Impresii şi imagini pe acoperiş de noiembrie Prinsă de vraja lui Mozart, ce răsuna peste noapte, dimineaţa întârziată ca de obicei se trezi prinsă şi de amiază, în timp ce urca pe acoperişul meu de noiembrie inundat în lumină. Falţurile tablei vechi, uitate de vreme, împiedicau cu încăpăţânare ca umbrele să se prelingă şi împreună cu ele toată seva dudului ce străjuia coama scundă. Un oţetar se ridica arogant mai sus decât fruntea hornului trist pentru că nu-şi mai găsea sensul de demult. Conştient de secretul deţinut - al vieţii eterne - îşi etala frunze de un verde extrem de crud, împingându-mă să visez, ca orice muritor, la tinereţea veşnică. Un strigăt strident, agasat de imensa neatenţie acordată, făcea ca deodată cu acesta, coada neagră şi lungă ca o sabie de paradă a coţofanei ce-şi ocupa camera de hotel în dud, să se ridice enervată şi ostentativă, gest ce însă nu avea efectul scontat. Între două calcane ce-şi întorseseră spatele unul altuia, mesteacănul, captând toată lumina, îşi fremăta stropii de galben pe griul învechit şi murdar al acestora. Din când în când boarea fină a aşa-zisului vânt îi prefăcea în puncte aurii, strălucitoare ca bumbii ce închid mantaua ternă soldăţească. Stolul de porumbei în marşuri circulare alternând siluete negre şi alb-lucitoare se deplasa spre cartierul general de pe acoperişul îndepărtat. Existenţa lui se dezvăluia discret, dar cu stil, prin grupul compact, bine compus, al coşurilor de fum ce se pot mândri că îşi găsesc încă sensul. Peste coamă, concurând curajos cu soarele orbitor, cupola superbei case nevăzute, se iţea şi ea cu noul înveliş de solzi mici, de forma rombului, producând efectul binecunoscutului glob din bucăţele de oglinzi rotindu-se ţanţoş în orice bar comunist şi în mod anacronic încă în unele cluburi de ţară. Patru ferestre cu sticlele proaspăt spălate sclipeau timide şi nedumerite, în acelaşi trist sentiment al inutilităţii, fiindcă spaţiile pe care le închideau şi le deschideau spre acoperiş, erau, se pare, nelocuite. Deasupra şi dedesubtul lor asizele peretelui de cărămidă roşie şi plină se lăsau expuse parţial ca portjartierul cucoanelor frivole, cu ciorapi fini, de mătase, cu dungă, rămase ca un desuet refren al amorurilor pătimaşe, neînţelese şi nemaigăsite astăzi. Trei lucarne, aliniate, privind spre mine mă întrebau la ce bun. Luminau şi aerau un loc mort ce odinioară adăpostea preschimbarea ciorchinilor de struguri în vinul cel viu. Acum vinul făcea ca lumina să se confunde cu rubiniul taninos din pahar. Epatând calcanele poleite şi cupola orbitoare, în dreptul locului de unde dudul se arăta măreţ peste coamă, ramuri tinere cu frunze galben verzui colorau inexplicabil de intens contre-jour-ul unei clădiri conturate anost pentru care singurul punct de interes era reprezentat de o fâşie de azur lucios, reflectat, oglindind seninătatea cerului de noiembrie topit în inima mea. Lanţul ruginit, agăţat la jgheab se încremenea tăcut lângă balustrada de lemn semiputrezit fără a lăsa frunzele vişinului agăţat şi el de streaşină să-i încalce neclintirea. În ochi mă privea, binecunoscută prezenţă, alăturând sub paşii mici, amprentate de lăbuţe uşoare, toate acoperişurile, toate streaşinile, toate hornurile cu toate visele, emoţiile şi singurătăţile mele, Chat Noir leneşă şi somnoroasă - stăpâna acoperişului meu. Şi peste toate, amintirea soarelui ce dispăruse după coamă a scos la iveală din paloarea instaurată peste acoperişuri, ziduri şi iluzii, luna - prevestitoarea sfârşitului minunatei dimineţi ajunsă seară după amiază şi care se va fi coborât în noapte spre o nouă zi de noiembrie........
Posted on: Sat, 09 Nov 2013 21:37:35 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015