Incidente din practica judiciară în materia litigiilor privind restituirea taxelor auto Prin prezentul material dorim să atragem atenţia asupra unor incidente întâlnite în practica judiciară, care au fost generate probabil cu scopul de a descuraja reclamanţii să finalizeze demersurile judiciare întreprinse în vederea recuperării taxelor auto percepute de organele fiscale ale Statului român cu încălcarea dreptului european. Astfel: - în cadrul dosarului nr. 4192/115/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, având ca obiect restituire taxă pe poluare pentru autovehicule, reclamantul a formulat o cerere de ajutor public judiciar, solicitând, faţă de venituirile sale lunare, să fie scutit de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 de lei, anexând la cerere înscrisuri probatorii prin care a înţeles să facă dovada veniturilor sale lunare şi că întruneşte astfel condiţiile prevăzute de OUG nr. 51/2008 pentru a fi scutit de plata taxei judiciare. Prin Adresa emisă la data de 8 august 2013 i s-a solicitat reclamantului să depună (din nou – s.n.) o declaraţie pe proprie răspundere că nu a beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele 12 luni, solicitare căreia reclamantul a dat curs. Deşi prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit că reclamantul întruneşte toate condiţiile prevăzute de OUG nr. 51/2008 pentru a fi scutit de plata taxei judiciare de timbru, printr-un nou înscris, transmis de Tribunalul Caraş-Severin şi semnat de judecătorul şi grefierul cărora le-a fost repartizat dosarul, i se pune în vedere reclamantului să comunice adresa lui de domiciliu “în vederea efectuării unei anchete sociale, pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar”[1]. Observăm astfel cum, în pofida faptului că deşi reclamantul întrunea toate condiţiile prevăzute de lege, instanţa de judecată condiţionează soluţionarea cererii de ajutor public judiciar de efectuarea unei anchete sociale la domiciliul acestuia, ancheta socială nereprezentând însă o condiţie de admisibilitate a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, dintre cele enumerate de OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, cu modificarile şi completările ulteriroare[2]. - în cadrul dosarului nr. 122/115/2013, având ca obiect restituire taxă pe poluare pentru autovehicule, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara în stadiul procesual al recursului, la primul termen de judecată stabilit pentru data de 11 octombrie 2013, reclamantul a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea comunicării sentinţei instanţei de fond pentru a-şi putea dezvolta motivele de recurs, întrucât sentinţa nu i-a fost comunicată la noul domiciliu indicat şi în cererea de urgentare a redactării sentinţei, cu solicitarea expresă ca după redactare, sentinţa să fie comunicată la noul domiciliu. Instanţa de recurs, în loc să dispună amânarea cauzei pentru a-i fi comunicată reclamantului sentinţa solicitată şi astfel să-şi poată pregăti apărarea, prin Decizia civilă nr. 9430/11.10.2013, admite recursul (nemotivat – s.n) reclamantului, modifică în parte sentinţa recurată în sensul că acordă dobânzi de la data plăţii taxei auto[3], fără a se mai efectua o analiză asupra criticilor ce urmau a fi aduse sentinţei recurate şi care vizau şi neacordarea cheltuilelilor de judecată pe fond şi evident şi cele solicitate în recurs. Interesant este faptul că în cuprinsul deciziei de admitere a recursului, instanţa mai şi face referire la motivele de recurs ale recurentului-reclamant, motive care în realitate nici nu se află la dosar. - în cadrul dosarului nr. 9352/115/2013, repartizat aceluiaşi complet de recurs de la nivelul Curţii de Apel Timişoara şi în care figura ca recurent-reclamant aceeaşi persoană ca şi în dosarul la care am făcut referire mai sus, în pofida faptului că pentru primul termen de judecată din data de 4 noiembrie 2013 a fost formulată o cerere similară ca în primul dosar (respectiv, cerere de amânare a cauzei pentru comunicarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în vederea dezvoltării motivelor de recurs), instanţa de recurs nu încuviinţează cererea de amânare, nici nu admite recursul (nemotivat) reclamantului aşa cum a procedat cu câteva saptămâni înainte într-o speţă identică, ci, prin Decizia civilă nr. 10512/04.11.2013 “Respinge recursul pârâtei. Constată nul recursul reclamantului”[4]. Reţinem din cele prezentate mai sus, cum două cereri de recurs, timbrate corespunzător, repartizate aceluiaşi complet de judecată şi după ce în ambele dosare s-au formulat cereri identice, se pronunţă soluţii halucinante, or, o astfel de abordare, în opinia noastră, aruncă în derizoriu actul de justiţie înfăptuit, în speţele în cauză, la aproape cel mai înalt nivel. - în cadrul dosarului nr. 3781/115/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, având ca obiect o cerere de revizuire în vederea acordării dobânzilor de la data perceperii taxei pe poluare pentru autovehicule, timbrată corect, la data înregistrării cererii pe rol, cu 10 lei, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 3 lit. h) din vechea Lege nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru[5], prin citaţia emisă la data de 31 iulie 2013 i se pune în vedere revizuentei să depună diferenţa de taxă judiciară de 90 lei şi timbrul judiciar în valoare de 4,85 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Întrucât, revizuenta a fost vigilentă, şi considerând că a timbrat corect cererea de revizuire cu 10 lei, astfel că nu mai datora nicio diferenţă de 90 lei, la data de 1 august 2013 a formulat o “Cerere de reexaminare a taxei judiciare”[6] în