In weekend ma intorc eu de la tara si in drum spre Ploiesti ma pricopsesc cu o fata langa mine. Se aseaza ea pe scaun si incepe sa sune pe cineva. Era foarte suparata pentru ca tatal ei nu a dus-o la gara si ca uite cum se chinuie ea acum cu ditamai bagajul( era un troler din ala mic care nu parea a fi foarte greu) si cum este nevoita sa ia taxiul ca sa prinda trenul (am prins acelasi tren in timp ce au am mers cu tramvaiul). In plus, ii spunea prietenului/prietenei din telefon cum ai ei nu ii mai dau nici-un ban acum ca s-a angajat. Era suparata nevoie mare si a zis ca pleaca la Bucuresti si ca nu stie cand vine. A fost o intamplare care mi-a adus aminte de ai mei. Parintii mei sunt oameni simpli de la tara care mi-au oferit tot ce am avut nevoie ca sa cresc mare. Nu am avut eu jocuri pe televizor sau jucarii cu tonele, dar le multumesc pentru ca m-au invatat sa apreciez munca, sa ma intind cat imi este plapuma si sa stiu cum sa obtin ce imi doresc prin eforturi personale. Am observat ca oamenii se lamenteaza si isi fac rau lor crezand ca ii pedepsesc pe ceilalti. Fata asta plangea de numai putea. Nu bag mana in foc pentru parintii ei, dar invat sa-mi pun intrebarea : imi fac oare mie rau? daca da...cum fac sa ma opresc?
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 06:28:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015