INCA UNA DIN MARILE MINCIUNI ALE LUI VICTOR PONTA A FOST - TopicsExpress



          

INCA UNA DIN MARILE MINCIUNI ALE LUI VICTOR PONTA A FOST DEMONTATA-RESPONSABILITATEA PRIVATIZARII CFR MARFA PE CARE ACESTA A INCERCAT SA O PASEZE Consiliul Național de Apărare a Țării a decis azi desecretizarea contractului de privatizare a CFR Marfă. La Articolul 2 al acestei Hotarâri, publicate miercuri pe site-ul Președinției, se precizează că “Modalitatea concretă şi procedura de privatizare se află în responsabilitatea Ministerului Transporturilor şi Guvernului. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că dacă CSAT nu va aviza privatizarea companiei CFR Marfă, atunci întreaga operațiune de vânzare va fi anulată, potrivit Mediafax:"O să-l convoace preşedintele. Nu vreau să uzurp vreuna din atribuţiile domniei sale. Dacă nu are competenţă CSAT-ul, dacă a avizat de trei ori până acum, înseamnă că de trei ori a acţionat ilegal. Dacă chiar nu are preşedintele nicio atribuţie despre CFR atunci, aşa pe româneşte, să tacă din gură. Dacă are şi dacă ştie ceva, e cel mai bun cadru, cadrul oficial, instituţional să ne spună, să nu ne lase să facem vreo greşeală, Doamne fereşte". Președinția a publicat, vineri, un comunicat de presă, în care se menționează că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație, după cum a explicat joi premierul Victor Ponta.
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 11:43:02 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015