care a arătat, în esenţă, că (i) cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 27 iunie 2013, deci anterior intrării în vigoare a OUG nr. 80/2013, care a fost publicată în M. Of. nr. 392 la data de 29 iunie 2013, astfel încât dispoziţiile ordonanţei amintite nu pot fi aplicate retroactiv, respectiv că, (ii) odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei sus-amintite, dispoziţiile legale privind timbrul judiciar au fost abrogate, astfel că în momentul de faţă nici nu mai subzistă obligaţia de plată a timbrului judiciar. Cererea de reexaminare a taxei judiciare a fost repartizată altui complet de judecată şi soluţionată în camera de consiliu în sensul admiterii acesteia[7], constatându-se că revizuenta a timbrat corect cererea de revizuire şi că nu mai datora diferenţa de taxă judiciară în cuantum de 90 lei şi nici timbrul judiciar în valoare de 4,85 lei. Având în vedere că cererea de reexaminare a fost admisă şi, pe cale de consecinţă, revizuenta nu mai datora nicio diferenţă de taxă judiciară/timbru judiciar, prin sentinţa civilă nr. 2410/11.09.2013, a fost admisă şi cererea de revizuire astfel cum a fost formulată[8], dar trebuie reţinut că dacă revizuenta nu ar fi fost suficient de inspirată încât să formuleze acea cerere de reexaminare a taxei judiciare, şi nici nu ar fi depus diferenţa de 90 lei, astfel cum i s-a pus în vedere prin citaţie, în mod categoric cererea de reviziuire (deşi timbrată corect) ar fi fost anulată ca insuficient timbrată, şi din nou putem reţine acest aspect ca o modalitate de a împiedica contribuabilii să-şi recupereze sumele percepute de stat în mod nelegal, mai regretabil fiind faptul că astfel de piedici, aceştia le întâmpină la nivelul unor instanţe de judecată cărora se adresează cu încredere pentru a le face dreptate. - în cadrul dosarului nr. 3248/115/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, având ca obiect o cerere de revizuire în vederea acordării dobânzilor de la data perceperii taxei pe poluare pentru autovehicule, timbrată corect, la data înregistrării cererii pe rol, cu 10 lei, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 3 lit. h) din vechea Lege nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, atât prin încheierea de şedinţă din data de 20 septmebrie 2013, cât şi prin citaţia emisă la data de 29 septembrie 2013 i se pune în vedere revizuentului să depună diferenţa de taxă judiciară de 90 lei. Şi în acest caz, revizuentul a formulat o cerere de reexaminare a taxei judiciare pentru motivele arătate mai sus, cerere care a fost repartizată unui alt complet de judecată şi admisă, constatânu-se, şi de data aceasta, că revizuentul a timbrat corect cererea de revizuire şi că nu datorează diferenţa de taxă judiciară în cuantum de 90 lei[9]. Pe fond, prin sentinţa civilă nr. 2729/04.10.2013, cererea de revizuire a fost admisă astfel cum a fost formulată[10], însă doar după ce judecătorul fondului a fost pus în situaţia de a observa ca revizuentul a fost inspirat şi a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare, contestând acea diferenţă de taxă de 90 lei, pe care chiar judecătorul a stabilit-o prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2013, în pofida faptului că a fost conştient că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rol (28 mai 2013) cu o lună înainte să intre în vigoare OUG nr. 80/2013, şi că nu putea aplica retroactiv dispoziţiile din ordonanţa menţionată. Dacă faţă de primul caz prezentat, am dorit să credem că a fost o lipsă de atenţie a grefierului, care nu a observat greşeala din citaţie, din acest al doilea caz prezentat, în care un judecător îşi permite să facă o asemenea greşeală, printr-o încheiere de şedinţă, putem trage concluzia că în speţă, cu rea-credinţă, s-a încercat evitarea soluţionării pe fond a cererii de revizuire, pentru că trebuie să admitem şi de data aceasta că dacă revizuentul nu ar fi formulat acea cerere de reexaminare a taxei judiciare, acţiunea sa introductivă ar fi fost anulată. - în cadrul dosarului nr. 3782/115/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, având ca obiect o cerere de revizuire în vederea acordării dobânzilor de la data perceperii taxei pe poluare pentru autovehicule, timbrată corect, la data înregistrării cererii pe rol, cu 10 lei, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. 3 lit. h) din vechea Lege nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin sentinţa civilă nr. 2850/23.10.2013 a fost respinsă pe fond cererea de revizuire formulată, lăsându-se probabil la latitudinea revizuentului dacă va înţelege să se adreseze ulterior instanţei de control judiciar pentru a fi schimbată soluţia primei instanţe, în caz contrar, neavând importanţă că va rămâne definitivă o sentinţă care ignoră legislaţia UE/jurisprudenţa CJUE, şi susţinem acest aspect, întrucât în dosarul nr. 3781/115/2013 la care am făcut referire mai sus (ambele soluţionate de acelaşi complet de judecată, dar la diferenţă de câteva săptămâni) a fost admisă cererea de revizuire, şi observăm din nou cum la nivelul aceluiaşi complet de judecată se pronunţă pe fond soluţii diametral opuse, deşi sunt speţe identice, în care instanţa chemată să tranşeze problemele deduse judecăţii are obligaţia de a administra uniform actul de justiţie şi de a asigura astfel părţilor un proces echitabil şi, mai mult, chiar să respecte jurisprudenţa CJUE, cu atât mai mult cu cât există în prezent, în materia taxelor auto şi a dobânzilor aferente, hotărâri ale instanţei de la Luxembourg pronunţate chiar în cauze împotriva Statului român.
Posted on: Fri, 15 Nov 2013 09:29:55 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015