Iată o mare tragedie: „Cu ceva vreme în urmă, la noi la biserică a venit un membru al unei găști. Era tatuat din greu și extrem de necizelat, dar avusese curiozitatea de a vedea cum arăta o biserică. A intrat într-o relație cu Isus și părea că s-ar fi integrat destul de bine în biserică. Dar după câteva luni n-a mai venit la biserică. Când a fost întrebat de ce nu mai vine, a răspuns: „Eu am avut o altă imagine despre cum ar trebui să fie o biserică. Când m-am atașat bisericii am crezut că va fi la fel ca atunci când m-am atașat găștii. Știi, în gașcă noi nu eram doar drăguți unii cu alții o dată pe săptămână – noi eram o familie.” M-a dărâmat, fiindcă știam că așteptarea lui legată de biserică se înscria exact în ceea ce ar trebui să fie biserica de fapt. M-a întristat gândul că o gașcă ar putea portretiza imaginea dedicării, loialității și familiei mai bine decât trupul bisericii locale.” Francis Chan, în „Dumnezeul de care ai uitat”, p. 128.
Posted on: Fri, 08 Nov 2013 10:34:15 +0000