IUBIRE TÂRZIE. 28.06.2013. de Viorel Marele. Te-am cunoscut, când sufletul, mi-era veche ruină, Căzut în deznădejde, ducând un trai anost. Nu vreau să par acum, că-s absolvit de vină Pentru trădarea mea, şi pentru tot ce-a fost... Când mi-am minţit consoarta, chiar am comis trădare Cu ea făcut-am veşnic, pe viaţă-un jurământ Mă rog la Dumnezeu, milos, să-mi dea iertare, N-aş vrea să iau cu mine, păcatul in mormânt. Am fost furat de farmec, de tinereţea ta, De firea ta zglobie, de modul ştrengăresc, De inocenţa-ţi caldă, şi-atunci, ea, inima, Mi-a dat permisiunea, să-ţi spun că te iubesc. Şi, spun fără rezerve, că te-am iubit enorm Şi m-am luptat mereu, cu-n sentiment de vină La tine mi-era gândul, nici nu puteam să dorm, În sufletu-mi rănit, nu mai vedeam lumină. Era ca o durere, enormă, dar plăcută Şi îmi doream să fiu, mereu, în preajma ta Iar inimioara mea, ce suferea, tăcută, Avea de-ndeplinit, o misiune grea. Ea trebuia să-npace, un sentiment de vină, Cu unul de iubire, ciudată împăcare De-aceea nu putea, avea, o zi senină... Iubire, remuşcare... ceva din fiecare.. Şi bunul Dumnezeu, mi-a întrerupt calvarul Iubirea mea târzie, plecat-ai peste mări... Rămas-am pustiit, să-mi gust din plin, amarul Destinul mă-ntorsese, pe vechile cărări... Cărări, ce nu mai duc, spre dragoste-nfocată Ci, spre un partener, de viaţă, şi de trai, Căci dragostea, trecut-a, a fost de mult, odată... De nu eşti înţeles, iubire, cui să-i dai?
Posted on: Sat, 29 Jun 2013 09:26:26 +0000