Indiferent de felul cum sunt considerată-etichetată, revin (insist!) şi astăzi cu acelaşi apel către dumneavoastră: pe cei care susţin eutanasierea câinilor maidanezi în masă îi rog să mă şteargă din listă. Până acum m-a şters unul şi eu am şters trei (aceştia trei se exprimaseră pe pagina dumnealor, astfel că am văzut), şi deh, mi se par cam puţini şi mă cam mir...Mă cam mir, adică, având în vedere amploarea revoltei (ca să nu zic altfel) şi a pogromului câinesc. Eu nu pot să ştiu cum gândeşte fiecare, de aceea mă tot evidenţiez cu apelul acesta: ca să fiu eu cea văzută adică. Nu mă refer la petiţia cu semnături pentru a fi adunaţi de pe străzi, pentru că sunt de acord cu asta (deşi teamă-mi e că această petiţie altfel va fi interpretată până la urmă), ci la cei care, din neţărmurită dragoste pentru oameni şi pentru protecţia lor (dar nu se ştie de câte ori au dovedit-o, iubirea aceasta pentru aproape), din spirit civic superior şi din înalte raţiuni (şi aici iarăşi am mari îndoieli) susţin un măcel asupra unor animale fără apărare şi chiar nevinovate. Unele dintre ele sunt un real pericol, este absolut adevărat, şi trebuie fără îndoială făcut ceva ca să evităm această ameninţare permanentă, dar mană cerească acum moartea copilului pentru justificarea, în numele apărării omului, a tuturor acţiunilor sălbatice la care se dedau cei care au aversiune faţă de câini (se întâmplă asta şi la case mari, Marin Preda de exemplu îi lovea cu bastonul pe unde-i vedea, indiferent dacă erau agresivi sau paşnici acei câini). Acţiunile acestea dealtfel nu sunt de ieri-de azi, dar acum explodează speculând o dramă şi având, iată, o justificare în plus. Ferească-te Dumnezeu ca pe un forum să deschizi gura şi să te pronunţi împotriva eutanasierii în masă (desigur că am avut atâta minte să mă menajez şi să n-o deschid), că-ţi sar în spinare o haită (că tot suntem în temă) de apărători umanitari furioşi şi revoltaţi, care-ţi bagă sub nas retoricul (că asta au reuşit să facă din acea nenorocire) "dar la copil te-ai gândit?" - după care afli despre tine o sumă de trăsături de caracter deloc măgulitoare şi pe care habar n-aveai că le ai, totul încheindu-se aproape invariabil cu genialul "ia-i tu pe toţi acasă, dacă tot mori de dragul lor şi suferinţa acestui copil te lasă rece!". Poţi tu să te justifici la nesfârşit, stigmatul e pus: dacă eşti împotriva eutanasierii ai o problemă psihică, iubeşti animalele mai mult decât oamenii şi marş de-aici! Acest mod de gândire şi de manifestare îl au cei mai mulţi şi tot ei sunt şi cei mai vocali. A te pronunţa pe un forum în apărarea unor animale care chiar n-au nicio vină în nenorocirea care s-a întâmplat este în accepţiunea multora un semn că baţi câmpii şi că sigur nu-ţi iubeşti semenii. M-am lovit de asemenea oameni toată viaţa: cât eram tânără şi mai puţin tânără dar tot nemăritată, dacă hrăneam la serviciu nişte pui de pisică cu seringa se găseau mereu nişte deştepţi care să-mi arunce un "mărită-te!" - aşa, ca o glumiţă; când ieşeam cu câinii dar şi acum, când nu mai am şi le mai dau maidanezilor câte ceva pe la gunoi, se mai aude uneori câte-un "aşa, hrăneşte câinii, un copil n-ai creşte!" - vorbă tembelă şi arhitocită, spusă din pură răutate şi la nimereală, pentru că oamenii aceia chiar nu mă cunosc şi nici nu ştiu faptul că n-am copii! Sunt lucruri pe care nu le-am înţeles niciodată de ce se spun aiurea aşa, pentru că nici nu deranjez şi nici n-am vreun conflict cu