ISBN versus ISI. ISI care rimează cu Pisi... ,,Spre deosebire de - TopicsExpress



          

ISBN versus ISI. ISI care rimează cu Pisi... ,,Spre deosebire de Hayden White, autorul de faţă a publicat numai... ISBN, adică cinci cărţi între 2004-Prezent (două de istorie a secolului XX, trei de teorie (hiper)critică a cunoaşterii istorice – de altfel, singurele din cultura şi istoriografia românească). Articolele gen ISI nu le consider ,,superioare”, deși aș putea scrie cam 3-4 pe an, pentru că genul ISI este unul de politică universitară (a formalizării și a abstractizării Limbajului Comun, a cercurilor închise, a comunicării în sine și de dragul existenței unui Ego academic, precum şi pentru punctajele arbitrare, topurile academice adică ,,contabilitate primară”), iar lectura a zeci de articole istoriografice, filosofice şi teoretice ISI din puternicele medii occidentale (olandez, britanic și american) nu m-au condus decât la o certitudine: multe enunțuri intelectualiste fără un conţinut original şi autentic în ponderea textului/articolului. Ingineria formală a scrisului universitar nu are nicio legătură de fond cu ideea autenticității cunoașterii. Mulți scriu ISI ca să ponteze și ei în funcții academice și să urce în ierarhiile universitare, în grupurile închise de cercetare academică, mai ales cele românești. Dacă ar fi să strângi 200 de articole ISI nu poți găsi mai mult de 20 idei/concepte/metafore/expresii autentice, neîntâlnite! Nu toţi pot fi universitari precum Foucault, White, Ankersmit sau Kellner... Cu toate că se exprimă abstract, intelectualist, universitar, scriitura lor e orginală, consistentă, utilă pentru că denotă o cunoaştere profundă, ci nu doar o formă textuală fără fond substanțial sau esențial, aşa cum sunt multe articole ISI din industria sporită a puterii-cunoaștere; industrie care vrea să guverneze societatea împotriva voinței ei și a unui Common Sense/Fond Comun de Coexistență. Despre ce „cunoaştere superioară” vorbim? Istoricii sunt oameni de spirit... De ce le impuneți să fie ingineri și contabili sau ,,specialiști” ai unui subsidiar istoriografic non-esențial pentru societate, umanitate?,, Lucian Popescu, Arheologia... (manuscris p. 434, nota 2)
Posted on: Mon, 24 Jun 2013 04:44:37 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015