre actorii sociali va fi inegalitatea. Cum ziceam, aşa ceva a mai fost. Şi de ce ne-am reîntoarce la aşa ceva? Şi dacă feudalismul a fost aşa mişto, de ce am renunţat la el?
Posted on: Mon, 12 Aug 2013 12:55:46 +0000