cineva...Acum, mă gândesc şi eu ca proasta, ca nebuna, ca inconştienta şi ca pensionara sclerozată ce sunt (şi care nici copii n-are - vină de neiertat în ochii societăţii, iremediabil afectată de această carenţă a mea, dar bine măcar că am scăpat de stigmatul de fată bătrână, că ăsta-mi mai lipsea acum!), mă gândesc zic de ce trebuie neapărat să moară, de exemplu, Fetiţa şi Moşulică de la blocul meu, care nu supără pe nimeni şi care nici măcar nu latră, care n-au atacat pe nimeni vreodată…Ce-i drept însă, inutili, bătrâni şi nici măcar frumoşi. Textul de faţă nu invită la o dezbatere. În sinea dumneavoastră veţi fi de acord cu mine sau mă veţi desconsidera, atât. Nu comentaţi vă rog şi nu daţi like - mă veţi păstra sau mă veţi şterge, nimic altceva. Ceea ce se întâmplă acum şi atitudinile de Ku Klux Klan (dar pe faţă) pe care le văd pe forumuri recunosc, m-au dat peste cap cu totul, m-au scos din matca mea şi mi-au dat o stare mizerabilă. Cu mare ruşine mai recunosc (dar trebuie s-o spun, dacă vreau să fiu cu adevărat sinceră) că în clipa asta urăsc mult, urăsc oameni mulţi, şi zău că nu e bine! Este o stare improprie pentru mine şi oribil de suportat (şi iată cum reiese că am o problemă - iubesc adică animalele şi urăsc oamenii, în accepţiunea forumiştilor). Celor care sunt de acord cu eutanasierea în masă, fără ură ci doar din raţiune - spun asta pentru că există şi oameni nu neapărat pătimaşi şi care se gândesc că de fapt altă soluţie nu este, nu că ar vrea-o neapărat - le sugerez să stea de faţă atunci când vor veni hingherii să adune câinii. Să stea şi să se uite doar, atât. Ce-or simţi atunci să rămână pentru dumnealor, dar să se uite. Şi să mai stea de faţă şi când li se dă foc de vii, sau când sunt bătuţi sau otrăviţi prin acţiuni ad-hoc ale locatarilor - oameni adică, pe care să-i iubim din umanitarism…Că doar n-oi iubi un câine acum şi nu pe ei, că atunci se cheamă că am probleme psihice! Să nu mă înţelegeţi greşit, în ceea ce spun eu aici nu simulez în a fi apărătoarea animalelor, pentru că n-am ce să fac concret pentru ele, soarta le e pecetluită. Nu mă voi duce pe stradă prin campanii, nici nu mi-e-n fel şi ar fi şi inutil - fiarele umane sunt superioare numeric şi excitate. Că le iubesc (pe animale, nu pe fiare) este altă poveste, şi asta mă priveşte numai pe mine. Nu, aici este vorba despre oameni şi despre calitatea lor umană în ochii mei. Apelul meu către dumneavostră este făcut din dorinţa de a-mi face ordine în viaţa mea - pentru că dumneavoastră, prietenii reali sau virtuali, faceţi parte din viaţa mea personală. În relaţiile noastre facem toată viaţa compromisuri, nu se poate fără ele: de multe ori menţinem relaţii apăsătoare, din tot felul de considerente, cu oameni care de fapt nu ne plac - prin caracter, prin atitudine, prin gândire. Mă gândesc însă că măcar aici, în spaţiul virtual, să nu ne fim scamă-n ochi, zău aşa... Rugămintea mea de a mă şterge din lista dumneavoastră, cei care nu împărtăşiţi poziţia mea în tema de faţă, este valabilă pentru absolut toţi prietenii - şi cei virtuali, şi cei reali, indiferent de câţi ani şi câte amintiri şi bune sentimente ne-au legat. Şi credeţi-mă că trebuie s-o faceţi, pentru că vă declar sincer şi fără înconjur că, dacă aş şti că gândiţi altfel în această privinţă, în niciun caz n-aş mai avea pentru dumneavoastră vreo urmă de afecţiune!
Posted on: Sat, 07 Sep 2013 12:18:17 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015