Impactul asupra economiei locale Roșia Montană Gold Corporation - TopicsExpress



          

Impactul asupra economiei locale Roșia Montană Gold Corporation a achiziționat, începând din 2002, 78% din cele 794 de gospodării aflate în zona de impact a proiectului. Din aceste 794 de gospodării, 143 au fost case nelocuite, 150 de familii au acceptat sa fie strămutate, iar 501 familii urmează să fie mutate pe un alt amplasament numit Piatra Albă, aflat la circa 5 km. de sat.[16] Valoarea totală a investiției în achiziția de proprietăți se ridică la peste 71 de milioane de dolari. Aceste achiziții discutabile - ce nu fac obiectul de activitate al companiei RMGC - au fost făcute în condițiile în care documentația proiectului minier era în fază incipientă, proiectul de exploatare minieră la suprafață, prin cianurare nefiind aprobat nici în prezent datorită riscului distrugerii pe termen lung a mediului generată tehnologic de uriașul lac de decantare cu cianuri (prevăzut a se întinde pe o suprafață de aproape 400 hectare). Cumpărarea doar parțială a proprietăților din zona de exploatare creează greutăți serioase companiei RMGC deoarece aprobarea proiectului și implicit activitatea de exploatare nu poate începe fără acceptul tuturor proprietarilor de teren, ale căror drepturi sunt apărate atât de legislația românească cât și de cea europeană. În cazul unor aprobări abuzive din partea instituțiilor statului român („la limita legii”) există riscul antrenării statului român în litigii interminabile, cu costuri ridicate (ce pot fi imputabile persoanelor vinovate sau suportate de contribuabilul român). Conform estimărilor discutabile ale companiei, proiectul va crea peste 2300 de locuri de muncă în faza de început a lucrărilor de descopertare și peste 800 de locuri de muncă permanente după ce proiectul va deveni operațional. Asa cum se spune în comunicatul Academiei Romane, exploatarea proiectată nu reprezintă o soluție de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale și economice ale zonei rămânând nerezolvate sau agravându-se după această perioadă. În același comunicat, referitor la locurile de munca create în perioada operațională a exploatării acestea sunt estimate de Academia Româna la circa 300, număr nesemnificativ în raport cu nevoile locale, care ar cere o soluție de durată, bazată pe resurse regenerabile. Pe de altă parte, un studiu al experților britanici de la Oxford Policy Management estimează că proiectul minier de la Roșia Montană ar putea avea o contribuție potențială de 19 miliarde USD la PIB-ul României, prin prisma efectului de multiplicare generat de proiect pe întreaga sa durată de viață - 2 miliarde de dolari investiția inițială, 7,5 miliarde de dolari prin vânzări de aur, 2,25 de miliarde prin cheltuieli cu bunuri, servicii și forță de muncă, 1,75 miliarde venituri la bugetul de stat prin plata impozitelor, iar alte 6 miliarde de dolari contribuție cumulate la PIB.[17] Evaluarea economică a proiectului făcută de profesorii de la Academia de Științe Economice București și dată publicității apreciază un câștig nesemnificativ din partea statului român , raportat la riscurile asumate pe termen lung. ASE București prezintă 24 argumente, fundamentate științific și care impun oprirea acestui proiect, apreciat ca fiind în mod vădit, dezavantajos pentru statul roman și în contradicție cu unele prevederi din legislația româna și cea europeană.[6] (Textul declarației a fost adoptat în cadrul adunării generale a membrilor Academiei Române din ziua de 16 iulie 2004.) (Wikipedia) Echipa CS
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 15:40:40 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015